29 February 2012

Desen 33


ești ca un cuvânt pe care încerc să-l uit
dar mocnești neîncetat în mine

iată, suntem liberi să facem orice
iubește-mă ucide-mă eliberează-mă
desprinde-mi ușor toate tristețile de pe trup
o să mă acopăr cu aripile

e de ajuns să nu rănim pe nimeni
putem să ne ridicăm pe umeri soarele
o să ne aruncăm unul în altul
n-o să ne audă nimeni, promit
o să murim alb

o să ne găsească primăvara la un colț al insomniei
o să ne resusciteze
dar stelele noastre vor fi deja inundate
și nu va fi nicio urmă de crimă
doar cuvintele or să ne vibreze prin umbre
noi vom dispărea dincolo de zidul de zori

suntem doi orbi care rătăcesc
pe cărările deschise de soare
să ne cuibărim într-un loc luminos
și să ne otrăvim în tăcere buzele din sărut

abia aștept să ne găsească ploaia ca niște fantome
făcând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre

azi suntem liberi să facem orice
dacă m-ai atinge, ar izbucni din mine
amintiri coralii
azi aș avea voie să te uit
dar ești cuvântul care mocnește neîncetat în mine

Lorelei.

primăvara mea începe cu un capăt de iubire

15 February 2012

Desen 32


m-am ascuns după un gând tulburător, acela că
azi fulgii de nea sunt groaznic de triști
căci am deschis soarele din umbra pământului

azi îmi sfâșii tăcerile în zorii de chihlimbar
și strig spre depărtări cu ochii mari
"unde e Dumnezeu? Îl caut pe Dumnezeu..."
îmi vreau vara cocorilor mei înapoi!

primesc în schimb o pereche de aripi prăfuite
care miros a liliac primăvăratic și a Coco Chanel
vreau să descopăr lumea, am auzit
că e atât de frumoasă

azi port un nume cu zboruri și nu-mi aduc aminte
de cât timp am uitat să fiu

Lorelei.

hai cu mine, suflețel, departe...

10 February 2012

desen 31


fără voia mea, obosesc din a-mi spânzura pașii
căutând primăveri la fiecare final al viselor mele;
și trag cu arcul
în toate secundele înaripate care n-au habar
să-mi vindece rănile.
neîmpăcată la răspântie de drum
îl aleg pe cel mai scurt către tăcere,
singură și tristă ca de obicei,
cu privirea înfrigurată ca de obicei...

7 February 2012

ți-am spus vreodată cât de vară e în mine?
ți-am spus cât de mult îmi place
să îmbrățișez fulgere
care prind conturul trupului tău?
ți-am spus că iarna ochilor tăi dinspre seară
se îmbrățișează aproape perfect
cu soarele din sufletul meu?
ți-am spus cât de dor îmi e de ploile torențiale
cu care te mângâiam
și de necuvintele pe care le șopteam
în nopțile cu stele feerice?
ți-am spus vreodată că n-a fost nicio secundă
în care să nu te iubesc?

Lorelei.
mi-e dor de mare.

1 February 2012

sărut februar


am fost amanți. eu și cu iarna.
mi-am înșelat toate primăverile din suflet
m-am dăruit naiv tuturor ninsorilor
începusem chiar să lăcrimez fulgi de zăpadă
era atât de iarnă în mine
că aș fi trimis primăvara
cu tot cu păsările ei înapoi.
posedam toate nopțile în care ningea
cu fulgi imenși
și trăiam într-un abis în care
niciun soare n-ar fi dezlipit
ființa mea și fantoma unei ierni
având buzele lipite
în lumea noastră cu altfel de reguli.

te sărut februar, aici terminăm,
e prea mult pentru mine, dragostea mea,
e prea frig și mă tem c-ai să fugi
și locul tău va fi din nou cald,
o să mă alungi și iubirea noastră
o să se topească...

Lorelei.

~sufletul meu e greu ca și crengile cireșului tău; o iarnă întreagă acoperit cu ninsori, singur ca ciorile negre și corbii și mai negri. dar sufletul meu o iarnă întreagă a fost alb și în el te așteaptă cireșele...primăvara cireșelor mele.~