boulevard of broken dreams

dragostea mi-a lăsat atâtea urme pe corp

încât nici umbra mea nu mai are putere să le care

pe străzi, prin parcuri sau pe bulevarde de oameni triști

și mă tem că am pierdut-o prin pământ

atunci când tristețea mi-era completă, înfășată în lacrimi

am legat toate visele de curea,

unele le-am agățat prin buzunare sau în mâneci

și le-am târât prin toate cuvintele și toate iubirile

încât s-au zgâriat, lăsându-mi sufletul gol,

uneori fluierat de vânt, alteori biciuit de furtună

oamenii de pe stradă m-au chemat în casele lor,

mi-au dat să mănânc, dar câinii viselor mele

i-au mușcat... m-au mușcat... și-n loc de pansamente

mi-am turnat otravă-n răni și le-am închis

cu nopțile mele, lăsându-mi venele vineții

mi-aș căuta umbra prin zăpezi și scorburi

să adorm pe ea, să-mi țină de cald singurătățile

prin care obișnuiesc să rătăcesc, s-aud

cum din pământ mai șuieră câte-un vis muribund,

sau vreo dragoste cum încearcă să mi se injecteze în piele

m-aș opri la o margine de drum să caut,

pe vreun bulevard al viselor sfâșiate, m-aș opri,

dar mi-e teamă c-am să-ngheț și atunci mai bine stau

să ard în flăcări de tăcere și-n flămânzeala dragostei,

să văd cum, în loc de umbră, o să-mi apară vreodată

iubirea în oglindă.

Lorelei.