31 August 2010

It's over.


O altă vară a sufletului meu...
O altă vară pe care o laşi să plece...Nu mă mai surprinde...n-ar fi prima oară.
E dureros. Vara mea, pe care o crezusem la început eternă şi senină, pleacă fără să lase în urma ei măcar o rază de soare.
Nepăsarea ta...a adus toamna.
Azi am tot gândul incolor. Nu am chef, pur şi simplu, să arăt zâmbete, să suspin zgomotos, să plâng în tăcere. Nu. Tac şi aştept, nu fără nicio remuşcare.
Azi încerc să mă obişnuiesc cu acel odinioară al amintirii unei alte veri...O singură vară, atâtea amintiri, aşa puţine secunde scurse printr-o clepsidră spartă. N-a lipit-o nimeni.
O jumătate de fotografie, o jumătate de zâmbet, o jumătate de ploaie, o jumătate de suflet. Atât mi-a mai rămas.
Asta a fost ceea ce am numit "Vara sufletului meu..."

Lorelei.

(Crezi că am rămas numai atât? Mi-am scos masca neiubirii tale de pe chip şi l-am aruncat pe portativul glasului tău cu care învăţasei să mă minţi oval şi atât de perfect...)

30 August 2010

Dar nu contează.


În ploaia asta, dragă, priveşte şi ascultă,
Păianjenul iubirii noastre-şi ţese pânză
Răneşte în tăcere o dragoste exultă,
Şi-afară, fără zgomot, pe vânt mai cade
Câte-o frunză...

Desparte necuvinte, şi neiubirea noastră,
Desparte-n frământare un glas de-o aripioară...
O pânză, doar atât, subţire şi sihastră,
De-ajuns e să ne rupă a noastră
Inimioară...

Păianjenul...nu iartă, nu uită, nu iubeşte,
Mă muşcă-ncet de buză sângeros
Te muşcă de obraz nebun, orbeşte,
Şi nu se satură, ne muşcă şi de inimi
Dureros...

Azi nu mă semnez Lorelei, pentru că mi-am amintit de tine şi asta mă face să mă pierd. Vreau să te uit, numele tău nu se mai aşază pe buzele mele ca un acord perfect. Nu-mi mai eşti, nu-ţi mai sunt.
Azi sunt Nimeni, azi te ignor.
Pleacă.

29 August 2010

Plastelină


Te-am cules cândva dintr-o vară de dor,
O vară căprui, în care te cunoscusem,
Și îți lipisem dragostea de fruntea mea albastră.
Te iubisem cum nu iubisem niciodată,
Și nici măcar nu-ți mângâiasem zâmbetul cu buzele,
Și te învelisem în plastelină.
Mă îndrăgostisem de tine cum se îndrăgostește
Toamna imperfectă de un liliac aproape roșu...
Te simțeai, în acea sferă înghețată, colorată,
Ca un suflet care, incandescent,
N-are să mai moară niciodată.

Poate doar dacă te-ai usca într-un vânt de toamnă,
Și te-ai sparge odată cu vreun amurg.

Lorelei.

(Provocare de la Porția de sarmale, merci Esty)

27 August 2010

Desen 12

Mi s-au aşezat note muzicale peste gene
Cuvintele mi-au curs aiurea pe obraji,
Dar n-ai să ştii vreodată, niciodată,
Că zorii turcoaz pe care i-am desenat pe cer,
Acum mult timp, când nici nu eram,
(Poate în istoria altei lumi, când, cred eu, eram corbi)
Erau, de fapt, (ne)cuvintele cu care ne luptăm acum
În săbii şi suspine
Ca să înfrângem umbra existenţei.

Vine toamna, vine toamna, vine toamna...
Şi plâng.

Lorelei.

(Nu-mi lua în seamă aripile care-mi ascund inima.
Pe inimă am tatuat stângaci poemul glasului tău.)

Mă aşezasem lângă sufletul tău.
Acum taci.

26 August 2010

Desen 11.


Te-am întrebat:
Cine a iubit mai mult din doi?
Cine a crezut întâi
În îngeri?
Cine și-a pictat întâi pereții
Cu o dragoste căprui?
Cine a ascuns vara sub nori
Și ne-a adus toamna
Peste creștet?
Cine s-a ascuns într-o cutie de chibrituri
Și a aprins focul din iubirea noastră?
Cine a aruncat o lacrimă
Și ne-a înecat în mare?
Cine a învățat întâi
Să numere clipele
Care se aseamănă cu ploaia?
Cine a știut să iubească
Și să urască în același timp?
Cine a mințit?...

Lorelei.

25 August 2010

Desen 10

Ne-am urcat pe-o stâncă,
Și-am privit o ploaie de stele sub noi.
M-am simt atât de aproape de îngeri!
Uite-așa:
În umila ta prezenţă
Sunt așa fericită, cad din mine, încât
Dacă aș găsi poate un cuvânt pe care
Să-l sugrum şi să sune a glasul tău
Şi te-aş striga în depărtări,
Ecoul tău ar fi răsfrânt de cer,
Şi mi s-ar umple fericirea de stele...

Lorelei.

24 August 2010

September


Plouă cu vorbele tale, iubitule,
Plouă și-ascult.
Aud cum cade-n geam
Cântecul tău.

Pe câmp, uite, vântul
Ți-a dus departe șoapta.
Ascult. Aud cum strigă
Glasul tău de sub un colb plăpând.

Acordă vioara un suflet nătâng,
În rest e pustiu
Sub ploaia nebună
Vara se-ascunde în aripi de plumb.

În templu, sunt vorbele noastre,
Iubitule, și-aștept
O umbră să ne-ajute
Să zburăm.

-Dar cine ești, tu, bestie?
De ce-ai venit?... De ce-ai venit?
De ce plângi, ploaie, pe asfalt?
De ce, iubire, țipi cu trist accent?

-Taci! Nu te suport când zbieri,
Mi-a zis și am tăcut.
Sunt un acord de toamnă
Și-am venit să te răpesc.

Lorelei.

22 August 2010

Pierdut

Atunci m-ai rupt ca pe un cuvânt mort
De pe inima ta
Și m-ai aruncat peste lume.

Ai aruncat o piatră în mâna mea,
Ai aruncat toamna
Peste sufletul meu.

Atunci am plans cu ploi
Peste tâmpla ta,
Peste ochii tăi.Și n-ai crezut...

Îți făcusem un loc într-o jumătate de inimă
Pictată de etern...
Atât. Tu ai tăiat cu o foarfecă.

Rupsesem cerul care ne izbea frânt,
Coborâsem soarele în suflet,
Găsisem cuvântul care semăna perfect cu tine.

Strânsesem cu sifală
Un pumn de fluturi, să-l prefac în vis.
Număram ploile din doi în doi...

Dar m-ai închis într-un colb.
Și-apoi mi-ai dat drumul de pe o stâncă.

Lorelei.

Resuscitare

Am încercat să resuscitez un înger
De la moarte,
Să-i fac o operație nebună
Pe cord deschis.

Dar când i-am atins inima,
Murise deja
De mâna mea prea caldă
Cu care atinsesem mai demult
Un demon.

N-am reușit să-l țin în brațe
Căci se metamorfozase într-un
Șuierat de vânt.
Mi-a atins părul, genele...
Și m-a lăsat
În veșnica mea încercare
De a-l resuscita.

Lorelei.

21 August 2010

Desen 9.

Îngeri se adunaseră șoptit
Să cânte pe harfa cerului sticlit
De stele.Iubeau.
Plângeau.

-De ce plângeți,le-am spus...
-A murit un înger,
Mi-au răspuns.

Dar mințeau nespus...

În jurul meu,un vultur
În al apei contur
Părea o iluzie nebună...

La picioarele mele,
Am crezut că am călcat pe îngerul mort.
În jurul meu ieșiseră ielele...

Mă tăiasem la degetul mare
Și-n sângele care uitase să mai cânte
Prin vene,zărisem ceva.
Murise o stea
Și călcasem pe ea.

Lorelei.

18 August 2010

Spintecând nemărginirea...

Soarele despicase oceanul în două
În două părți, și-am zis
Să merg desculță pe ocean
Pe-oceanul mare,la jumătate.
Și-am mers și
Aceeași rază iminentă
M-a spintecat în două.
Mâna mea dreaptă a căzut în ocean,
Mâna mea stângă a căzut în ocean,
Ochiul drept privea în larg,
Ochiul stâng privea în larg,
Spintecată.
De-o parte și de alta,
Oceanul acordat în tonuri
În tonuri majore,
Mă îmbrățișa divin după cuvinte,
Îmi atingea obrazul stâng,
Îmi atingea obrazul drept,
Mi se despica tot chipul,
Gând de gând,
Sprânceană de sprânceană,
În stânga mea,
Oceanul spinteca,
În dreapta mea,
Oceanul spinteca
O rază de soare.

Lorelei.

17 August 2010

Why do all good things come to an end?








Încă se zbat în mine valuri tremurânde
Spărgându-se de câte-un infinit,de câte-o geană,
Încă mai simt pe-acel nisip fierbinte
Urme târzii de zeiță egipteană...

Mi-am atins visul cu degetul și m-am înecat. Și nu mai vreau să scap dintr-o capcană cu scoici nici dacă îngeri nebuni mi-ar spinteca fericirea.Fericirea mea e-n aripi și e-n mare.E acolo.

16 August 2010

Cântec

Închisesem amurgul sub pleoape
La mal de mare
Și îți surâdeam în creștet tâmplele.
Mă culcasem lângă tropotul inimii tale.

Cântai...Nu știu,nu-mi amintesc ce cântai.
Cântai, poate, despre nopțile în care
Te-au alintat stele în valuri,
Sau poate îți cântai copilăria
Care ți-a murit demult undeva,
Într-o peșteră de necuvinte...
Nu știu,nu-mi amintesc ce cântai.

Închisesem amurgul sub stele,sub noapte,
Pe plajă undeva, între scoici celeste,
Mă culcasem lângă ochii tăi primăvăratici.

Nu știu, nu-mi amintesc ce spuneai...
Spuneai în cuvinte aiurea
De dragul tău,de dragul meu,
Iubirea...
Nu știu, nu-mi amintesc ce spuneai...

Eu atât știu.
Adormisem peste aripile tale...

Lorelei.

15 August 2010

Ascultare


Am înregistrat pe un CD
Zgomotul valurilor sparte ca sticla
De mal, de tălpile mele,
Și murmurul genelor tale
Atingându-se deasupra căpruiului
Asemeni unui gând care se închide
Între două inimi.

Înregistrasem o adiere de vânt
Nebuloasă, prin nisip și scoici,
.Dezbrăcând
Un praf de stele de pe tâmple.
Înregistrasem un sunet surd
Al bătăii inimii tale sub același cer
Sub care înregistrasem
O șoaptă de sărut.

-Taci, mi-a spus îngerul.
Dar nu aveam de gând să mă opresc.

Lorelei.

Portret pictat

Am cules pe o paletă
De acuarele
O infinime de culori...

Am cules căpruiul ochilor tăi,
Roșul zâmbetului...
Am cules o picătură de gri
Din pana unui pescăruș în zbor,
Și negrul unui vulture...

Am cules blondul
Părului tău,
Și infinimea de culori
Din zodiacul chinezesc...

Am cules două picături de mare
Și le-am amestecat cu o găleată
De cer.
Și-am obținut un turcoaz fantastic
Pe care l-am adăugat la acuarele.

Am cules o pată din obrajii tăi
Și-am amestecat-o pe tâmple
Cu o fericire mare
Și-un suflet de piatră rotundă.

Și-am desenat pe hârtie albă
De fluturi primăvăratici
Chipul tău.

13 August 2010

Uitării

Nu mai am îngeri de aruncat pe lumi obscure...Nu mai am lacrimi de dat, nu mai am jocuri de aruncat în ploi de toamnă...Astăzi nu,nu mai am nimic.
Iartă-mă că astăzi încerc să te uit puțin.Oricum, îmi vei reveni cu siguranță la noapte prin vise, amăgindu-mă continuu în inima mea...Vei veni, poate, și-ai să-mi șoptești note muzicale ciudate, ai să mă adormi sărutându-mă între suflet și cuvinte și-ai să-ți găsești un loc luminos în tot ceea ce am eu mai drag, după care mă vei lăsa din nou în inconștiență...și-ai să mă uiți până la noapte!...
Astăzi nu mai am zboruri de rătăcit între curcubeie suspendate...nu mai am zâmbete de agățat de stele, priviri de pierdut în amintiri oscilante între tristețe și speranță...
Azi păstrez pentru mine, nu fără o urmă de regret, tot ceea ce a fost odată.
Iartă-mă, tu, că nu am învățat încă să-ți ghicesc o iubire căpruie în umbra genelor tale...Iartă-mă că nu am învățat să te iubesc mai mult decât plus infinit, și că am construit visele noastre înjumătățite din iluzii și adorări...

Astăzi încerc să te uit.

Lorelei.

Desen 8 (metamorfoză)

Vino cu mine să-ți arăt
O nuntă de fluturi!
Să ne agățăm din infinit
De vânt,
Și să spunem
”Suntem fluturi!”

Suntem pictați
Cu tempera albă
Pe cer,
Suntem fluturi!...

Ne-am căsătorit
Când a căzut o rază de soare,
Înspre pământ...
Ne-am căsătorit și-am spus:
”Suntem fluturi!” spre infinime...

Lorelei.

12 August 2010

Harta Lumii

Găsisem pe Harta Lumii
De curând
Pașii tăi.

Te duceai spre mare,
Acolo unde
Tăindu-mă-ntr-o scoică roșie,
Mi-am despicat
De la degetul mic
La gură
Tot sufletul.

A fost exact ca atunci când
Cu câteva necuvinte
Mi-ai despicat sufletul
De la degetul mic
La gură.

Pășind spre mare te-ai speriat
De umbra ochilor mei
Deasupra norilor
Pe Harta Lumii.

Lorelei.

10 August 2010

Absurd

A curs marea de pe pământ
În cer.
S-a răsturnat cu îngeri,
Cu pești și cu scoici,
Cu tot,
Și a umplut cerul de apă sărată.
Atunci priveam cerul de apă
De pe plajă,
Numărând aripile rămase închise
În nisip.

Lorelei.

Înec

De dragul nostru, în palme sfinte de îngeri iluzioniști, m-am înecat de câteva ori între valuri, azi.
”Nu doare deloc moartea, iubire! ” am spus.
Și îngerii mi-au răspuns nonșalant...”Nu acum, iubire...Moartea nu doare acum...”
Nu m-am speriat deloc, ba chiar m-am mai aruncat de câteva ori printre valuri...și-am mai murit de câteva ori pentru iubirea noastra...

Nici nu știi cât de frumos mi te-am imaginat strecurându-te cu gândurile printre valurile înalte și dese...Cu pescăruși nebuni privindu-ți zâmbetul cald oglindit în mare, cerul întreg acoperindu-te cu clipe scurte și vibrante...lucruri simple...Mi te-am imaginat privindu-mă după cuvinte, jucându-te naiv prin nisip cu degetele de la picioare și o scoică aproape crăpată în mâna dreaptă...
Te-am așteptat, poate ai să-mi apari după un val absurd, strecurată un moment înșiruit lung pe pământ, sărutându-mi tâmplele stropite cu soare, ochii auriți, obrajii ușor bronzați, buzele sărate de mare, gâtul, sufletul între aripi...

Aș fi murit infinit pentru tine...dacă moartea mea ar fi însemnat doar un înec de o secundă într-o mare însetată de mine, de dulceagul sufletului meu...dacă moartea mea te-ar fi adus lângă mine, stropindu-mi umerii arși de soare cu apă sărată...dacă moartea mea ar fi însemnat o altă condamnare la viață...dacă moartea mea mi-ar alunga umbrele din spate, înlocuindu-le cu umbra ta!...
Unde ești, suflețel?

Lorelei.

9 August 2010

Apusul zeului


Se lăsase înspre mare-un zeu
Sarcastic şi supus
Într-un apus,
Din templu sfânt în elizeu.

Era doar prima dată când zeul de lumină
Spărgea ca o săgeată
Marea suspendată.
Pe alt cer făcea o dragoste senină.

Lumina lui platonică,savantă,
Din cerul lui oripilant,
Vânt sibilant,
Arunca ultima rază irelevantă.

Şi se stinsese zeul nostru înspre mare,
Ploua apusul
Universul,
În ultima lui fermă sublimare.

Aşa a fost apusul
Prima dată.

Vedere de la mare

Îţi trimit un sărut cu gust de mare şi scoici, o atingere cu o rază adolescentă de soare, o picătură de cer într-o vedere. Îţi trimit într-un colet jumătate din inima mea. Poţi s-o arunci, dacă vrei, dar am simţit o strângere oripilantă când am desprins-o de pe suflet.Îţi trimit o frântură din aripa dreaptă. Aici am învăţat să zbor. Îţi trimit un unghi de mare.
Şi toate ţi le trimit fiindcă te iubesc.

Lorelei.

(Da,pentru tine e,îngeraş!)

8 August 2010

Desen 7.

Am atins necuprinsurile,
Dar mi-am pierdut
Harta Lumii.

-Pune-ți părul peste marea
Suflată cu argint,mi s-a spus.

Dar ce înțeles avea?

-Pune-ți umărul pe un colț de cer!
-Dar acesta are vreun înţeles?

Atunci îmi voi pune la-ntâmplare...
O geană pe o rază de lună prea pământească,
Un genunchi pe o plasă de păianjen,
O talpă sărutată pe un munte...

Și tâmplele între hârtie și litere.

-Dar acolo nu este niciun loc,
Mi-a spus îngerul.
-De ce te înghesui în îmbrățișarea lor
Divină?...

Lorelei.

7 August 2010

Desen 6 (ale matematicii)

Cum se construieşte un triunghi?
Păi simplu.
Se ia o bucată de plajă
Şi o pană,neapărat,de vultur în zbor.
Se desenează,fără riglă,
Doar cu mâna condamnată
La îmbătrânire,
Un triunghi.
Apoi se pune o clipă de scoică
Şi se varsă în mare pentru că
N-am desenat cum trebuie.
N-am luat,deci,notă
La triunghi.
Dar era un triunghi perfect
Ca un vultur în zbor.

Lorelei.

5 August 2010

Desen 5 (în culori)

Marea e portocaliu de albastră
Aşa cum albul...este atât de negru de alb!...
Vulturul e pescăruş de vultur,
Aerul e apă de aer...
Sufletul e inimă de suflet,
Cuvântul mi-e necuvânt de cuvânt!...

Noi rămânem trişti de zâmbet
Un foarte zâmbet larg,
Suflare regală,în mare astrală.
Ne doare sufletul de durere,
E alb de roşu ce e!

Pe zăpada negru de albă
Noi suntem,ca nişte piese imperfecte de şah
Alb de negre ce suntem.

Lorelei.

4 August 2010

Desen 4.

Tu,îngerul meu cafeniu,
Crezi tu,crezi tu,
Că pasărea zboară
Pentru mine?
Crezi tu
Că piatra e vie în adâncul ei?
Crezi tu că pescăruşii
Nu au şi ei
Labirintul lor de plajă?
Crezi tu că naşterea
E o condamnare la moarte?
Crezi tu că zâmbetul
Nu e decât o fractură de stea?
Crezi tu că sunt,
Că sunt acum
A ta?
Crezi tu?...

Lorelei.

3 August 2010

Tabără de vară.Finished.

Parcă privisem lumea printr-un ochi de sticlă,când am închis o bucată mare de vară într-un plic,și l-am expediat infinitului...adio,tabără...
Prietenii legate,zâmbete senine,vorbe,răsuflări,înviorări...Și parcă nici n-au fost.Colț de stele,frânturi de iarbă,sărituri nebunești,poze aberante,câteva prietenii legate așa,strâns și frumos de început...Noi.6.(L.,ank,Bettys,Wrox,diaB,Kari)
Și-am mai rămas două umbre.









Lorelei.

Gând cules

Apropiindu-se de un unghi de stea,
Apropiindu-se de un cerc de mare,
Se gândea.Când s-a împiedicat
De-o amintire,a căzut ca un copil
Cu tâmpla pe o scoică.
Cu un ţipăt prelung şi ascuţit,de domnişoară,
Amintindu-şi de ce s-a împiedicat,s-a gândit
Unde să plece să înveţe
Iertarea.

Pentru că,sinceră să fiu,
Nu ştiuse niciodată ce era iertarea.

Lorelei.

2 August 2010

Desen 3

Când am căzut ultima dată
De pe mare,
În secunda aceea crispată
Am lovit un înger.

-Ai visat,mi-a spus îngerul.
-Nu,nu,n-am visat.

-Ai visat că ai fost piatră.
Sau vultur.Sau zbor.Ai visat...
-Nu,nu,n-am visat.

-Ai visat că mi-ai crescut pe suflet
Cum creşte un pui de vrabie în cuib.
Ai visat că ne-am iubit
Cum se iubesc doar îngerii.Atât.
-Poate am visat.
-Dar m-am lovit.
-Dar te-am lovit.

-Du-mă la spitalul
Visului tău nebun şi crescând.
-Poate visez şi acum.

Lorelei.

Desen 2.

Mai are rost să avem timp?
La ce ne mai trebuie
Timpul?
Aşa cum vulturul bleu
Are cerul,
Trandafirul are culoarea,
Şi un gândac
Are iarba,
Aşa avem noi ploaia.
Atât de bine semănăm cu ploaia
Tu,eu!...
Încât,la ce ne mai trebuie timpul?
Haide să uităm.
Să fim fericiţi când suntem
Nefericiţi,
Restul e tăcere.