mă desprind
de lumescul absurd
și caut în tine
aerul pe care să-l respir
mă încătușează emoția
să nu pot să plec
din mine
și
privesc prin gratiile genelor
cum lumea mă vrea înapoi
dar alunec adânc
de la fereastră în jos
și mi-ajung în tălpi
să dorm pe asfalt
în închisoarea nebună
pe care eu am crescut-o
cu mâinile mele
ce rost mai are libertatea
când ești prizonier
în propria ta emoție
Lorelei
5 comments:
vreau sa am puterea, ca atunci cand nu mai rezist, sa ma desprind cu usurinta de lumescul absurd..
dar nu pot.
foooarte fooaarte frumos :X
o poezie frumoasa
felicitari!
Lorelei, stii foarte bine ce parere am eu despre versurile tale. Un singur cuvant : geniale. Felicitari :)
adevarat. libertatea cea autentica si adevarata este cea a sufletului
Post a Comment