Magic.

Păstram privirea aia de copil zgâită la geam în nopțile în care începea să ningă cu fulgi atât de mari, fără zgomot, fără oameni pe stradă.

Păstram ultima clipă a verii în suflet, când vântul rece îmi dădea părul pe spate si-mi scutura genele de sclipirea magică a visării, prin lentile de ochelari.

Păstram în minte amintirea, zborurile ninse cu aripi de zăpadă, iubirile înfrigurate.

Și eram plină de ierni cu zăpezi dulci, copilărie și ciocolată caldă.

E magic!

Lorelei.

Aștept să nu-mi tremure mâna și să scriu poeme, și să completez în suflet locurile pe care plecarea ta mi le-a lăsat goale. De pildă, câteva bucăți de suflet.