30 May 2011

gânduri, zboruri, aripi...

Acolo, ca un leagăn al opririi timpului, copilăria și adolescența își mistuiau îmbrățișările. Și după strigăte, șoaptele copiilor mari păreau și acum groaznic de puternice. Vântul se oprise să le asculte pentru o clipă toate dorurile și toate visurile. Și iluzia exista. Și viața. Elanul, credința, madrigalul, lirismul se înnodau în bătăi de inimă constante. În urma stelelor împinse de cerul greu, zorii curmau îmbrățișarea divină a întunericului care ardea și iubeam. Luna desena raze și acolo, undeva, versuri prindeau între degete zborul ca din basme...și...”n-am iubit pe nimeni așa cum te-am iubit pe tine...” Păstram în inimă frânturile a două nopți perfecte, rupte din povești cu zâne, Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși și erau departe toate gândurile, toate tristețile. ”Nu pleca!...Încă nu m-am umplut toată de tine!”...și timpul își ținea răsuflarea, ascultând rândurile unei noi cronici. Lumea, prietenia, viața, iubirea, trandafirii sălbatici, primăveri întârziate, toate se ascundeau în inimile astea tinere care ascundeau o eclipsă a nostalgiei cu fericirea. Și iubeam. Și eram mici, cu aripi crescute până la stele, cu zâmbet larg și părul fluturat în vânt, cu ochii visând la nemărginire. Și dorul pândea în spatele speranțelor, cu timpul de mână, aruncând într-o ramă de fotografii o amintire...cum n-a mai fost alta.

Lorelei.

Pentru prietenia lor, soarele zilelor mele.
E ca atunci când infinitul întors pe dos, 8-ul acela, se conturează perfect și creionul se oprește acolo unde a început. Acolo ard stelele, acolo arde amintirea. Acolo...suntem noi.

24 May 2011

Iubim fantomele unui trecut tandru.


”iubim fantomele unui trecut tandru”(D.-S. Boerescu)

mai mult de atât nu pot să spun.

Spune-mi că n-ai ucis iubirea noastră cu nume de coșmar. Pentru că fulgerele ne-ar trăsni sărutul...între flacăra necuvintelor și flacăra neiubirilor...și am muri cu aripile mistuind în îmbrățișare și cu lumina încâlcită în priviri. Și răspunzându-ne la întrebarea morții, am avea alte miliarde fără răspuns...Nu (ne) mai iubim. Iubim doar fantomele unui trecut tandru.

Lorelei.

17 May 2011

a de la amitié...dor de la amour




câteodată mi-e dor de baloanele acelea de săpun din zilele de vară, mi-e dor să mă trezesc dimineața cu soarele de afară în suflet, mi-e dor să-mi fie inima eliberată de iubirea ta și să fie lipsită de orice simțire umană, de orice dor...să las timpul să-mi umple golul de copilărie, de primăvară, să las zâmbetul fără niciun motiv, să cred, să sper, să visez...

mi-e dor să iubesc cu jumătate de măsură...să păstrez pentru mine cealaltă jumătate...să ucid toate toamnele din sufletul meu, aducând în locul lor atâtea primăveri timpurii...mi-e dor să uit. mi-e dor să fiu singură de tot, să nu mă mai simt la capătul unor așteptări fără sens...de la Făt-Frumosul care și-a uitat calul cel alb în altă lume și...în afara buzelor lipite lipsește orice alt castel...castelul poveștilor mele nu e decât castelul meu din cărți de joc.

mi-e dor să nu mai simt că vara asta demult promisă, de terminarea clasei a opta, să fie mai puțin dureroasă decât o despărțire îmbrățișată de lacrimi, de promisiuni, care, ca orice săgeată care a străpuns, să lase urmele adânci ale unor amintiri cu ochi verzi și parfum...cu bătăi de inimă...

și tu, de ce mă chinui? de ce mă lași să mă zbat într-un timp oval și nu mă arunci? dă-mi ceva din neiubirea ta...dă-mi ceva din nepăsarea ta...anesteziază-mi toate simțirile, toate gândurile...și aruncă-mă la întâmplare...aruncă-mă și...uită-mă. (pick me. choose me. love me.)

d'amitié. Parisul meu e departe.


Chérie, Tess, tu es ma personne.

Lorelei.

16 May 2011

metalimbajul sinuciderii

spune-mi despre cum e să te sinucizi tandru prin cuvânt
și despre neputința de a șterge urmele-ți din templul sufletului meu

și mai spune-mi dacă noaptea visele dor când timpul prinde conturul
îmbrățișării tale divine

vorbește-mi despre iubire, despre rațiune, despre prejudecată
spune-mi dacă mai are rost să trăiești încătușat
în strânsoarea amintirii sărutului tău

spune-mi cine ești, fluture hoinar
și cum te-ai născut, cum m-am născut, cine sunt...cum o să mor

căci mie mi-e greu să cred că am să învăț să mor vreodată...

Lorelei.

13 May 2011

balada soarelui-răsare

iau cu mine răsăritul unui soare mai vechi
într-o lume nouă,
port susurul râului
al cărui izvor tu mi-ești,
rănit de săgețile lunii
unor nopți sângerii

port cu mine răsăritul unui soare mai vechi
să-i dau drumul
pe cerul ochilor când
afară e furtună
și visele se scaldă în bălți murdare
numite ”lumi”

numai când se stinge soarele meu
îl aprind cu un chibrit
și te mai caut
și mai plâng

Lorelei.

7 May 2011

atunci când existau zei, lumea mea avea aripi


uneori cred că atunci când
existau zei, lumea mea
avea aripi și acolo iubirea
era noaptea în care adormeam

când existau zeii
priveam corbii zburând
deasupra pleoapelor mele
cu visele încolăcindu-se în vânt

și știu că pe atunci
îți simțeam fiecare bătaie de inimă
și aveam fața arsă de iubirea ta
ca o Nefertiti

când existau zeii
tu erai patria mea. în tine
trăiam, eram umbra ta și pașii mei
erau bătaia inimii tale.

Lorelei.

6 May 2011

Scurt


Te văd înfiorat la o margine de zi,
Dragul meu,
Purtând în tine un ocean de neliniște și...
Te găsesc într-o închidere nepăsătoare de pleoape.
Mi-e dor să îți culeg de pe buze necuvinte
Mi-e dor să îți simt răsuflarea,
Peste tâmple.
Mi-e dor de tine
Și de soarele pe care mi-l aduceai cândva...
Într-o oarecare vară.

Lorelei.

2 May 2011

anotimpul nopții, anotimpul cinci


am uitat anotimpul nopții într-o gaură de vreme,
anotimpul în care cerul era orb
și tropotul calului ca o bătaie de inimă
se preschimba în fluturi și nori

acela era anotimpul în care mi-erai furtună
și implorai destinul să sfâșie secunda,
curgea luna în cascadele morții,
urlau libelulele sub stelele căzătoare

sufletul meu era atunci fântâna
în care, mi-aduc aminte, ți-ai rănit negrul
ochilor tăi, oglindind păcatele lumii
agățate în ștreangul visărilor îngerești

și știu cum sângera firul ierbii
când curcubeiele muriseră de dorul cerului senin,
și șoaptele-mi se stingeau sugrumate de vânt
purtând ecoul nopții anotimpului cinci

dar spune-mi că atunci n-am plâns degeaba după ploi
și n-am lăsat în urmă iluzia firavă
a primăverii care avea să se nască sub o floare de cireș
condamnând timpul la o moarte frivolă

anotimpul nopții, anotimpul cinci
...

Lorelei.