Sub semnul dorului

O provocare,un univers nelinistitor,greu de semnificatii ce invita la meditatie.Gandire si traire,vraja a nepatrunsului ascuns,dorul se regaseste pe deplin in tot ceea ce inseamna romanesc.
Pentru poet,dorul este o rascolire a sufletului,un tumult,un zbucium, melancolie, iubire, speranta, toate acestea contopite intr-un cuvant intraductibil.
Un sentiment ce sta de veghe asupra sufletului,ce uneori nu este aratat.Este tainic si alteori de nepatruns,fiindca sta la poarta gandurilor inca vii.E incuiat pe dinauntrul sufletului si mai iese greu.
Si nu-i lumina.Se ascunde in ceata si nu mai iese decat atunci cand se sperie de persoana pe care o cauta,o urmareste.
Se intruchipeaza in sentimente si rascoleste vosele.E sincer si e dur,e ascuns,e nedescoperit.
Si uneori mai pleaca si se intoarce iar,incuindu-se la aceste ferestre ale sufletului.
Captureaza visele,gandurile si este inexplicabil.Alteori zboara sa imprejmuiasca alte vieti cu un gard de idei,fara poarta.Se simte captiv si de aceea conduce gandurile spre colindarea tinuturilor zi de zi,alungand aureola dragostei si inlocuind-o cu acea dorinta arzatoare.
Confera vietii zbucium si zameste bland,adanc melancolic.Iubeste in tacere si plange neauzit,fara lacrimi.Chiar cu trecerea timpului ramane neschimbat.
Dorul inca se mai manifesta ca un copil.Lasa in mintea frageda cicatrici peste care primaverile nu pot inflori sentimente puternice si iernile le ingheata.
Dorul atinge cu degetele albastrul cerului,portile viitorului si hotarele ironiei si,fara sa-si dea seama,calauzeste sufletul spre labirintul de dincolo de pragul rasuflarii.
Dorul ar dori sa patineze pe luciul vietii.Intra in randurile lumii si trece neobservat.Realizeaza din vieti o comedie moderna,un balet mecanic caruia nici timpul,nici vremea de afara nu-i poate inchide cortina,lasand sala gandurilor in tacere.
Ii place noaptea fiindca e tacere.Dorul rastoarna muntii,opreste marile,oceanele.Se hraneste cu amintiri si iluzii si traieste din ele.Are in gazda sufletele fragede,influentabile.
Faptele dorului se inghesuie una langa alta la lumina amintirii pe care incearca s-o schimbe.
Oamenii nu-i inteleg gesturile dar nu-l justifica decat prin dorinta de a veghea la binele si la fericirea lor.El nu se schimba dupa zilele calduroase sau cele ploioase.Nu-si schimba hainele sau sufletul.Ramane asa,avand ceva din puterea si frumusetea zeilor antici.
Departarea de sufletul curat,in alt spatiu si timp,de obicei,in instraineaza.El si-a biciuit sufletul pentru a nu da dreptul cuiva sa-i zambeasca vreodata cu subinteles.
Prin unele fapte se lasa descoperit si este obligat sa lase sufletul in mainile altuia,pierzandu-se trist in infinit,dar stiind un drum spre un alt suflet gol pe care sa-l domneasca sub un clar de luna,linistindu-se dupa tumultul eliberarii unei vieti in pamantul pustiu,parca inghetat.
Dorul crede ca,daca oamenii s-ar apleca mai mult asupra trecutului ar vedea cu alti ochi prezentul,observand ca sufletul le este incredintat dorului;si daca s-ar impotrivi,dorul le-ar strange mana si le-ar ingheta sangele pana cand,dupa plecarea fiintei dragi,le-ar reveni pofta de dorinte.
El adora viata oamenilor atunci cand acestia simt ca nu-si mai apartin in intregime,ca a intevenit peste vointa lui o stare de dependenta fata de cineva-de el.
Dorul vorbeste despre singuratate cautand intelegere deplina,ignorand dispretul.
Dorul imprima in mintea alba urme negre,alungand stingherul suflet gol si consolandu-l,deschizandu-i orizontul,apetitul pentru cunoastere.
Dorul apartine generatiilor trecute,prezente si viitoare si se va stinge doar atunci cand cea din urma flacara a sperantei va inceta sa mai arda,iar stelele vor inceta sa mai aplaude intrarea eleganta a lunii si soarele va cadea de pe cer.
Dorul este casuta gandurilor care nu-si gasesc linistea,este o raza de soare,un trandafir salbatic crescut parca in desert.
El asterne praful in amintirile mohorate si le stinge.E farul dim mijlocul marii care poarta ideile.Umbla pe cai pustii si ca un fluture isi deschide aripile parca prafuite,aducand speranta in bratele grele cu care ani de-a randul a purtat suflete pustii.
Dorul ia prada sufletele scumpe si le invata alchimia lor.
Dorul nu se vede,nu se aude,dar se simte.Inchide ochii sufletelor adormindu-le in bratele lui pentru eternitate viata trecuta cu sentimentul profund ce inunda culorile cerului ochiului in lacrimi pure,inflorind pamantul cu un crin ce raspandeste dragoste prin taria parfulurilor sale.