Aprilie al iubirii,tu...

Lasa-mi primavara sa mi se culce peste brate

Si in noptile colorate de stele reci,

Asa de indepartate,ce niciodata nu se abat din drumul lor,

Lasa-mi florile sa mi se culce peste obraji...

Lasa-mi primavara sa imi adoarma pe pleoape,

Si sa imi coloreze ochii in vise adanci...

Lasa-mi primavara sa imi infloreasca sufletul

Sa-l faca sa cante,cu sunete de ingeri albi...

Lasa-mi primavara imi sarute tamplele,

Sa-mi apropie stelele de balcon

Si sa le pot striga,sa-mi spuna ce aud ele

De-acolo,de departe...Oceanele,glasurile mele...

Lasa-mi primavara sa imi coloreze cerul in albastru

Si visele in galben deschis,ca speranta...

Lasa-i palmele sa ma cuprinda,sa imi roseasca fruntea

Si eu,docil fluture de aprilie,sa mi se faca dor...

Lasa-mi primavara sa imi coboare in ganduri,

Si sa mi le desfaca,sa le infloreasca...

Las-o sa ma otraveasca in ea insasi,

In trupul meu incolacit dupa soare...

Lasa-mi primavara sa coboare luna

Si sa imi aduca liliac roz de aprilie...

Las-o sa-mi mangaie chipul intre palmele ei,

Si sa-mi dezmiarda sufletul...

Lasa-mi primavara sa se inmoaie in cerneala portocalie

Si sa imi scrie destinul pe foi de pergament

Sa imi puna zambetele,sa le dea in leagan

Si sa mi le aduca inapoi,perindate un pic prin fericire...

Lasa-mi primavara sa imi desfaca parul

Si sa curga din el amintirile,sa le pierd...

Nu mai am nevoie...Lasa-mi primavara

Sa ma rupa de trecut,sa-mi strivesc normalul...

Lasa-mi primavara sa ma sarute,imperfect,

Sa-mi soarba sufletul de tot,sa nu-l mai am...

Sa-mi rupa visele in doua,sa mi le faca iubire,

Si sa ma arunce in ploaie,straina...

Lasa-mi primavara sa imi pregateasca ganduri de aprilie

Cu parfumuri de regina noptii,las-o!

Las-o sa imi spuna vorbe,si sa nu ma minta...

Las-o sa ma sfasie cu vocea ei,oricat ar fi de dureros...

Lasa-mi primavara sa imi incolaceasca necuvintele

In jurul trupului ei mereu atat de fraged...

Lasa-mi steaua sa coboare pe fereastra,

Caci mult mi-a mai fost dor...Ce grea e asteptarea!

Lasa-mi primavara sa ma orbeasca din iubire,

Si sa-mi deschida ochii-n dimineti roz-deschis,

Las-o sa ma faca o stea fara nume,doar lasa-mi-o!

Lasa-mi primavara s-o pot iubi cu dor de aprilie...

"Ramai!/Inca nu m-am umplut toata/De tine!..."(G.Sovu)

Ii multumesc pentru ca mi-a dat inspiratie prea genialei mele muze,ingerasul meu de Paris...

M-am obisnuit...

Astazi m-am hotarat sa uit de timp...

Nu mai vreau sa stiu daca e luni sau e marti,daca e 31 martie sau 1 aprilie,daca e ora 2 sau 3...Imi ajunge sa stiu ca afara e soare,si-atat.

Vreau sa ma rup de toate secundele imperfecte si sa ma joc,pur si simplu,de-a vacanta...

M-am obisnuit prea mult cu prea multe...M-am obisnuit cu aceeasi normali si perfecti printre care eu sunt anormal de imperfecta...

M-a obisnuit cu acelasi om care ma asteapta mereu in acelasi loc,si care reprezinta acelasi prag...pragul dintre ceea ce inseamna "acasa" si "la scoala".

M-am obisnuit cu aceeasi casa in care miroase in fiecare seara a mancare si cu aceeasi persoana care o gateste...

M-am obisnuit cu aceeasi persoana cu care-mi trimit mesaje surprinzatoare,"al caror zbor au gust de portocale"...Persoana care imi cere sinonime contextuale,la care nu ma pot niciodata gandi,ori ma intreaba daca vreau sa visam impreuna,sau,poate,daca vad luna,de acolo de unde sunt eu,sau imi spune Lorelei...

M-am obisnuit sa tanjesc dupa acelasi trup,care n-are niciodata manualul si tema la matematica...Persoana langa care insemn ceva intr-o prima banca si care,totodata,mai inseamna ceva pentru mine...Persoana cu a carui respiratie m-am obisnuit de-atata vreme,si la teze,si la teste,si la ascultat,cu aceleasi emotii,cu aceleasi fericiri,cu mai mult decat lucrurile pe care si le pot spune doi colegi de banca...Noi doi...aceiasi jucatori pe scenele de teatru in fata celorlalti doi colegi din dreapta noastra,aceiasi spectatori la teatrul lor...Singurii...Care mi-a ramas in suflet cu o jumatate de inimioara de argint cu "Be...Fri..."Ar trebui sa insemne ceva?Inseamna prea multe...

M-am obisnuit mereu cu aceeasi persoana cu care ma tin de brat si de suflet,cu care impart aceeasi umbrela,fie ca ea e portocalie sau neagra,cu aceeasi tovarasa de glume tampite....fie ca afara e vara sau iarna,prietenia ei nici nu se ofileste,nici nu ingheata...ramane asa,constanta si buna,iertatoare,inchizand ingatuitoare ochii...Cu aceeasi persoana cu care sa vorbesc la telefon ore in sir chiar daca 40% din conversatie e doar tacere,de dragul de a sta cu telefonul la ureche atunci cand n-avem nimic de spus...

M-am obisnuit cu aceeasi Gabica si cu aceeasi Ameli...

M-am obisnuit cu aceeasi invidie si prefacatorie din jurul meu,din partea a prea multi,cu aceleasi "all rights reserved" desi nu sunt chiar asa "reserved"...

M-am obisnuit cu aceiasi colegi in aceleasi banci,si mi-era dor,fie ei asa cum sunt...

M-am obisnuit cu aceeasi "sterge mizeria!" la matematica,"esti un copil talentat" la desen,cu acelasi "bravo"spus cu toata increderea cand ii place ceea ce ai scris la ultima compunere,faptul care iti da cea mai mare incredere in a continua,cu acelasi "pe cuvantul meu de onoare" si "liniste!"cand urmeaza sa ne asculte la geografie,cu acelasi profesor de istorie"ia ridicati-va ,ma, in doua copite!",cu acelasi "da controlati-va draga" spus in romana,nu in germana,cu aceeasi persoana care ii compatimeste pe acei"people of Bughea" de la engleza,si "bonjour" de la franceza,chiar daca ziua nu e asa de buna...

M-am obisnuit cu asa multe...cu acelasi par brunet,aceiasi ochi verzi si acelasi parfum cand in fata,cand in dreapta,privindu-mi caietul,cu aceleasi gesturi ,cu acelasi "pff"din partea amandurora,cu aceleasi nelamuriri la fizica si aceeasi"de proasta"...

M-am obisnuit sa imi lipseasca jucariile si sa tanjesc dupa copilarie ca un caine dupa o bucata de carne cruda...M-am obisnuit sa fiu indragostita de mare,sau de garile de tren,de cer si luna,de stele,de vara si de dimineti...

M-am obisnuit cu asa de multe,inlusib cel mai greu si perfect termen...scriitoare pe acorduri de chitara,ceea ce inseamna cel mai mult pentru mine...

M-am obisnuit sa ma suport,aceeasi anormalitate printre atatia normali...

Jurnalul unei scriitoare - Zile...

Cand sufletul cade,noi suntem,totusi,nemuritori...

Azi ne-a cazut sufletul pe pamant...

Si l-am lasat acolo...Nici tu,nici eu nu m-am ostenit prea tare sa il ridic.

Am dormit la pranz,de dorul tau...Sufletul tau langa patul meu...Sufletul meu langa scrisorile tale...Amandoua pe jos,m-am culcat fara ele.

Si cand m-am trezit,am inceput sa scriu poeme...Era abia o inserata senina,cand de fapt trebuia sa asteptam.Sufletele noastre tot pe jos au ramas,le vedeam umbra...Si nu-mi pasa deloc,era mai bine...

Poemele tale,langa patul meu...Poemele mele,langa scrisorile tale.Toate peste suflete...

Mi-am amintit de calatoria noastra din barca de hartie...De acolo ne aruncaseram tristetile peste bord(s-au udat si s-au imprastiat,probabil nici nu mai exista...).Si ne-am cumparat sufletele astea noi din America,de la un magazin de minuni.Am zburat inapoi cu un avion de carton...

Numele meu iti spune ceva?

"Daca plang in ceruri stele,plang in iarba viorele..."

Pe vremea asta,acum mult timp,am primit numele asta...Mi l-a pus un inger...Si eu am devenit inger...Inger cu nume de floare...

Numele tau incrancenat in mirosul camerei mele...

Numele tau langa patul meu...Numele meu langa scrisorile tale...

"Lorelei..."

Sufletul meu cu nume de floare mi-a cazut pe jos.Si al tau a cazut...Si-am fost doua suflete cazute astazi...Unul cu nume de floare,altul cu nume de joc...

Astazi sufletul mi-a iesit dintr-o carte...

Cate se vor intampla de 8 aprilie!

Jurnalul unei scriitoare - Zile...

Inutil...

Afara-i aproape splendid,doar chipul imi lipseste...

Picioarele-mi goale,fuste roz si tricouri cu maneca scurta.E semnul meu...semnul ca se apropie zilele unui alt prag...

Si numar zilele pana la vara,una dupa alta,una cate una,pana la eternitati majore...Numaratoare de ploi din doi in doi...

Fotografii uzate si rupte prin colturi...Copilaria pastrata doar in poze si in poezii...In restul,bate vantul,e deja mai mult de atat...

E cald...Si as vrea sa simt mirosul unei copilarii profunde si nu pot,caci sufletul mi-e un simplu acord de chitara...si eu mi-am colorat cerul in albastru,de-atata dor...Imaginea noastra s-a raspandit in vreme.Am trecut,voi trece,aceeasi necopila cu aceleasi necuvinte...

Si tot ma apropii de aceeasi speranta de copil plecat departe,cu ferestre multe pictate cu soare...Veneam atunci...si atunci era cald,si-aceleasi aripi inmuiate in fericire roz.

Speranta e o zi,o alta zi...

Sunt scriitoare.Si e greu sa fi scriitor,si nu pot sa ma despart de singurul lucru care imi hraneste sufletul,sunt asa dificila...Si e parfum de trandafiri albi in jur.

E cald...

Inutil...

Si totusi niciodata n-am dansat cu o lebada...

Vilanela sarutarilor

Alb trandafir neprihanit

Cu zborul tau de cantec `nalt

Ce abia a inflorit in serile de mai...

Cu ochii tai-o taina moarta sunt...

Copilaria...Porti in tine mut

Un stindard amarnic,inflorit

Dor si vise,si nimic mai mult

Alb trandafir neprihanit...

E greu,si clipele uitarii mele

Sfarsesc dulceag pe umedul asfalt

Parfumul tau,scris e pe foi de stele

Cu zborul tau de cantec `nalt...

Pe pragul alor tale asteptari se insera...

Era abia o vraja-infiorata peste plai

Si primul nostru-intai sarut era

Ce abia a inflorit in serile de mai...

Si trupul tau-o dragoste tacuta,

Alb trandafir neprihanit si sfant,

Cu chipul tau-e o iluzie muta

Si ochii tai-o taina moarta sunt...

Alb trandafir neprihanit

Pierdut curat in serile de mai

Prin visele albastre te-am gasit

Si tu tot o copilarie mai purtai...

Niciodata n-am dansat cu o lebada...

Și ei...mereu ei...mereu noi...

Îmi pun întrebarea "cum să mai zâmbesc??"

Fiindcă trupul tău m-a mințit de-atâtea ori,fără sens,ireproșabil și irevocabil...Pentru că trupul tău m-a mințit deșertic,iar minciuna ta îmi devenise aproape un sfat demn de urmat,pe care o clipa începusem să îl cred,să mă iau după gândurile tale...

Cum să mai zâmbim,când nu mai are rost sa spunem că urâm...Urâm o clipă,două,trei,două săptămâni,și-apoi costatăm fără niciun grad de uimire că ne-am mințit pe noi înșine pentru alții...Cu ce sens?Pentru ei...

Pentru ei...cei care de atâtea ori ne mint...Pentru ei,cei care azi te iubesc,mâine te urăsc fiindcă te iubesc,poimaine...te urăsc și atât.Pentru ei,cei a căror iubire azi este,maine...poate...a căror iubire ne pare insistentă și veninoasă pentru propria noastră existență,pur experiment destinului...

Și ne gândim și noi la rândul nostru.Azi iubim,mâine,poate...

Pentru ce să mai zâmbim?Noi nu mai credem de mult în povești de adormit copiii...Credem în povești de trezit adulții...Noi nu mai credem în Moș Crăciun ,și nici în Iepurașul de Paște...Noi nu mai credem în nimic,am devenit și noi adulți,și ce?Și adulții au fost cândva copii...Au fost copii și ei,dar,își mai aduc aminte că și ei au fost ca noi?

Pentru ce să mai zâmbim?Pentru că adulții au fost,noi suntem...Și totuși,ei își aduc aminte de atunci,dar cu o altă urmă de regret,mai proaspătă,ca o apă limpede...Și noi,dragii de noi,facem greșeli,și adulții vor fapte,nu vorbe...vor fapte...Dar și ei la timpul lor au făcut greșeli,și au spus vorbe,nu fapte...

Și-așa și acum...Suntem adulți cu chip de copil,dar cine să înțeleagă?Copiii sunt copii,adulții sunt adulți și atât...Doar noi suntem la mijloc...și noi vrem fapte,nu vorbe,sau poate noi nu vrem nimic,nu avem voie să vrem,avem voie să dăm...

Adulții au fost și ei copii,să ținem minte...Și astăzi,la un colț de stradă,se plimbă aiurea lângă bulevard,și alții,dragii de ei,copiii,îi urmăresc din joaca...Ah,dacă i-ar vedea,le-ar spune multe...dar și ei au fost așa,și ei au urmărit și au gândit la fel atunci...Și totuși,nu se mai întorc să se uite în urmă,iar ei,dragii de ei,copiii,urmăresc,pierd,urmăresc...ca un simplu circuit de joacă,un singur fel de a spune că nu mai vor nimic,că urmăresc degeaba,doar așa...și dacă ar fi prinși...și ce dacă?Sunt copii,copiii știu să mintă frumos...Și adulții au știut,dar acum...acum adulții nu mai știu să mintă frumos,mint cu amăgire,mai dureros...și copiii știu să fie indulgenți și să asculte...să facă...să regrete totul și să urască tot ce au făcut...pentru alții,mereu pentru alții...

Pentru că așa-s adlții...”tineri toată viața...”,cu o tinerețe care îmbătrânește totuși,în ultimele câteva zile,primele de primăvară,și totuși tinerețea îmbătrânește și ea cândva...

Și doar Tess știe...doar Tess,un alt adult cu chip de copil,ca Lorelei...Numai ea înțelege...și ea a fost odata copil...și alții...și ea urăște când vrea să iubească și iubește când vrea să urască...Și totuși,mai există cineva pe care noi,dragii de noi...[...]...în gândul nostru plin de [...] pentru ea...Mereu aceeași ea...

Și atunci cum să mai zâmbim?Căci totuși sunt obișnuită cu fețe surprinzătoare,adevarate spectacole ale minciunii...am trăit destul cât să îmi dau seama că diferența naște ură...

Casa noua

M-am mutat la etajul doi

Intr-un bloc de clestar

Ce rasuna a cantece de phoenix...

M-am mutat si de acolo te-am vazut

Mi-erai vecin...

Si acolo mi-am decorat apartamentul

Cu inimile noastre si parul tau saten.

Am pus marea in tablou

Si am crosetat cerul

Cu andrele si cu ata violet

Si l-am pus peste patul

Cu cearsaf umed de iarba.

Si mi-am pus in geam

Sufletul tau,drept poza

Si am umplut masa cu ziare mai vechi

Si cu amintiri...

Am umplut cosul de gunoi

Cu visele mai vechi,de netrebuinta,

Iar in frigider am pus soaptele la inghetat

Si am bagat la microunde tacerea...

Mi-am vopsit peretii in fericire

Si mi-am cumparat o cutie de bijuterii

Sub forma de iluzie

In care am pus ochii tai...

Pe tavan am agatat stelele

Si luna,in sufragerie

Si soarele la mine in dormitor,

Ceva mai jos,deasupra biroului meu

Plin de poeme si pene albastre...

Am agatat vorbele tale in cuier

Si am pus tristetea la uscat

Si intr-un colt am pus chitara,desigur...

Pe rafturi am pus o voce si pene de chitara

De diferite marimi si culori...

Inima mea translucida

Am lasat-o pe balcon langa usa.

Deasupra unei canapele aurii,

Undeva langa masuta de cafea

Am pus un covor bleu-marin,

Si in hol am asternut o vaza cu crini.

In dulap mi-am pus doua haine si 10 parfumuri.

Telefonul l-am bagat in acvariul cu pesti

Din dormitorul meu,si ochelarii

I-am bagat in dictionar...

Si in casa mea mirosea a primavara timpurie!

Am bagat norii in casa pe geam in bucatarie

Iar in baie am pus oceanul in cada

Cu tot cu pesti si stele de mare

Si toate scoicile le-am pus in chiuveta...

In rafturile imense pline de carti

Din biblioteca,am pus un pantof

Ca semn de carte,si-am asternut

Un pat cu cearsaf beije deschis

In care am promis sa imi pierd zilele citind...

Am pus pe jos tot nisipul

De pe plaja noastra de la Eforie Nord

Si-apoi,am pus o lampa incandescenta

Pe birou,unde sa curga timpul

Atata cat eu am sa scriu poeme

Cu cerneala neagra...

Cam asa arata casa mea de la etajul doi...

Cersetorule...

Doar a doua zi de amagire.Nimic mai complicat de-atat.Sufletul tau e aripa de inger rupta.Si stii?Esti asa de amuzant...Cand ma gandesc la fata ta de cersetor de iubire.Iti cersesti dragostea prin portile celor care n-au cui s-o dea.Si vai,esti asa de penibil,cum stai cu mana intinsa de parca dragostea ar fi ceva material si spui"dati-mi putina dragoste...".
In spatele tau iti canta o privighetoare insetata dupa ochii tai si dupa trupul tau.
Doar a doua zi de amagire...Cu ochii tai,prin ochii tai,pentru ochii tai strabate dragostea o cale lunga.Din inima mea pana in mana ta rozalie si murdara de neiubire.
Cuvintele tale asa de melancolice si parul tau...A devenit altfel,nu mai miroase a pepene galben.Am ramas in fata portii o vesnicie sa iti aud balada si cum ma fericeai prin toate incheieturile ca sa iti dau dragoste!!!
Marea imi spune soapte,imi spune sa nu te ascult,ca minti...porti in suflet stindardul urii si al deznadejdii.Am invatat sa nu ma incred in tine,de la 'prieteni'.
Ce copil!Ce ganduri de cersetor umil,sarman...sarac de sentimente.Ai ramas o speranta, si poate nici aia n-ai ramas.De cand mi-ai spus ca nu ma mai iubesti te-ai ofilit.Si nu esti singurul.Luna mi-a dat un dar,sa stii...mi-a dat darul de a te juca pe degete.E atat de simplu si amuzant,atat de perfect.
Imi place sa iti spun cersetor.Suna...fain...demn de unul ca tine.Nu-mi stai in fata,n-ai curajul.Ti-au picat genele de atata ura.Ti-a cazut sufletul.L-ai pierdut.Asa crezi?Ca l-ai pierdut?Te inseli...Vai,ce umilitor!Eu ti l-am aruncat.In ocean.In Oceanul Arctic.Cauta-l,daca n-ai ce face.Cauta-l printre talazuri,printre barci ingropate si prin nisipul gri colorat.Cauta-l.Asta trebuie sa faci.Sa-ti pierzi vremea,cersetorule...

Asa i-a spus sufletului lui.L-a parasit pe un scaun si-a plecat.

Povestea unei prietenii...

Se intampla de mult.Se cunosteau de mult,se putea spune ca de-o viata traisera impreuna...de o viata si clipe de dinainte,in vieti anterioare,de ingeri care s-au coborat pe pamant.

Deci nu se intalnisera de curand.Se intalnisera intr-o zi de mult,in clasa I,cand abia invatasera sa se dezlipeasca de sub"fusta mamei".Si de atunci,parca le si vad intrebandu-se"vrei sa fii prietena mea?"
Incepusera sa se apropie,pas cu pas.Se legase o prietenie firava...apoi mai stransa,se mai rupea in cateun loc si se cosea la loc...Si an cu an,cresteau si ele,crestea si prietenia lor."De data asta,nu ne mai certam,am crescut..." si legatura lor era prietenia a doua copilarii diferite,dar cu acelasi sens.
Doua satene...Doi copii,asta erau,doi copilasi care abia priveau lumea cu ochi senini...Si totusi aveau ceva ce le lega,ceva pe care cei din jur nu puteau sa inteleaga.
"Prietenia ta este soarele zilelor mele" isi spuneau.
Si ajungeau incet in diferite etape ale vietii...Erau fete,erau altfel...
Si in timp,ajunsesera la o concluzie:"Asa trebuie.Asa este.Asa trebuie sa fie..."
Si intelesesera ca trebuie sa scrie si sa citeasca.Isi doreau sa ajunga medici.Apoi,si-au destramat caile si nu isi mai doreau asta.Una vroia sa fie profesoara.Alta,nu stia inca.
Scriau...Scriau amandoua,si se sustineau...si se bucurau impreuna si plangeau impreuna...Si citeau impreuna si toate...impreuna."Tu dai sens vietii mele"...Ajunsesera sa isi spuna pe toate caile"Te iubesc!"Ce iubire infantila...
Erau niste copile asa asemanatoare,atat de multe aveau in comun...Isi impartaseau totul,totul...Aveau mereu nevoie de ciocolata,o prietena si un pachet de batiste.Si mereu isi spuneau"Te-ai vazut si din spate?"Si ridicau din sprancene,desi niciodata nu spuneau"Ti-am zis eu!"
Erau asa apropiate!Asa mult se iubeau...
Prietenia lor crestea in ele odata cu adolescenta,cu maturitatea,cu gandurile si visele lor,cu idealurile...Erau mai mature...mult mai mature decat ceilalti,si altii le intelegeau altfel,mereu altfel.Nu mai iubea una,nu mai iubea nici cealalta.Asa era intelegerea...
Se intelegeau ca doua picaturi de ploaie,asa de bine!Si cantau,si citeau,si scriau...Si intotdeauna ele erau altfel,mult mai mature...
Si ce prietenie putea sa bata in geam cu picaturi de ploaie,cu ingeri de insomnie,cu stele,cu cer,cu mare,luna,zeite si zei...cu iubire si sperante,ca in vise,decat prietenia copilariei lor?
Erau niste copile...Erau...
Acum ce sunt?
Aceleasi prietene...Prietenia lor a ramas,desi timpul a trecut in zbor pe langa genele lor indoite...
Erau ele...Lorelei si Tess,copilele de altadata...

Tess,only you can hear my soul...Tovarasa mea de tristeti.Tovarasa mea de glume tampite.Tovarasa mea de amuzament.Iti multumesc pentru tot!

Pentru ca de-aia.

Pentru ca ador apusul ochilor tai in prag de seara si zambetul tau somnoros de dimineata.Pentru ca imi place rasuflarea ta linistita si obrajii tai cu o gropita in partea stanga.Pentru ca iti iubesc soaptele care imi ating tamplele incet,apoi urechile si imi ajung in suflet.Pentru ca ador somnul tau peste genele mele si tacerea ta absurda.
Pentru ca imi place cum iubesti imperfect si urasti cu iubire,pentru ca imi place mana ta dreapta cu care scrii si mananci iubire.
Pentru ca primavara ti s-a asternut pe par si ti l-a facut mai auriu,mai lung si mai parfumat.Pentru ca o ploaie ti-a spalat ochii si i-a facut albastri ca niste picaturi perfecte de apa.Pentru ca vreo floare ti-a murdarit buzele de rosu si ti le-a indulcit cu polen.
Pentru ca vreun fluture ti s-a pus in ureche drept cercel si o buburuza in cealalta ureche.Pentru ca o bucata de cer ti s-a lipit de piept si a devenit colier si pentru ca iarba ti s-a facut rochie verde,de matase.
Pentru ca stele iti cad din par prin pulberi argintii si pe pamant se fac stropi de roua.Pentru ca luna ti se joaca in par si cade pe oglinzi,la intamplare si se inmulteste si apoi se baga in patul tau la culcare.
Pentru ca vocea ta este un sunet calm,ca susurul apei de cascada si in urechile mele suna a cantec sprinten.Pentru ca privirea ta e o flacara in noapte,un cutremur pe pamant si furtuna in cer.
Pentru ca parfumul pielii tale suna a parfum e liliac alb de iarna si parul tau miroase incredibil a piersica.Pentru ca hainele tale miros a lalele galbene si genele tale au parfum de flori de cires.
Pentru ca mainile tale imi mangaie magnific parul si fruntea,pentru ca buzele tale imi saruta incet ochii de "noapte buna!" si pentru ca ador mangaierea ta cu care ma adormi,de-acolo,din steaua ta de unde ai cazut.
Pentru ca te strang in brate.
Pentru toate astea,te iubesc.(Asta pentru scumpa mami si pentru prietenica mea cea mai buna si cea mai dulce,Tessica mea iubita.Si pentru Gabica,sa nu se supere:) )

Si vroiam sa iti spun,mult iubita mea Tess,ca aseara ti-am pus soaptele sub plapuma ca sa le incalzesc,erau asa de reci...Si langa ele,mi-am pus inima si poza noastra.Cea mai frumoasa.Inima mea batea langa poza si langa soaptele tale,in timp ce tu imi sopteai prin zambetul tau "noapte buna".Si stii,Tess?De dimineata te-am iubit cu trandafiri galbeni.Numai pe mami am iubit-o cu trandafiri albi,ca semn al copilariei de mult apuse...

Iubesc liber,iubesc 3 persoane enorm,si inca una pe care nu imi doresc s-o iubesc,dar o iubesc!!

Despre stele si noi

500 de stele
Palesc pe obrazul tau
In pulberi fine,
Portocalii si fericite.
500 de stele,in feerie de intuneric
Se nasc in fiecare noapte
Pentru sufletele noastre incalzite in soba.
Iubesc asa mult diminetile,
Cand se nasc stele in spatele umerilor tai
Si unde vinete ne trimit cu gandul
In spatiu,de unde vin stelele...
Iubesc asa mult cerul,
Care trimite stele spre noi,
Prin geamul meu de la balcon
Putin spart in coltul din dreapta,sus,
Spart de tine cand ai adus
Prima stea in casa...
Iubesc asa mult ploile
Prin care curg stelele...
Cand cade cate-o stea,
Nu inseamna
Ca trebuie sa ne punem dorinte...
Inseamna ca un suflet
S-a agatat de ea
Si a lasat-o in jos
Spre mare...
Deci sufletul s-a ridicat de pe Pamant...
E un om mai putin in lume.
Si unul mai mult,apoi...
Noi tot 2 am ramas.
O stea cade,
Alta se naste,
Si mereu sunt 500 de stele
Pe balconul meu.
Sunt mai indepartate,mereu
Pornesc din locul lor,departe
Si dimineata revin,obosite.
Stelele se prind de ochii tai
Si-mi vii in casa luminat
Asa ciudat si rece,
Caci stelele sunt reci...
Dezbraca-te de nefericirea
Hainelor tale aromate
Cu parfum de toamna intarziata...
Eu mi-am pictat fruntea in galben
Si ochii in verde,pentru tine.
Tu ti-ai vopsit buzele in iubire
Si mi le-ai umplut
Pe ale mele
De tine...
Necuvintele tale-mi sunt asa de cunoscute
Si soaptele tale asa aproape...
Pentru ca 500 de stele,
Se nasc in fiecare seara
Pentru noi,
Si alte 500 de stele
Mor invidioase pe dragostea nostra.
Si raman mereu 500 pe balconul meu
In care miroase
A praf adormit si-a iubire...
Si-au cazut 3 stele
Pe foaia ta cu poeme
Si ti-au murdarit-o de galben...
500 de stele...

Pentru Gabica...Nu stiu de ce,dar m-am gandit la Gabica,uneori...

Descompunere bizara...

Cu parfum de liliac ti-am numarat necuvintele de la 1 la 2002.Mi-am potolit setea de ochii tai,o sete amarnica,de trupul tau,o sete incredibila...Am baut mii de ploi pentru tine,am mancat mii de raze de soare sa te luminez pe tine...
Imperfect ti-am sarutat tamplele de sute de ori,am numarat eternitatile de la 4 pana la 136 din 2 in 2 si inca o data...Absurd,tu imi apari straina...Mi-am intins aripile pana la tine,sa te ating in suflet,si marile din trupul tau s-au destramat prin tine si mi-ai udat aripile ingalbenite de vreme si mi-ai luat zborul.
Mi-ai ferecat inima in cutii negre de carton si le-ai urcat in pod,ca sa mi-o ude ploaia,sa mi-o spele de pacatele tale amortite in mine si de fericirile mele adunate intr-un atriu.
Mi-ai furat 2 gene pe care ti le-ai bagat in san.Ti-ai implinit dorintele:una sa ma arunci pe mine in mare,alta,sa imi arunci aripile in cer.Doar inima mi-a ramas pe pamant,inchisa perfect in niste cutii ce miros a mucegai...
In podul tau imi ascult inima cum inca bate pentru tine.E primavara,si n-am de gand sa imi opresc inima sa infloreasca.Podul tau e rece si umed...Atat de solitar,tipic unuia ca tine...
Trupul meu zace pe fundul Marii Rosii.Sufletul meu zace prin podul tau,rastignit pe fereastra,privint cerul...Inima mi-e in cutii,cu tot cu vise,si aripile sus,in ceruri...O descompunere bizara,asta sunt...Plin de seninatati,sufletul mi-e inca rastignit in fereastra...

Degeaba.

De o ora batuse miezul noptii.Era a saptea noapte de Marte.Eram pierduta intr-un nemarginit intunecat,cu gandul aiurea agatat intre margarete.Era noaptea in care,cu o ora in urma,tu trebuia sa apari,imi promisesei de atata timp...Asteptam,poate,in zadar,asezata pe insule de nelinisti si deznadejdi...
Spune-mi...ai sa mai apari vreodata?
Te-am asteptat enorm de mult,poate nici nu stiu cate secunde am pierdut prin tine,cate ore de nesomn.Stiam ca n-ai sa apari.De fapt,o singura speranta mai aveam,ca poate ielele nu mi te-au furat si ai sa apari...Se zice ca in a saptea noapte de primavara ies ielele si fura inimi.
Eu am preferat sa astept.Stiu ca n-am atipit nicio clipa de dorul tau,iubite...Anul trecut,pe aceeasi vreme,mi-ai spus ca te vei intoarce in noaptea asta,dar nu mi-ai spus si unde pleci...A trebuit sa ascult,sa te vad cum pleci si cum iluzia umbrei tale a ramas pe podea,a trebuit sa inchid ochii cu grija,de teama sa nu iti strivesc imaginea si sa imi misc capul asa incet,ca sa nu pierd susurul vocii tale...Lacrimile curgeau pe podea...picaturi umezi si reci,picaturi triste,care-mi amintesc acum de tine.Au fost 7.7 lacrimi,de 7 ori te-am iubit,de 7 ori te-am urat,de 7 ori am zis ca nu vreau sa iti mai vad vreodata chipul.
Nu vreau.Nici acum nu vreau,doar tanjesc dupa trupul tau ca dupa o lumina in timp de noapte cruda.Sunt ofilita...In fata ta iti sunt umila unghie stanga...
Inflorise primul liliac sub ochii mei si totusi nu imi pasa.Inflorisera 3 lalele...si 5 margarete...Si totusi...nu mi-a pasat.Pe tine te astept sa infloresti...
Au trecut clipe vesnice,ore pline...Era noapte cu luna si stele,noaptea cand ai plecat:aceeasi luna care imi suspina peste obraji..."Nu o sa mai vina"...Si n-am inteles-o.Imi spunea continuu asta.Te-am cautat prin zi,prin noapte,peste munti,printre stele...
Poate cerul...poate marea m-a mintit...Mi-au spus ca vei veni...curand...vei veni,sau te voi gasi eu...Dar nimic.
A fost o noapte cruda,care nu iarta,o noapte in imediata vecinatate a umilintei,a unei tristeti inimaginabile,a necuvintelor si neiubirii,a nesentimentului...A fost o noapte in care numai eu am plouat cu lacrimi.In rest,a fost senin...In mine au incaput toate marile lumii,toate oceanele,am fost furtuna.

Si tie nu ti-a pasat.N-ai mai venit...