ieri am avut pe buze
un nume de fericire colorată în roz deschis
și mi-am văzut gândurile împrăștiate
într-o sală de clasă
cu bănci și copii
care priveau muți
cum liniștea scria pe tablă
când alții își citeau cine știe ce lucruri
de altfel, nici eu nu eram atentă
ci eram deja într-altă lume
căci tumultul în soare
urcase de la etajul întâi
la mine în pupitru
și mă zbăteam cu stiloul
între caiet și coperta-i
contemplând un verde ”hiperbolic de tainic”
cu aripile care-mi creșteau îngrozitor
pe dinăuntru
și...
m-a văzut și mi-a luat caietul
și ne-a pus să ne revărsăm
neliniștile care erau în noi
pe niște foi de hârtie
condamnându-ne pe toți la uitarea
de-o clipă
priveam cum unii se gândeau la ce le trece prin minte
-absurd-
iar pe mine mă durea mâna
de atâta scris
și m-am semnat „ lorelei ”
pentru că numai așa puteam să las
să îmi coboare cerul tot
pe inima mea
care zbura...zbura!
și mi-a zâmbit și a ridicat iar din sprânceană
și eu mi-am acoperit fericirea
cu părul
și când m-am descoperit
am zâmbit copilăresc
în clipa aceea nu mă gândeam la
timpul care trece sau orice altceva
eram într-un leșin
plin de panica necunoscutului
și iubeam...și-mi venea să râd și...
fericirea mea era mai mare
decât spaima bucuriei
că-s numai creioane colorate
peste tot în mintea mea
-asta nu e de luat în seamă. trebuia să-mi amintesc (din nou) niște clipe geniale...și n-aveam cum, altfel-
Lorelei.
