4 April 2011

ploaie

îți mai aduci aminte nopțile în care
furtuna curgea zbuciumată
în fereastra odăii mele?

felul în care mă iubeai
neliniștea ploii
strigătul sufletului meu
îți amintești ce grele erau
pe umerii noștri?

îți aduci aminte cum urlau pereții
loviți de cutremurul infernal
al norilor
și cum am deschis fereastra
să vină fulgerele
la mine în odaie?

îți aduci aminte oripilantul tunetelor
lumina demonică
a fulgerului care tăia cerul
când tu mă iubeai
și eu, îngrozită,
m-ascundeam sub pleoape?

ți-aduci aminte
cum nu m-ai mai găsit
în spatele genelor mele
și ai uitat să mă iubești?...

Lorelei.

2 comments:

Anonymous said...

foarte frumos :X

Diana said...

un final excelent şi deosebit.
bravo!

diana