27 July 2011

”Dincolo de bine, dincoace de rău...”


Copilăria mea hoinărea prin raiul inimii
acolo unde căutam hotarul dintre bine și rău
la pomul Evei, pomul iubirilor mele.
Zeii nu m-au învățat niciodată pe atunci
ce înseamnă să iubesc destul,
mi-au spus că dincolo de bine e de-ajuns, dar
copil fiind, n-am înțeles
cât de mult pot iubi dincolo de bine.
Adolescența îmi alerga în jurul pomului
cu soarele în palme
și-am întrebat zeii cât de puțin să iubesc
să nu-mi rănesc lebăda dragostei mele,
dar zeii n-au știut să-mi răspundă decât
dincoace de rău
și n-am avut puterea să-mi strâng inima
și s-o opresc și văd
cum lebăda-mi moare, în lumina verii,
mi-o văd searbădă.
Dar, Zeilor, unde se întinde dincolo de bine
și cât de aproape înseamnă
dincoace de rău, astfel încât
să pot face un pas fără să mă rănesc?...

Lorelei.

5 comments:

rosia_lady said...

frumoasa poezie...ai talent..hai si pe la mnhttp://petaledelotus.blogspot.com/

```*Wo [-] In*``` said...

cred ca singura cale de a iubi cu adevarat e sa ne ranim...dragostea fara durere si-ar pierde comparatia, de parca nimeni nu a inventat-o vreodata...

sa ai o zi frumoasa:)

29decembrie said...

..
si eu vad doar frumosul in randurile tale.

Tarfa din mine said...

cata dreptate ai...

Kyra said...

Ai reusit sa imbini foarte bine versurile tale,ca sa iasa o poezie de nota 10,felicitari!:)