Nu voi putea spune nimanui,niciodata ce am facut in ziua in care am iesit afara si am dorit sa calatoresc.Mi-am pus fata intre palme,ingandurata...In acel moment eram singura,izolata,departe de lumea in care traiesc acum.Eram libera in sfarsit...
Nimeni nu ma sufoca.Nu exista aer,nu existau vorbe,nici oameni...Ma lasam sa cad,dar nu atingeam pamantul pana ce palma mea nu se intindea sa ma propteasca.Eram doar eu.Era lumina.Pluteau pe langa mine chipuri atat de cunoscute,dar nu vorbeau,nu ma priveau.Incercam sa le ating dar se duceau repede.Nu reuseam sa descopar nimic,eram intr-o stare de extaz.Aveam o bucurie nemarginita...
Stateam in ploaie.Fulgera in jurul meu si se crea un zid care ma apara,si niciodata nu ma atingea ceva rau...Ma plimbam singura pe strazi umede,strazi fierbinti, cunoscute.Stiam ca nu mi se putea intampla nimic...Desi eram singura printre milioane de chipuri cunoscute si necunoscute,nu-mi era frica...Erau doar chipuri albe-fete destul de stranii pe care nu le priveam cu interes...Gasisem cu adevarat Viata,Lumina...Era atat de special,atat de frumos...Ma gandeam ca as fi fost in Rai...
Nu mi-era urat sa stau singura.In potriva,ma simteam mai bine ca oricand.Simteam ca viata mea statea pe palma lui Dumnezeu si eram ferita.Puteam sa fac orice fara sa sa ma tem...nu gandeam rau,nu simteam nicio nevoie sa mananc,sa dorm.As fi stat asa, treaza,o vesnicie...
Poate ca a fost doar un vis-un vis frumos,ce-i drept...Dar viata pe care mi-am imaginat-o nu a trait-o cineva vreodata si vreau sa v-o impartasesc si voua... Haideti sa visam!
No comments:
Post a Comment