Povestea unei prietenii...

Se intampla de mult.Se cunosteau de mult,se putea spune ca de-o viata traisera impreuna...de o viata si clipe de dinainte,in vieti anterioare,de ingeri care s-au coborat pe pamant.

Deci nu se intalnisera de curand.Se intalnisera intr-o zi de mult,in clasa I,cand abia invatasera sa se dezlipeasca de sub"fusta mamei".Si de atunci,parca le si vad intrebandu-se"vrei sa fii prietena mea?"
Incepusera sa se apropie,pas cu pas.Se legase o prietenie firava...apoi mai stransa,se mai rupea in cateun loc si se cosea la loc...Si an cu an,cresteau si ele,crestea si prietenia lor."De data asta,nu ne mai certam,am crescut..." si legatura lor era prietenia a doua copilarii diferite,dar cu acelasi sens.
Doua satene...Doi copii,asta erau,doi copilasi care abia priveau lumea cu ochi senini...Si totusi aveau ceva ce le lega,ceva pe care cei din jur nu puteau sa inteleaga.
"Prietenia ta este soarele zilelor mele" isi spuneau.
Si ajungeau incet in diferite etape ale vietii...Erau fete,erau altfel...
Si in timp,ajunsesera la o concluzie:"Asa trebuie.Asa este.Asa trebuie sa fie..."
Si intelesesera ca trebuie sa scrie si sa citeasca.Isi doreau sa ajunga medici.Apoi,si-au destramat caile si nu isi mai doreau asta.Una vroia sa fie profesoara.Alta,nu stia inca.
Scriau...Scriau amandoua,si se sustineau...si se bucurau impreuna si plangeau impreuna...Si citeau impreuna si toate...impreuna."Tu dai sens vietii mele"...Ajunsesera sa isi spuna pe toate caile"Te iubesc!"Ce iubire infantila...
Erau niste copile asa asemanatoare,atat de multe aveau in comun...Isi impartaseau totul,totul...Aveau mereu nevoie de ciocolata,o prietena si un pachet de batiste.Si mereu isi spuneau"Te-ai vazut si din spate?"Si ridicau din sprancene,desi niciodata nu spuneau"Ti-am zis eu!"
Erau asa apropiate!Asa mult se iubeau...
Prietenia lor crestea in ele odata cu adolescenta,cu maturitatea,cu gandurile si visele lor,cu idealurile...Erau mai mature...mult mai mature decat ceilalti,si altii le intelegeau altfel,mereu altfel.Nu mai iubea una,nu mai iubea nici cealalta.Asa era intelegerea...
Se intelegeau ca doua picaturi de ploaie,asa de bine!Si cantau,si citeau,si scriau...Si intotdeauna ele erau altfel,mult mai mature...
Si ce prietenie putea sa bata in geam cu picaturi de ploaie,cu ingeri de insomnie,cu stele,cu cer,cu mare,luna,zeite si zei...cu iubire si sperante,ca in vise,decat prietenia copilariei lor?
Erau niste copile...Erau...
Acum ce sunt?
Aceleasi prietene...Prietenia lor a ramas,desi timpul a trecut in zbor pe langa genele lor indoite...
Erau ele...Lorelei si Tess,copilele de altadata...

Tess,only you can hear my soul...Tovarasa mea de tristeti.Tovarasa mea de glume tampite.Tovarasa mea de amuzament.Iti multumesc pentru tot!