Desen 29.

te voiam aici să-mi smulgi de pe inimă

ghimpii care au crescut

unde ești, ca să te strig,

suflet crud?

de ce mă lași să mă învârt

într-un labirint abstract, pătrat,

căci e ca și cum nu mi-aș găsi locul

într-o sală atât de goală

am căutat un loc în inima ta

ca o lună pe cerul ei

dar cerul s-a acoperit cu nori

și n-a mai avut nicio scăpare

mi-aș fi dorit să fii aici

să mă iei dintr-o luptă atât de nedreaptă

cu armata lacrimilor mele

căci sunt eu împotriva mea

dar te-am căutat într-un întreg pământ

și în privirile mele te vedeam plecând

și în gândul meu te auzeam strigând

și în pașii mei

găseam bătaia inimii tale

mi-amintesc cum m-ai rugat

să ne cumpărăm universul nostru

dar unde e, acum, sufletul cu care să-l împart?

pentru că niciun rege

oricât ar fi de drept

nu poate cârmui o împărăție

de unul singur

Lorelei.

Pictures again.

Despre iubirea mea

mi-e frică să mai dezgolesc taina nopții

ca să culeg primăvara în miezul ei

ca sâmburele unei piersici

în care stă amarul

de-aș fi găsit iubirea

culcată pe un nor apăsat pe cer

mi-aș fi pus o scară spre Rai

să o culeg în palmă

dar mi-am așteptat rândul

și când am ajuns în față

am întins mâna după ea

și era miezul nopții

dar a plecat și m-a lăsat așteptând

erau piersicii înfloriți pe atunci

și mă speriam de stele

căci rămăsesem singură

cu toate astea, iubirea a venit când nu mă așteptam

și mi-a adus cu ea

fericirea zilelor de primăvară

fără ceața nopților negre și amare

ca un sâmbure de piersic

Lorelei.

Pictures.

amintind

ieri am avut pe buze

un nume de fericire colorată în roz deschis

și mi-am văzut gândurile împrăștiate

într-o sală de clasă

cu bănci și copii

care priveau muți

cum liniștea scria pe tablă

când alții își citeau cine știe ce lucruri

de altfel, nici eu nu eram atentă

ci eram deja într-altă lume

căci tumultul în soare

urcase de la etajul întâi

la mine în pupitru

și mă zbăteam cu stiloul

între caiet și coperta-i

contemplând un verde ”hiperbolic de tainic”

cu aripile care-mi creșteau îngrozitor

pe dinăuntru

și...

m-a văzut și mi-a luat caietul

și ne-a pus să ne revărsăm

neliniștile care erau în noi

pe niște foi de hârtie

condamnându-ne pe toți la uitarea

de-o clipă

priveam cum unii se gândeau la ce le trece prin minte

-absurd-

iar pe mine mă durea mâna

de atâta scris

și m-am semnat „ lorelei ”

pentru că numai așa puteam să las

să îmi coboare cerul tot

pe inima mea

care zbura...zbura!

și mi-a zâmbit și a ridicat iar din sprânceană

și eu mi-am acoperit fericirea

cu părul

și când m-am descoperit

am zâmbit copilăresc

în clipa aceea nu mă gândeam la

timpul care trece sau orice altceva

eram într-un leșin

plin de panica necunoscutului

și iubeam...și-mi venea să râd și...

fericirea mea era mai mare

decât spaima bucuriei

că-s numai creioane colorate

peste tot în mintea mea

-asta nu e de luat în seamă. trebuia să-mi amintesc (din nou) niște clipe geniale...și n-aveam cum, altfel-

Lorelei.

jumătate

e atât de greu să atingi fericirea

cu vârful degetului,

dar e prostesc de ușor

cât de repede ajungi să fii trist

azi vezi cum lumea se împarte toată la doi

cum toți îți cer

să le dai jumătate din fericirea ta,

jumătate din iubirea ta

jumătate din primăvara ta...

dar nimeni nu-ți cere niciodată

să îi dai jumătate

din tristețea ta

și îți înjumătățești fericirea

până rămâi cu atât de puțină

că ți-o ia o clipă de scânteie

a suferinței

și rămâi gol...atât de gol...

că jumătatea ta e pierdută fără urmă

în lume

Lorelei.

gând

când iubești, devii atât de mic, încât crezi că nu va vedea nimeni cât de mare e sufletul tău...te apropii, în vârsta aceea tânără, de iubirea pe care soarele i-o poartă unui cireș înflorit. atunci simți primăvara pe umerii tăi și în sufletul tău înfloresc piersicii...atunci ești mic, cât o aripă de libelulă care își ia zborul de pe liliacul inimii lui. prinzi luna în palme, și culegi stelele de pe cerul greu... e frumos să iubești, căci trăiești atunci într-o visare mai cumplită decât realitatea, mai plină de delir decât copilăria...

Lorelei.

Fapt indecis

Câteodată îmi vine să tai mările cu foarfeca

De ciudă, de dor,

Tânjesc...după aceeași lume

Înfășurată într-un sac ordinar de ură...

Și alteori, mi-ar plăcea să fiu singură,

Dar singură de tot,

Să nu știu decât eu ce e în inima mea.

Contrastul zilelor mele,

Care-și etalează ori albul, ori negrul,

Mi s-a făcut un stil de viață...

Azi, iubesc orice,

Mâine, urăsc orice,

Poimâine...

Ei bine, poimâine cad și-mi rănesc sufletul

Și mă bandajez cu o consolare idioată

Că, în fond, mi-e groază să mai aud

Strigătul sufletului meu.

Lorelei.

Abstract și patetic.

Vârtej

lumea se învârtea în jurul unui soare

cu cercuri aproape perfecte

și amețisem

în acest vârtej nebun

închisesem ochii

să privesc adânc în liniștea mea

și simțeam în afara-mi

cum cerul desena în creion cercuri cu raportorul

visele mele se roteau, se roteau

și nu mai știam de unde să cuprind

și să îmbrățișez vântul

poate ardea, poate ardeam,

poate luasem foc

fiindcă lumea mea se polariza

prea aproape de soare

Lorelei.

Desen 28.

Am pierdut în noapte un gram de fericire nenăscută,

Am lovit norii cu un strigăt de stele,

Am spart fereastra neantului cu o piatră de lumină

Și am tăiat o floare de cireș,

M-am oprit numărând lumile din doi în doi,

Suflând în păpădii exuberante.
Primăvara mea nu s-a oprit să-mi curgă pe frunte

Și să mi se cuibărească în suflet.

Dar câte universuri trebuie să număr,

Ca să ajung la infinit,

Câte necuvinte trebuie să presar pe întuneric,

Câți zori trebuie să schițez peste pleoape

Ca să fie lumină, să fac geneza noii mele lumi?

Lorelei.

Desen 27

Îngerule,
Te întreb:
Ce vezi când privești în ochii mei?
Ce citești pe buzele mele?
Ce găsești aici, în inima mea?
Îți spun:
În ochii tăi am găsit lumină,
Pe buzele tale am mușcat dragostea,
În inima ta am scotocit minunea...
Te întreb:
Unde vezi steaua mea?
Ce e zâmbetul meu?
Îți spun:
Steaua ta e în buzunarul meu,
Zâmbetul tău e fereastra iubirii noastre.

Lorelei.

Te-ntreb: ce-ai vrea să ţii în mâini? Un măr sau un soare? Îţi place să ţii merele în mână şi soarele să-l vezi pe cer. Altfel te temi de el. Mi-aş vinde soarele pentru un măr, numai ca să-l primeşti în mâinile tale.

Cleoporelei

Curgea marea

În venele noastre vineții,

Ne dezgolisem de iubire

Și rămăseserăm cu umerii goi,

Eu, așteptând să-ți simt sărutul

Pe umărul stâng,

Tu,

Așteptând moartea ca o umbră

Să te înfășoare

Ca pe Cleopatra într-un covor murdar

...

Mi-ai adus un șarpe

L-ai pus pe spatele meu

Să mă muște

De aripi,

Ce crud!

Voiam să te mai văd măcar o dată

Să-mi întorc fața la chipul tău

Să te culeg din întunericul fără fund

...

Cine te-a adus aici?

Cine m-a adus aici?

Iubirea...poate, dorul...

Adu-ți aminte,

Cum Cleopatra s-a lăsat înfășurată

Într-un sac

Și purtată pe mare,

Ca să-l vadă pe Cezar,

Dar cine-și închipuia că astfel va veni

Regina Egiptului?

Cine își închipuia,

Că altă regină,

Regina propriei minți lorelaiste,

Avea să plece cu Cezar mort

Înfășurat într-un sac?

Dacă m-am transformat în Cleopatra...

ce este, oare, universul nostru?

Lorelei.

Mi-e dor de parfumul tău de liliac alb

Ochii mei au prins aseară culoarea cireșelor amare

Și luna înflorise albă în marinul cerului,

Zâmbetul meu împrumutase o strălucire de stele

Și mâinile mele ascundeau temătoare soarele

Să nu-mi fie furat,

Și din balconul meu rătăceam șoaptele în vânt,

Și construiam dintr-un curcubeu vibrând

Scări spre cer, spre îngeri,

Pe care tu, dragul meu, ai uitat să le cauți,

Te-am așteptat, iubire, cu cercei de stele la urechi

Mi-era dor să rămânem îmbrățișați,

Să-mi dai din dulceața buzelor tale de care mi-era sete

Imperfect ascunse în amarul nopților mele,

Hai să oprim timpul, să oprim o zi oarecare

În dormitorul meu, o zi în care să ne îmbrățișăm

Cu aripile peste privirile noastre împletite

Și să rămâi închis în inima-mi,

Lasă-mi amprentat pe piele al buzelor tale parfum

De liliac alb, sărutul tău primăvăratic,

Gândul nostru înfloritor, cuvintele încolăcite

În jurul iubirii noastre umbrite de ceruri...

Mi-e dor, îngerul meu!

Nu pleca!...

Încă nu m-am umplut toată de tine!...

...

Mi-e sete de privirile tale
Ascunzând cerul de fiecare mângâiere
Cu care ma îmbrățișează...

Desen 26.

Mi-e privirea numai soare,

Mi-e inima o floare de liliac,

Mi-s aripile flori furate

Dintr-un coș cu ceruri...

Mi-am pus pe gene

O primăvară

Și-am sărutat lumina

Pe buze...

Copil hoinar ce sunt,

Rătăcesc nebună

Într-un infinit,

Într-un nicăieri,

Mi-e dor de tot...

Mi-e dor de tine

Și-mi doresc să nu mai știu vreodată

Că a fost un timp

În care era iarnă...
Că poate primăvara asta

Va fi fără sfârșit

Și fără îndoială,

Colțul meu de suflet.