Timp de iarna

A mai trecut un anotimp...A mai trecut un vis...Acel vis de toamna care imi aducea la inceput o melancolie profunda...Acum nu mi se mai pare nimic nou.A plecat si toamna asa cum a venit.

Poate ca pe de o parte este si vina mea.Am lasat asa,sa treaca timpul,la intamplare,fara ca macar sa ma fi gandit o clipa la ce va urma.Am incercat toamna aceasta sa ghicesc oarecum ce va urma,poate sa incerc chiar sa shimb ceva din viata mea,dar nu am putut.

Am trecut parca nedumerita peste pragul fantastic al anotimpurilor,al lunilor,al zilelor tot mai diferite.Zilele trec asa de repede,fara ca macar sa-mi si cerut voia sau poate sa-mi spuna ca vor pleca asa de curand si ca eu voi ramane in urma.

Iata asa,am trecut peste o toamna fulgeratoare,scurta si sumbra si am ajuns sa amortesc in ideile mele sub iarna care cugeta sa ne preia.Imi las in urma lacrimi si incerc acum sa ma salvez poate o iarna ce va avea sa fie lunga si trista,poate chiar foarte plictisitoare...

Am calcat adesea peste frunze moarte,sa incerc sa le strang in palma si sa le salvez.Acum e gol,e pustiu oriunde si eu m-am intristat.

Am incercat sa imbratisez cerul,sa-l strang la piept si sa-l pastrez asa cum e-albastru si pur,dar nu se poate.Am incercat sa iau in palme plopii,stejarii si teii dar nici asta nu se poate caci au radacini prea adancite in pamant.

Mi-am inundat corpul cu lacrimi dulci ce mi-au ramas acolo,undeva,si mi-au umplut sufletul cu amar.Am incercat sa cuget,sa fiu revoltata pentru ca a venit iarna,sa ma plang vreunui copac batran care,desigur,e mai intelept decat mine si asteapta fara sa scoata vreun sunet sa treaca si acest anotimp.Am vrut sa ma arunc intr-un lan de grau caci m-am gandit ca poate o sa-l fac sa-si revina,dar nu a mers si m-am infructat din spicul uscat,tacut si am lasat acolo o parte de fericire.

Am incercat multe zile la rand sa fac experimente cu petalele florilor,sa torn pe ele stropi de fericire si sa le aduc inapoi la culoarea lor fermecatoare,dar n-am facut altceva decat sa le fac sa cada.Sunt neputincioasa in fata anotimpului acesta.

Plec de acasa haihui crezand ca sunt destoinica,sau poate destul de mare ca sa-mi port singura de grija si sa las in pace vremurile acestea,sa incep o viata noua-aceea de a invata limba naturii.

Poate ca,in cazul in care as invata aceasta limba,as putea sa gasesc o modalitate sa schimb tristetea iernii.Am incercat saptamani de-a randul sa invat,dar pana acum am retinut doar ca frunzele,florile se ofilesc si cad atunci cand este nevoie,si revin ca sa cada iar,peste ceva timp...

Am calcat nestiutoare peste firul subtire al toamnei iar acum s-a rupt si am cazut in iarna,nedumerita de ce s-a intamplat.Voi lasa sa cada peste mine mii de fulgi de zapada,sa ma ingroape in tristetea singuratatii,sa nu pot sa cant ceva fiindca mor de prea mult,prea mult amar..Sa cant doar doine si sa ma supun iernii fara a incerca sa ridic un deget,fara a incerca sa ma revolt putin....

Comparatie...

Am gasit intr-o zi in biblioteca un volum cu povesti si basme.Din intamplare am deschis cartea la o poveste cu Ros-Imparat,cu Fat-Frumos si Ileana-Cosanzeana...Repede,am citit basmul si am tras concluzia ca nu am inteles nimic,ca de fiecare data si am fost nevoita sa il mai citesc de cateva ori,pana ce firul povestii mi-a ramas in minte macar pentru putin timp.
Cei trei eroi ai basmului au imbatranit de multe ori in poveste,dar au ramas tineri mereu.Ros-Imparat a murit de multe ori,dar a inviat de fiecare data...Ileana Cosanzeana a fost salvata de Fat-Frumos de o multime de ori,dar mereu a fost libera.
Desi nu a durat mult,pentru mine,sa citesc acel basm macar odata,firul povestii era defapt altul:ca au trecut ani si ani pana ce Fat-Frumos a gasit-o pe Ileana Cosanzeana si au trecut luni si luni pana ce Fat-Frumos s-a intors acasa cu tanara fiica a lui Ros-Imparat...
Dar eu sunt o simpla muritoare,ca toti ceilalti,nu ca tinerii eroi din basme,nu sa si copii neinfricati printre ramurile stufoase ale padurii...Nu pot face nimic in privinta asta,caci nu pot rezista fara apa nici macar o zi,asa cum faceau eroii povestilor fabuloase.
Mereu Aleodor Imparat a fost pentru mine un exemplu in viata dar nu pot sa-l urmez nici o secunda prin ceea ce facea el,sau poate inca mai face,caci e nemuritor.Ca sa fac o concluzie acum,eu sunt nimic pe langa ce erau altii inaintea mea.Lumea mi se pare facuta de atat de mult timp,defapt uneori cred ca exista dintotdeauna,desi stiu bine ca nu este asa.Ma abat de la subiect caci asa sunt eu,omul,ce nu pot face nimic sa-mi schimb viata...

Eu...sau ea

Nu mai am idei,asta pentru ca nu mai am nici ganduri,iar asta pentru ca nu mai am nimic deoarece sunt singura.

Doar in timpul scolii mai am timp sa ma gandesc la cea careia i-a pasat de mine tot timpul,desi n-am vazut nimic.Doar in timpul scolii am timp s-o vad pe aceasta,pentru ca in restul timpului nici pe mine nu ma vad.

Ma uit in oglinda si vad un suflet gol,pentru ca sunt singura.Daca as avea pe cineva tot timpul langa mine,cum este prietena mea,poate sentimentele mele s-ar shimba.

Noi doua suntem niste fiinte atat de speciale,suntem speciale pentru ca nu facem aceleasi lucruri ca altii,nu ne schimbam fetele catre oameni,suntem doar noi-niste fiinte umane asa cum trebuie sa fim si asa cum suntem obligate sa fim...

Daca una dintre noi n-ar mai fi,cealalta ar ramane singura si si-ar pierde naturaletea sa de om,si nimic nu ar mai fi la fel pentru ca nimic nu ne mai poate inlocui.

Avem vise mari,pe care uneori nici noi nu stim daca le putem duce singure la capat pentru ca sunt PREA MARI.

Avem sperante mari si la tot pasul, gasim in calea noastra alte obstacole pe care trebuie sa le luam cu noi-fie ca sunt grele,fie ca sunt usoare,fie ca sunt bune,sau rele...

Ne completam una pe cealalta si de aceea impreuna gandim mai usor la viitorul nostru stralucit deoarece vom fi mereu impreuna orice am face in viitor.

Nu teatram niciodata fiindca n-avem nevoie de teatru.Noi stim in schimb sa dam sfaturi,sa cerem,sa ne exprimam pentru ca asta e starea noastra,ca om...

Le spunem altora lucruri frumoase,dar noua insine nu ne spunem niciodata,pentru ca avem grija una de alta si nu avem nevoie.Desi dam sfaturi bune altora ca sa nu se mai simta prost,noi suferim mult din cauza lor si niciodata nu suntem bagate in seama.

Incercam sa ascundem orice sentiment de tristete in noi,dar stiu ca intr-o zi vor da pe afara si nu vom mai fi,defapt nimeni nu va mai fi.

Suntem cele mai naturale fiinte posibile si asta doar faptului ca suntem prietene.Noi doua nu stim cum e sa nu ai prieteni,pentru ca pana acum am fost una langa alta.

Noi vom ramane prietene pe vecie,pentru ca asa ne-a fost scris si nimic sau nimeni nu ne poate desparti.

Zambet :)

1)Fantana tineretii consta in a gasi bucurie in munca ta.(Pearl S.Buck)

2)Mergi cu incredere in directia visurilor tale.Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o.(H.D.Theoreau)

3)Omul intelept nu asteapta ca viata sa fie buna.El pretinde ca e buna si incepe sa si-o faca exact asa cum si-o pretinde.(Terry Orlick)

4)Tu trebuie sa fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume(Mahatma Ghandi)

5)Traieste o viata onorabila.Atunci cand imbatranesti si te gandesti in urma,vei putea sa te bucuri a doua oara de ea.(Dalai Lama)

Visele pot distruge suflete?

Ma gandesc continuu la noi.La eu si cu tine,la sufletul meu si sufletul tau,la visele noastre pe care le aveam...Erau aproape tot ce ne apartineau...dar s-au pierdut,si odata cu ele m-am pierdut si eu in trecut.

Nu mai am stabilitate nici sa stau undeva,pe o bucatica de pamant,caci imediat picioarele se rup,si cad in gol.Nu am destula forta sa ma agat de un fir subtire de ata,pentru ca degetele amortesc curand si cad iar in gol.Nu pot nici sa ma ridic pe o bucata de cer,caci mi-e teama ca-l rup.

Eu si cu tine suntem doua persoane invizibile,dar oricine ne vede si ne aude...Suntem doua persoane vizibile ,dar totusi absente de la orice si ne pierdem.

Orice flacara ne topeste ultima lacrima,fiecare strop de apa,in acelasi timp,stinge flacara ce arde in noi.Orice vorba ne rupe sufletul,orice sunet scos,prea sus sau prea jos, ne sparge timpanele si nu mai auzim decat vocile din noi...

Nu mai am nimic,tu nu mai ai nimic,dar impreuna avem totul,tot ce ne dorim si tot ce ne-am putea dori vreodata.

Ne stingem orice chip de pe fata atunci cand suntem indurerate,ne varsam ploile peste tot cand nu mai avem sperante.

Ne spalam cu propriile noastre lacrimi zambetul acela fals pentru satisfacerea bucuriilor altora,desi nu simtim nici macar o parte din buzele larg zambitoare.

Ne stergem ochii aceia veseli de fiecare data cand suntem triste,si din acel maroniu intens,ni-i transformam intr-un cenusiu urat pe care de cele mai multe ori il vedem doar noi.

Vocea ne dispare atunci cand nu suntem impreuna,pentru ca ne completam sunetele si cuvintele...

Nu semanam cu nimeni...pentru ca sensibilitatea nostra ne distinge de toti ceilalti...cei care ne otravesc cu rautate si cu badjocura,ne distrug sperantele,visele,si de aceea cad si eu,cazi si tu si nu ramane nimic din noi...

Suntem doua jumatati ce seamana atat de mult desi nu se gasesc pe deplin niciodata,pentru ca tinem ascuns amandoua acel ceva ce ne aduce pana aici.

Suntem cele care cad la orice pas,care nu sunt stabilite niciodata intr-un loc anume,se desprind de orice s-ar apuca,pentru ca tot ce facem noi sunt vise uneori implinite,care ne distrug sufletele si ne gasesc gandurile ca sa le distruga.

Noi incercam sa fim cat mai vesele,dar tristetea noastra o ascundem in eternitatea pe care o facem in fiecare zi,pentru ca orice ne distruge cu o mica parte,si atunci,ne stingem si noi cum se sting si altii...Si ce mai ramande din 2?ramane nimic,raman in urma doar amintiri incetosate ce nu ajuta la nimic,pentru ca noi nu vom mai reveni niciodata atunci,si vom fi plase de toti cei care ne-au facut rau,de cei care ne-au intristat si de cei care nu au avut nici pic de suflet pentru noi...

Caci asa suntem noi,ne lasam prinse in capcanele vietii,dar tot noi stingem orice flacara,capatam orice zambet,aducem orice ochi la lumina,scoatem sunete petru altii si dam foc la tot,pentru ca tu si cu mine suntem doua jumatati atat de potrivite,dar atat de absente la tot ceea ce se intampla in jurul nostru...