Căci mi-ai deschis porțile ploilor și simt vara mai vie ca oricând zbătându-se în mine, în ceasuri îngândurate. Plecările tale mi-au lăsat în tăcere tinerețea zgâriată și sufletul ca un cântec răgușit.

Ascultați, voi toți bucuria și durerea mea.

Lorelei.

Pentru că te iubesc sălbatic, cu colți, cu inima cât o cireașă coaptă, te avertizez, te iubesc cu puterea diavolului de a urî.

S-ar putea să te ucid noaptea asta, să te țin în mine...ca să nu te mai găsească lumea și să mi te ia.

portretul iubirii tale

cu mâna stângă am pictat în cerneală,
deasupra lunii,
un pic de cer albastru.
am dezgolit cu privirea ta
întunericul
şi-am lăsat loc stelelor

dar noaptea mi-a venit întâi în inimă
purtând prin buzunare
plecările tale răvăşitoare,
iar adierile calde ale verii
mi-au pus în palme
praf de stele arse

a-ţi da seama cât de mult te iubesc
înseamnă a privi infinitul
făcând scări la cer între stele
căci din toate iubirile
numai a noastră nu doare după amurg

Lorelei.

erau lupii iubirii mele, alungați de îngeri

m-au mușcat lupii de aripi,

fără milă, așa cum ar mușca din lună

și-au urlat la mine, cu ochii lor sticloși

cum urlă la stele

plânge cerul de dorul zborului meu

și vin îngerii să-mi alunge

lupii pe care abia i-am îmblânzit

cu o cântare a copilăriei mele

”I'm findin' it hard to belive

We're in heaven...”

dar simt în toate mădularele

mușcăturile lor cum îmi ating inima

erau lupii iubirii mele, alungați de înger și de dor

și m-au mușcat de inimă și sângele

mi-a fost stropit de urletul lor

și-n noaptea asta am să zbier la lună

și cu aripile-mi însângerate

o să mă metamorfozez într-o adiere de vânt

și vai, or să-mi ia stelele dorul

și or să-l dea lupilor să-l muște

Lorelei.

Legați-mi la ochi lumea

curg razele soarelui sub umbra mea

alunecă vara sub aripi de fluturi

și tu, inima mea visătoare,

înveți arta de a iubi

legând la ochi stelele cu lacrimile tale

dar lasă-mi stelele în pace, tu, inimo,

lasă-le să fugă la cerurile lor

doar tu, suflete, tu, gândule,

legați-mi cerul la ochi cu visele voastre,

ca fulgerele să nu-mi ardă privirea,

să nu-mi despice secundele,

să-i cadă timpului frunzele

legați-mă pe mine la ochi

cu nopțile mele,

legați-mi zeii, lumea la ochi să uite de noi, suflete, gândule,

legați-mi îngerii și aduceți întunericul

să vedem cât de tare luminează

iubirea din mine

Lorelei.

Va fi fost în trecut viitorul

Se zvârcolesc fluturii într-o ploaie absurdă

Venită din vremurile egiptenilor,

Și sufletele plâng, ochii imploră

Întoarcerea timpului,

Orele se sărută, tinerii se sărută

Sub picăturile în formă de triunghi,

Fulgerele despică lumea

În lumina lor

Ca să aibă stelele unde să cadă pe pământ

Și totul repetă la infinit istoria lumii,

Numai noi, oh, numai noi

Repetăm viitorul în fiecare fugă,

În fiecare clipire de pleoape,

Numai noi

Sărutăm orele, zilele, anii

Care vor urma,

Numai noi lăsăm timpul să ne arunce

Ca și cum după noi ar fi moartea,

După moarte ar fi seninul.

Lorelei.

e un miracol acela de a vedea, într-o noapte cu adieri de despărțiri, un licurici între miliardele de fire de iarbă. e un miracol de a culege din privire stelele de pe cer și a le pune în dreptul inimii, de a cuibări în suflet raze de lună, de a lua de la capăt istoria lumii tale privind o bucată de cer...albastru...marin...

o noapte caldă, cu lumini de licurici și praf de stele.

Lorelei.

altfel de viață

mă-ntreb

oare cerul o fi avut copilărie?

când și cum s-a făcut adolescent

mă gândesc uneori

el stă singur deasupra mea

câteodată mai presus de stele

dar tu, cetate albastră, nevinovată,

tu când vei fi mare?

Lorelei.