7 December 2010

Magic.

Păstram privirea aia de copil zgâită la geam în nopțile în care începea să ningă cu fulgi atât de mari, fără zgomot, fără oameni pe stradă.
Păstram ultima clipă a verii în suflet, când vântul rece îmi dădea părul pe spate si-mi scutura genele de sclipirea magică a visării, prin lentile de ochelari.
Păstram în minte amintirea, zborurile ninse cu aripi de zăpadă, iubirile înfrigurate.
Și eram plină de ierni cu zăpezi dulci, copilărie și ciocolată caldă.
E magic!
Lorelei.
Aștept să nu-mi tremure mâna și să scriu poeme, și să completez în suflet locurile pe care plecarea ta mi le-a lăsat goale. De pildă, câteva bucăți de suflet.

1 comment:

clopotel said...

esti o cascada magica minunata de emotii si trairi:*