3 April 2011

încătușare

sufocată de-o umbră
mă desprind
de lumescul absurd
și caut în tine
aerul pe care să-l respir

mă încătușează emoția
să nu pot să plec
din mine
și
privesc prin gratiile genelor
cum lumea mă vrea înapoi

dar alunec adânc
de la fereastră în jos
și mi-ajung în tălpi
să dorm pe asfalt
în închisoarea nebună
pe care eu am crescut-o
cu mâinile mele

ce rost mai are libertatea
când ești prizonier
în propria ta emoție

Lorelei




5 comments:

29decembrie said...

vreau sa am puterea, ca atunci cand nu mai rezist, sa ma desprind cu usurinta de lumescul absurd..
dar nu pot.

Copilu diminetii said...

foooarte fooaarte frumos :X

Father said...

o poezie frumoasa
felicitari!

Flyerboy said...

Lorelei, stii foarte bine ce parere am eu despre versurile tale. Un singur cuvant : geniale. Felicitari :)

Tzzumbi said...

adevarat. libertatea cea autentica si adevarata este cea a sufletului