4 December 2010

Gând uniform

O să te găsesc în dimineața asta ascunsă după vreun vis alb, după vreo secundă indecisă unde să cadă, după un colț violet de lume, o să te strâng în brațe nesfârșit, până o să vină amurgul.
Pentru că tu mă faci să zâmbesc, și cu tine pot să râd cât vreau și să plâng fără încetare. Dacă plouă înnorat, tu ești soarele pe care mi-l așterni pe obrazul drept venit din lumi îndepărtate...
Și seara o să te culc în brațele mele, zâmbind, trimițându-te în universuri albastre și mult mai calde decât fulgii de zăpadă de afară care spre cer sunt de fapt niște îngeri...
Și o să te iubesc!.

Lorelei.
Pentru Tess.

Noi nu schimbăm cuvintele agățate de urechi ca pe niște cireșe coapte pe un punct dureros.
Și-au găsit lumea, noi ne-am găsit lumea...metrul nostru de lume.
Și suntem fericite.

Mă simt bolnavă fiindcă nu am soare, și în cer nu pot să citesc nimic. Mi-e dor de vară. Îmi lipsește cumplit.


1 comment:

clopotel said...

exista o singura fericire in viata sa iubesti si sa fii iubit...faina imaginea:)