”Dincolo de bine, dincoace de rău...”

Copilăria mea hoinărea prin raiul inimii

acolo unde căutam hotarul dintre bine și rău

la pomul Evei, pomul iubirilor mele.

Zeii nu m-au învățat niciodată pe atunci

ce înseamnă să iubesc destul,

mi-au spus că dincolo de bine e de-ajuns, dar

copil fiind, n-am înțeles

cât de mult pot iubi dincolo de bine.

Adolescența îmi alerga în jurul pomului

cu soarele în palme

și-am întrebat zeii cât de puțin să iubesc

să nu-mi rănesc lebăda dragostei mele,

dar zeii n-au știut să-mi răspundă decât

dincoace de rău

și n-am avut puterea să-mi strâng inima

și s-o opresc și văd

cum lebăda-mi moare, în lumina verii,

mi-o văd searbădă.

Dar, Zeilor, unde se întinde dincolo de bine

și cât de aproape înseamnă

dincoace de rău, astfel încât

să pot face un pas fără să mă rănesc?...

Lorelei.