L.

~De-ar fi fost să trec prin ierburi cu șerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aș fi călcat pe șuierul morții mele, aducându-ți-o să-i închizi ochii...~

”Dincolo de bine, dincoace de rău...”

Copilăria mea hoinărea prin raiul inimii

acolo unde căutam hotarul dintre bine și rău

la pomul Evei, pomul iubirilor mele.

Zeii nu m-au învățat niciodată pe atunci

ce înseamnă să iubesc destul,

mi-au spus că dincolo de bine e de-ajuns, dar

copil fiind, n-am înțeles

cât de mult pot iubi dincolo de bine.

Adolescența îmi alerga în jurul pomului

cu soarele în palme

și-am întrebat zeii cât de puțin să iubesc

să nu-mi rănesc lebăda dragostei mele,

dar zeii n-au știut să-mi răspundă decât

dincoace de rău

și n-am avut puterea să-mi strâng inima

și s-o opresc și văd

cum lebăda-mi moare, în lumina verii,

mi-o văd searbădă.

Dar, Zeilor, unde se întinde dincolo de bine

și cât de aproape înseamnă

dincoace de rău, astfel încât

să pot face un pas fără să mă rănesc?...

Lorelei.

să-mi deschid acum pleoapa nopții

și să plâng prin ea,

căci stelele-mi sunt căprui

și tot triste

și pupila întunericului își cere suferința înapoi

Lorelei

de când mi-ai spart zorii cu cioburile inimii tale, uite, a început să plouă.

mi-a căzut luna în paharul cu apă.

ce să mai fac să lipesc la loc...totul?

cât e de bine că încep să te uit?...

Lorelei.

schimbare

să-mi iei inima, s-o duci în război, să știu

că mi-au împușcat-o barbarii

și-apoi să vii s-asculți

cum în locul ei o să-mi bată uneori

ploaia.

Vara sufletului meu...

Iată ce-ți aduc rândurile mele, în tinerețea lumii, cu dragostea de mână, iată ce-ți aduce începutul unui mare cântec...

Între cerurile tale, vară, sunt cea mai mică fată luându-și zborul din cuiburile rătăcite ale rândunelelor ei...În luna cireșelor amare, umbra copilei care le vorbea cocorilor demult șoptește ecoul cu glas sfârșit: ”a fost odată...” Căci orice zbor început în zori și terminat în amurg e noaptea ca o poveste culeasă dintr-un odinioară al amintirii, când tu însuți nu mai poți zbura și rândunelele își închid aripile între vise...

Între ploile tale, mă înalț spre cerul meu lăuntric, ascultând și îngânând în tremur versuri parcă fără de sfârșit: numai sufletul se încurcă în razele unui soare blond, / numai inima mi-e obidită de strigătul stelelor.

Sub soarele tău, n-am ochi de cercetare decât pentru cântecul sufletului meu, n-am aripi decât pentru zborul cocorilor închis în templul din mine.

Credincioasă prietenă, vară, scrisoarea mea nu-ți aduce decât nostalgia acestor cireșe coapte și căzute pe pământ ca toate iubirile mele sfârșite la o margine de vreme.

La răspântiile tale de drum, îmi simt ochii deschizându-se ca stelele în același loc pe cerul prea albastru, așteptând ploile care să-mi spele privirea și zorii căprui, așteptând plânsul lunii pline care mi-a inundat sufletul.

În palmele tale sunt cărăbușul zburlit de zbor, cuprins între două răsuflări de secundă, mică precum un minut de iubire care trece și lasă în urmă versuri franceze cântate pe la ferestre ”je t'aime comme un loup, comme un roi...”

Scrisoarea mea oftează umil și zâmbește în fața măreției tale. Mă hrănesc din palma amintirilor tale cusute cu fluturi și privesc depărtarea cu ochi senini. Ești acolo. Te văd, te simt. Te ascult. Cu zâmbet alb, mă arunc în ierburile tale. Râsul obrazului, cerul albastru și soarele blond, toate-mi sunt în inimă.

Prietena mea, mă așez și umplu pământurile tale cu versurile trupului meu culese din tine. Murmur de stele și de ape.

"Trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinii care-l caută..."

Lorelei.

Desen 30.

S-a împiedicat îngerul de un colț de lună

Și, mișcând-o,

Ea a dat drumul stelelor din urma-i

Și-au căzut pe pământ.

Numai una, oh, numai una

Mi-a căzut în privire

Și mi-a rănit căpruiul infinit

După ce umbra ta îmi adusese noaptea

Între gene.

Lorelei.

asta e vara mea. o altă vară a sufletului meu.

Iubi-rea

Iubirea se desparte în silabe

după tine și înaintea mea,

uite-așa:

prin focul tău, (iubi-tule) îmi ard fluturii hoinari

ai copilăriei mele

și sabia zorilor mei îți taie răsufla(rea)

în fiecare îmbrățișare.

Vrei tu să ardem ca niște păsări

în inima ta,

ori să ne tăiem venele în care curge vara

cu sabia lumilor mele?

Lorelei.