30 December 2010

Darling, happy new year in our Paris!

Începusem să găsesc absurdul minunii şi să mă agăţ de cer cu răsuflarea! Începusem să mă cuibăresc în palma ta ca sub aripa unei lebede şi să caut fericirea perfectă în miracolul ce se ascundea în noi...Pentru că anul ăsta am râs, am plâns, am primit, am regretat, am uitat, ne-am adus aminte...şi toate bătăile de inimă le-am simţit...la fel.
Daaa...ne-au crescut aripi, ne-am găsit gândul prin labirintul de vise şi stele înaripate...Şi am găsit inedit îngerescul care se cutremura sub noi...Şatena mea nebună...putem să râdem şi să mâncăm în prostie biscuiţi şi să fim noi...Noi, aceleaşi noi...Nebune, cu tâmpenii în cap, cu flori în ochi şi înţelegerea din priviri pe care numai noi două o avem...că noi avem acel ceva, pe care cei din jur nu-l pot înţelege...
Vreau să mergem împreună, ca-n melodiile noastre care sunt pentru copii...Numai cu tine pot sa fiu şi copil, şi îngrozitor de mare în acelaşi timp...

Ce vreau de la anul care vine? Vreau să mergem iarăşi împreună în tabără, vreau să râdem şi să rămânem noi...Stupide, idioate, nebune, adunând cioburi sparte...şi putem să zâmbiiiim:)

Lorelei....e pentru tine, darling, să trăim noi în Parisul nostru...


29 December 2010

Vară în priviri.



Înspre dimineață mi-ai arătat, cu stele galbene pe sprânceana stângă, de ce fericirea noastră e în pătrat perfect....ai împărțit cu mine visul tău și l-ai desenat pe un caiet de mate cu gânduri desprinse ca din cărțile cu povești pentru copii...am obosit să te mai întreb câte culori are universul și câte cuvinte îți trebuiesc să îți faci o scară la cer, iar tu mi-ai sărutat tâmpla și mi-ai dat ceva din sufletul tău ca să-mi țină de cald. Vedeam în ochii tăi nedefinitul și zorii rozalii și, cu lumile noastre puse la urechi, priveam universul necuvântător de afară care ne șoptea că e numai al nostru. Și-l credeam, suflețel.

Am vară în priviri!
Lorelei.


26 December 2010

I need to know


I want Paris, darling.

Văd fulgerul care se aprinde pe pielea mea când liniștea din mine se ciocnește de zgomotul bătăilor mele de inimă. Și pot să văd cum mi-o iau visele razna, încâlcindu-se printre cometele care au căzut în crengile mele de brad și funtițele roșcate. Sunt liberă, sunt fericită și am în mine zvâcul care sună a prietenie.

What are these feelings i feel when he's here by my side?

Se zbat în mine vise încâlcite și inima-mi tresare. Trebuie să aflu. Trebuie să știu. Trebuie să...cred.

Lorelei.

24 December 2010

Christmas carooool:)



Un Crăciun minunat vă doresc tuturor, lumină, pace, fericire și multe vise frumoase!
Pentru toți cei care își mai amintesc din când în când de mine și pentru toate superpersoanele mele.
V-aș colinda pe toți dar mă rezum la Crăciun Fericiiiiit!

Și cam atât.

Lorelei.

22 December 2010

A fost boală


Pulsează în mine gândul tău
Ca o stea care arde,
Puțin cam trist și puțin cam amăgitor
Și-mi vin în minte nopțile
În care muream între ghețari
Agățați puțin stupid în draperii
Și înviam diminețile
În răsăritul iubirilor cu nume de amor.

Îmi vin în minte clipele când
Îmi căram zilele în ghiozdan
Ca pe niște agende scrise prost
Și mi-era teamă de trecerea în neființă
Până în ziua când mi-am dat seama
Că viața omului e făcută să mori
Uneori și de trei ori pe zi
Dacă vrei să iubești, dar să uiți
Măcar puțin că îți lipsește dragostea.

Muream cu dorul tău
Pe care îl sfâșiam înainte de culcare
Ca un ritual al înmormântării amintirilor,
Dar îmi rămânea între dinți
Și, mult prea morbid, dimineața
Îmi înflorea la loc pe inimă ca din nimic:
Atunci tu ai devenit un cancer iremediabil
Pentru plămânii mei
Care prindeau mai greu bule de aer
Și făceam citostatice
Ca să te scot din sufletul meu...

Dar știi tu, cancerul nu trece doar
Cu niște substanțe amărâte care,
Până la urmă, doar mă distrugeau înăuntru,
Căci dorul tău tot acolo era.
Gen palindrom puteam
Să stau să sufăr în tăcere murind mai mereu la fel
Cu inima de metal
Și ochii în care se zbat nopți;
Cancerul sufletului nu poate fi numit suferință
Sau metastaze de gânduri rătăcite,
Ci e doar dor care se trece mai ușor
Cu uitarea.
Sufletul tău a fost boală.

Sunt prea sănătoasă ca să te mai țin în mine. (Și chiar de-o să fie să te uit din cauza vreunui Alzheimer târziu) sunt sigură că într-o zi o să pleci de tot. La început doare teribil de rău, dar, cu timpul, doare tot mai puțin...până într-o zi când n-o să mai doară decât un pic. Nu-mi mai aparții. Pot să iubesc.

Lorelei.











20 December 2010

Ce dacă?

Obișnuiam să mușc pofticioasă din diminețile înzăpezite
Și le iubeam ca pe un soare auriu,
Îmi plăcea să privesc cum îngheață oceanele,
În mine curgând vara prin vene ca o mare.
Mi-aduc aminte, eram copil cu ochi senini
Și nu îmi era frig, nici teamă că ceva s-a întâmplat,
Obișnuiam să zâmbesc și să cad pe gheață,
Să îmi doresc de Crăciun jucării și cine știe ce altceva,
Ningeam plângând, cu lacrimi înghețate,
Iubeam și mi-era dor...de lumi mai bune, lumi mai albe.
Și ce dacă am crescut? Și cei mari mai cad, uneori, pe gheață,
Și cei mari primesc jucării și visează,
Dar doar cei mari care au în suflet doar copilărie.

Lorelei.

Sunt mare și sunt copil.

18 December 2010

no title


Dacă ai aruncat cu iubirea peste balcon, să ți-o ducă vântul cât mai departe de tine, du-te și caut-o repede...s-ar putea să n-o mai găsești niciodată...Dacă ai înscris pe o inimă un cuvânt strâmb, puțin aiurea, care semăna a iubire, și ai dat inima înapoi, dă-i-o blând, măcar...inima aia abia-și găsise zborul...Dacă indiferența a lăsat să plece o prietenie cu primul tramvai...nu te mai du după ea...s-ar putea s-o găsești plângând.
Pentru că zborurile nu stau numai în ținutul de mână...ci în puterea cu care poți să iubești.

Lorelei.

Și noi avem melodia noastrăăăă!


16 December 2010

Ningea(m).


Și am ieșit afară cu umerii goi
Să am loc să-mi tatuez pe inimă câțiva fulgi de nea
Urcându-mă pe scări înalte
Să ajung să-mi izbesc tâmplele de lumi îndepărtate.
Am căutat întru totul de unde vin fulgii de nea
Pentru că oamenii mari cred că vin din nori
Dar eu cred că atunci când ninge cad și mor îngeri...
Am ridicat mâna și mi-au căzut în palmă
Câteva frânturi rupte de cer
Atunci când s-a deschis.
Și țineam, deci, îngeri în palme pe care
Îi priveam cum se topesc de căldura iubirii
Care-mi ajunsese până pe degete.
Umerii goi erau albi, zăpada se țesea încet
Și prietenia ta se zbătea în ochii mei
Privind și ea la miracolul ninsorii.
Ne ningeam și noi, probabil,
Ne ningeam,
Cu umerii goi și privirile sclipind,
Ne ningeam în fluturi.



15 December 2010

Despre iarnă





Cum să nu iubești iernile atât de albe
Când există, totuși, fluturi
Și inimile se umplu de minuni parfumate?
Cum să nu iubești faptul că
Numai iarna poți să lași în urma ta îngeri pe jos
Și cu obrajii roșii și reci
Să ai puterea să râzi din toată inima?
Cum să nu iubești o iarnă care
Ți s-a cuibărit în suflet cu vise noi
Și prietenii mai vechi decât lumea?

Lorelei.

Iubesc să iubesc. Am ajuns să mă atașez de fiecare anotimp.

Still life


-”Îți aduci aminte plaja?...
[...]
Felul în care
Te uitai la mare
Și spuneai că m-asculți?...”(A.B.)-

În altă viață se zice că am fost bărbat
Și m-am născut în Canada,
Probabil am avut o copilărie destul de tristă,
M-așteptam să fi fost profesor sau ceva,
Dar eram un om de afaceri cunoscut și brunet.
Probabil aveam o soție și 3 copii
Toți roșcați, cu pistrui în vârful nasului
Și aveam o casă și un câine mare, cafeniu,
Și am murit împușcat nu știu ce război.

Se zice că acum sunt fată
Și m-am născut într-un oraș frumos, un prea mic Paris,
Probabil am avut o copilărie sfârșită devreme
Și totuși, pe ascuns, eu sunt mereu copil.
Mă așteptam să fiu un înger, sau ceva,
Dar eram doar o (ne)muritoare cu aripi
Cu un câine mic și ochi căprui, cu 12 alunițe pe piept
Simetrice, și una fix în dreptul inimii
Ca să pun acolo iubiri, vise, zboruri...și tot ce am.

Pentru că și oamenii știu să(-și) scrie povești...povești.

Lorelei.

Am trăit 56 de anotimpuri. E perfect, magic, nu?


13 December 2010

iar(nă) în poem


călcai desculț
pe zăpada incoloră
și te uitai cu grijă înainte
să nu treci peste ceea ce căutai
în pământ înghețat
amintiri și copilărie

strângeai în brațe
visele pe care le-ai ucis demult

praf de stele
și fluturi albi, nebuni
găseai pe orbajii tăi fierbinți
topindu-se

venise iarna și credeai
că astfel poți să fii copil
și numai sufletul tău era călduț
căci crengile și iarba
amorțiseră

porumbeii erau plecați
în alte lumi
și frunzele căzute demult
își doreau
zborul

și pomii visează și-acum
la lumi mai bune
și ierni calde

Lorelei.

Trăire.


Între clipa unei ore nebune
Și secunda zbaterii de inimă
Dorm cuvinte
Murind.

Ne e frică să spargem tăcerea
Și înțelegem din priviri
Sunetul fericirii
Mimând.

Ne sărutăm strâmt
Și ne îmbrățișăm color
Cu vise alb-negru,
Înghețând.

Și totuși ne e frică să nu spargem
Gheața care zace între noi,
Să nu călcăm pe iarnă
Alunecând.

Lorelei.

12 December 2010

Alb.

Am călcat nesiguri
Pe un drum pietruit cu stele
Şi ni s-a clătinat piciorul
Cand am atins cu vârful degetului
Un colţ de lună.
Am fost copii,
Ca toţi copiii,
Plângeam şi adunam în pumn
Zăpezi albastre
În care găseam mii de stele
Şi mii de luni
Şi toate albe,
Cum albe erau, de altfel,
Şi sufletele noastre pure
De copii.

Lorelei.

Şi iarna e cel mai uşor să fiu copil!

10 December 2010

Smile:)


Ieri au bătut în mine miliarde de zvâcniri de inimă... și m-au încercat din nou emoții iernatice, iubiri, amintiri, priviri, fericiri, îmbrățișări...
Ochii tăi nu sunt doar niște priviri...sunt niște stări de spirit, rotunde și verzi.
Iubesc și cam atât. Mi-e bine în frântura mea colorată de lume, cu lumini aprinse și fluturi. Parcă mă mai simt puțin copil.

Lorelei.

Și iarăși râd muuult!!

9 December 2010

M-ai lăsat să ard și să renasc din propria-mi cenușă.
Și-acum?...Am renăscut cu onduleuri în cap și gând colorat.

Acum încerc să-mi amintesc de ce am început să plâng când a plecat toamna.
Și nu mai știu. Nu mai știu pentru că nu am fost acolo să știu. N-am vrut.

Alergam și...m-am oprit. Cu brațele întinse, aripi lungi și ochi înlăcrimați.

Lorelei.

-Simt că am acumulat o grămadă de oboseală și stres. Sunt obosită să mai încerc să aduc vara înapoi în anotimp și în suflet. Poate să îmi țină și iarna de cald.-

7 December 2010

7.

7 decembrie 2010.

Fluturi albaştri în colţul nostru
De univers.
Fără mânuşi în mâini,
Ne prindem degetele sfios, ca o şoaptă,
Ca o încurcare de suflete
În ochii lumii.
Cutremurător, ne întâlnim privirile
Pe un gând multicolor,
Cu mii de întrebări agăţate de inimă
Şi câteva zboruri scurte
În semn de răspuns.
Cifre şi radicali puşi aiurea
Şi nişte cuvinte franţuzeşti
Care-mi amintesc de Parisul nostru şi
Aşa trec secundele.
Şi până la urmă
Iar mi-e dor de noi,
Cu sprâncene ridicate prin acelaşi timp
Şi doare, doare dorul.
E iarnă
Şi mi se pare că aud sunând
Clopoţei în stomac.

Lorelei.

Mi-e doooooooor! Mi-e atât de dor de noi şi aud cum zboară fluturi prin păr.
Cam atât azi.

Magic.

Păstram privirea aia de copil zgâită la geam în nopțile în care începea să ningă cu fulgi atât de mari, fără zgomot, fără oameni pe stradă.
Păstram ultima clipă a verii în suflet, când vântul rece îmi dădea părul pe spate si-mi scutura genele de sclipirea magică a visării, prin lentile de ochelari.
Păstram în minte amintirea, zborurile ninse cu aripi de zăpadă, iubirile înfrigurate.
Și eram plină de ierni cu zăpezi dulci, copilărie și ciocolată caldă.
E magic!
Lorelei.
Aștept să nu-mi tremure mâna și să scriu poeme, și să completez în suflet locurile pe care plecarea ta mi le-a lăsat goale. De pildă, câteva bucăți de suflet.

5 December 2010

Desen 24.

Mă aplec peste balustrada pământului
În căutarea unui alt univers înstelat,
Mult mai albastru decât ăsta unde stau.

Parcă ninge cerul cu înserări sângerii
Și norii care mă adăpostesc sunt tot mai reci,
Semn că vine iarna. Sunt o vară hipotermică,
Și ceața asta care mă acoperă îmi stinge soarele
Din minte, din inimă, mi-e frig și frică.

Țin în mine amintiri și poeme scrise în grabă
Cu mâini tremurate fără mânuși,
Și alte pământuri nu mi se destăinuie în șoaptă.
Stând la marginea lumii și a clipelor,
Caut necontenit vise mai calde si mai colorate,
Decât lumea alb-negru în care trăiesc.
-Caută în liniște, suflete, alte ceruri,
Și nu te apleca prea tare peste balustradă,
Să nu cazi!

4 December 2010

Gând uniform

O să te găsesc în dimineața asta ascunsă după vreun vis alb, după vreo secundă indecisă unde să cadă, după un colț violet de lume, o să te strâng în brațe nesfârșit, până o să vină amurgul.
Pentru că tu mă faci să zâmbesc, și cu tine pot să râd cât vreau și să plâng fără încetare. Dacă plouă înnorat, tu ești soarele pe care mi-l așterni pe obrazul drept venit din lumi îndepărtate...
Și seara o să te culc în brațele mele, zâmbind, trimițându-te în universuri albastre și mult mai calde decât fulgii de zăpadă de afară care spre cer sunt de fapt niște îngeri...
Și o să te iubesc!.

Lorelei.
Pentru Tess.

Noi nu schimbăm cuvintele agățate de urechi ca pe niște cireșe coapte pe un punct dureros.
Și-au găsit lumea, noi ne-am găsit lumea...metrul nostru de lume.
Și suntem fericite.

Mă simt bolnavă fiindcă nu am soare, și în cer nu pot să citesc nimic. Mi-e dor de vară. Îmi lipsește cumplit.


2 December 2010

Desen 23.

Era pe când copacii se ștergeau
De lacrimi reci la ochi
Și cerul începuse să plângă
De atâtea stele
Era pe când iarba
Se sufoca între pământ,
Litere și cer,
Era pe când ploile ningeau,
Și sufletele nu mai zâmbeau de ger,
Era-nainte să ne fi născut.

Era pe când afară se făcea mai frig,
Erau cuvinte,
Și lumini aprinse,
Erau orașe ținute în felinare,
Erau bomboane de pom
Și globuri aurii,
Erau oameni
Care se împărțeau în 3:
Îngeri, oameni, și oameni de zăpadă.

Era pe când noi nu
Ne cunoscuserăm în alb,
Era când suspinau codrii mai mult,
Era când începuse iarna
Să sufle-n geam
Cu flori de gheață,
Era iarnă și frig,
Și totuși noi, în îmbrățișare,
Făcusem focul în suflet,
Acolo unde era mai cald.

Lorelei.

I'm december for you.