29 April 2011

dimineața mă trezesc că trăiesc din nou




diminețile mele nevrotice
îmi smulg de pe frunte încruntarea
atâtor vise fără de înțeles
și buzele mele
murmură teama de realitate

zorii-mi deschid palmele genelor
oglindind o privire pierdută,
îngerii urcă din lumina zilei
spre lumina de Sus
și aripile mi se închid sub piele

dimineața mă trezesc că trăiesc din nou
în aceeași viață, sub același chip,
dar dacă va fi o dimineață
în care să uit să mă mai trezesc
și am să dorm uitarea
în loc de vis, iar zorii n-or să mai fie?

Lorelei.

26 April 2011

mă va descoperi răsăritul

răsăritul mă așteaptă născocind cuvinte
în urma cocorilor care strigă singurătățile pe nume

ascult urletul stelelor din urma-mi
cum fac să tremure timpul

noaptea sparge oglinzile
pe care conturam chipul copilei
de odată, acum
numai luna observând
cât de bătrân mi-e zâmbetul de câte ori
l-am nesocotit folosindu-l

mă va descoperi răsăritul
fugind spre locul în care cerul se coase
de pământ, cu ochi înnoptați

și mi-e frică
să mai răsară soarele
să mai clipească iarăși ziua
închizând lacrima amară a nopților mele.

Lorelei.

23 April 2011

la fel


m-am întors cu gândul că lumea va fi mai bună
cândva
și că stelele mă vor face, cumva,
să zâmbesc,
că nu o să îmi mai fie dor
și c-am să te găsesc rătăcită
prin visele mele infinite

m-am întors cu speranța că
într-o zi cerul s-ar putea să fie
atât de albastru
cât să nu încapă niciun nor,

cu speranța că lumea va învăța
să râdă colorat ca mine
și că nu va mai fi
o nebunie
să cânți pe stradă cu ochii la nemărginit

m-am întors dorindu-mi să te găsesc
cu sufletul plin,
să descopăr lumea cu ochi senini,
să regăsesc copilăria
alergând pe maidane

m-am întors fiindcă mi-a fost dor
dar
de ce mi-a fost, oare, dor?
căci totul îmi pare
la fel, lumea e aceeași

Lorelei.

I remember moments, from so far.

16 April 2011

între vis de moarte și realitatea vieții

te-am visat aseară deschizând porțile iadului
și picioarele tale desculțe se răneau
în pietre șlefuite cu dinții
te vedeam ținându-te de mână cu demonul
ți-era privirea neagră ca visele morții
ți-erau buzele însângerate,
iar mâinile murdare de sângele mării moarte
te-am visat urât
și m-am trezit în spasme și zvâcniri

la fereastră vedeam ascunzându-se moartea
cu chip alb și buze vineții
și-am tras draperiile și a fugit prin vecini
mi-am învelit personajele speriate cu pleoapele
și am adormit cu mintea încețoșată
și-n vis am chemat îngerul care mi-a șoptit
”and there was light”

Lorelei.

12 April 2011

și iubirile unde se duc, când se duc?...

e (prea)plin de neiubire
în infinitul în care
primăvara asta fluturii sunt
frunze de toamnă în zbor

și la firul ierbii
păienjenii
visează să ajungă spre norii
la o întindere de mână de apropiați
dorindu-și cerul lor

numai îngerii joacă
întoarcerea din rai
lacomi de soare
și prin vânt
petalele florilor de cireș
șoptesc sfios ”to the stars”

toate se întorc la vremea lor
în locul lor
numai iubirile se duc
fără urmă
fără strigare sau răspuns

dar iubirile unde se duc, când se duc?...

Lorelei.




10 April 2011

îți mai aduci aminte de mine?


unde să te mai caut
suflet îngrozitor?
(mi-)e pustie calea
de urmele pașilor tăi

mi-e inima o cutie muzicală
și balerina din ea a pierit
într-un război nefast
împotriva simțirilor mele
și, cu toate astea, nu te-am uitat

dar tu, mă mai ții minte?

”o să dai de fluturi”
mi-ai spus
dar primăvara s-a închipuit
fără tine

mi-s gri zorii
și aripile mele au încetat
să bată
a nostalgia amintirii

mi-e dor de trupul tău
și-ți caut foșnetul privirii
căci nu te-am mai văzut de mult

dar tu, înger slavon,
îți mai aduci aminte de mine?

6 April 2011

april cherryflower

am întors infinitul pe dos și n-a mai însemnat decât un 8, într-un april
azi, 8-ul meu îmi înflorește pe buze un 15 aiurea, plin de panica necunoscutului, plin de flori de cireș abia înmugurite și parfumul de liliac alb al adolescentei cu degete umede de cerneală
vântul lui april a șuvoit lângă geam
sălbăticia soarelui mi-a amintit de vremurile copilărești când bunicii ne spuneau povești, iar azi închei eu basmul lui 14

bună dimineața, vals nebun al viselor mele, bună dimineața, flori de cireș care stau să înmugurească, bună dimineața, soare tacut...bună dimineața, lumii mele de 15 ani...

scris în grabă.

Lorelei.

să uităm de iubiri


hai, iubitule, să ne uităm
să lăsăm iubirea nostră într-o iarnă
în care împrăștiam
zăpada din crengi
cu aripile

căci în mine plouă de vreme multă
și conturez pe hârtie chipul tău
cu urme șterse
căci și tu plângi cu mine

iubirea noastră e zgâriată și ruptă
s-a ofilit în seceta
din templul sufletului meu
căci decât cuvântul
mai e o împlinire de destin

și altfel
am omorât iubirea
și-am îngropat tot, tot,
într-un pământ fără soare

Lorelei.

5 April 2011

frică


deodată mi-e frică de viață
și privesc cum
visul meu își ia bocancii
și aleargă prin bălți
lăsând
urmele tale

și brusc
moartea nu mă mai sperie
o privesc
stând la colțul blocului
fumând
aș fi vrut să îi cer o țigară

ce e nemurirea?
e cumpăna dintre
sfârșitul unei vieți
și începutul eternului
în care
te pierzi de moarte
cu stelele urlând
în spate

mi-e frică de mine
de sentimentul meu
de viață

Lorelei.

4 April 2011

ploaie

îți mai aduci aminte nopțile în care
furtuna curgea zbuciumată
în fereastra odăii mele?

felul în care mă iubeai
neliniștea ploii
strigătul sufletului meu
îți amintești ce grele erau
pe umerii noștri?

îți aduci aminte cum urlau pereții
loviți de cutremurul infernal
al norilor
și cum am deschis fereastra
să vină fulgerele
la mine în odaie?

îți aduci aminte oripilantul tunetelor
lumina demonică
a fulgerului care tăia cerul
când tu mă iubeai
și eu, îngrozită,
m-ascundeam sub pleoape?

ți-aduci aminte
cum nu m-ai mai găsit
în spatele genelor mele
și ai uitat să mă iubești?...

Lorelei.

3 April 2011

încătușare

sufocată de-o umbră
mă desprind
de lumescul absurd
și caut în tine
aerul pe care să-l respir

mă încătușează emoția
să nu pot să plec
din mine
și
privesc prin gratiile genelor
cum lumea mă vrea înapoi

dar alunec adânc
de la fereastră în jos
și mi-ajung în tălpi
să dorm pe asfalt
în închisoarea nebună
pe care eu am crescut-o
cu mâinile mele

ce rost mai are libertatea
când ești prizonier
în propria ta emoție

Lorelei




nimic

am iubit jumătate pe jumătate de bancă
agățată de jumătate de fir de păianjen
a unei jumătăți de visare
să cad jumătate cu tine
într-o jumătate de gol
și cam atât

Lorelei