ești ca un cuvânt pe care încerc să-l uit
dar mocnești neîncetat în mine
iată, suntem liberi să facem orice
iubește-mă ucide-mă eliberează-mă
desprinde-mi ușor toate tristețile de pe trup
o să mă acopăr cu aripile
e de ajuns să nu rănim pe nimeni
putem să ne ridicăm pe umeri soarele
o să ne aruncăm unul în altul
n-o să ne audă nimeni, promit
o să murim alb
o să ne găsească primăvara la un colț al insomniei
o să ne resusciteze
dar stelele noastre vor fi deja inundate
și nu va fi nicio urmă de crimă
doar cuvintele or să ne vibreze prin umbre
noi vom dispărea dincolo de zidul de zori
suntem doi orbi care rătăcesc
pe cărările deschise de soare
să ne cuibărim într-un loc luminos
și să ne otrăvim în tăcere buzele din sărut
abia aștept să ne găsească ploaia ca niște fantome
făcând dragoste pe ascuns cu nefericirile noastre
azi suntem liberi să facem orice
dacă m-ai atinge, ar izbucni din mine
amintiri coralii
azi aș avea voie să te uit
dar ești cuvântul care mocnește neîncetat în mine
Lorelei.
primăvara mea începe cu un capăt de iubire
