Timp de iarna

A mai trecut un anotimp...A mai trecut un vis...Acel vis de toamna care imi aducea la inceput o melancolie profunda...Acum nu mi se mai pare nimic nou.A plecat si toamna asa cum a venit.

Poate ca pe de o parte este si vina mea.Am lasat asa,sa treaca timpul,la intamplare,fara ca macar sa ma fi gandit o clipa la ce va urma.Am incercat toamna aceasta sa ghicesc oarecum ce va urma,poate sa incerc chiar sa shimb ceva din viata mea,dar nu am putut.

Am trecut parca nedumerita peste pragul fantastic al anotimpurilor,al lunilor,al zilelor tot mai diferite.Zilele trec asa de repede,fara ca macar sa-mi si cerut voia sau poate sa-mi spuna ca vor pleca asa de curand si ca eu voi ramane in urma.

Iata asa,am trecut peste o toamna fulgeratoare,scurta si sumbra si am ajuns sa amortesc in ideile mele sub iarna care cugeta sa ne preia.Imi las in urma lacrimi si incerc acum sa ma salvez poate o iarna ce va avea sa fie lunga si trista,poate chiar foarte plictisitoare...

Am calcat adesea peste frunze moarte,sa incerc sa le strang in palma si sa le salvez.Acum e gol,e pustiu oriunde si eu m-am intristat.

Am incercat sa imbratisez cerul,sa-l strang la piept si sa-l pastrez asa cum e-albastru si pur,dar nu se poate.Am incercat sa iau in palme plopii,stejarii si teii dar nici asta nu se poate caci au radacini prea adancite in pamant.

Mi-am inundat corpul cu lacrimi dulci ce mi-au ramas acolo,undeva,si mi-au umplut sufletul cu amar.Am incercat sa cuget,sa fiu revoltata pentru ca a venit iarna,sa ma plang vreunui copac batran care,desigur,e mai intelept decat mine si asteapta fara sa scoata vreun sunet sa treaca si acest anotimp.Am vrut sa ma arunc intr-un lan de grau caci m-am gandit ca poate o sa-l fac sa-si revina,dar nu a mers si m-am infructat din spicul uscat,tacut si am lasat acolo o parte de fericire.

Am incercat multe zile la rand sa fac experimente cu petalele florilor,sa torn pe ele stropi de fericire si sa le aduc inapoi la culoarea lor fermecatoare,dar n-am facut altceva decat sa le fac sa cada.Sunt neputincioasa in fata anotimpului acesta.

Plec de acasa haihui crezand ca sunt destoinica,sau poate destul de mare ca sa-mi port singura de grija si sa las in pace vremurile acestea,sa incep o viata noua-aceea de a invata limba naturii.

Poate ca,in cazul in care as invata aceasta limba,as putea sa gasesc o modalitate sa schimb tristetea iernii.Am incercat saptamani de-a randul sa invat,dar pana acum am retinut doar ca frunzele,florile se ofilesc si cad atunci cand este nevoie,si revin ca sa cada iar,peste ceva timp...

Am calcat nestiutoare peste firul subtire al toamnei iar acum s-a rupt si am cazut in iarna,nedumerita de ce s-a intamplat.Voi lasa sa cada peste mine mii de fulgi de zapada,sa ma ingroape in tristetea singuratatii,sa nu pot sa cant ceva fiindca mor de prea mult,prea mult amar..Sa cant doar doine si sa ma supun iernii fara a incerca sa ridic un deget,fara a incerca sa ma revolt putin....