11 February 2011

Gând cu adieri ușoare

de ce în zori pe genele mele se prind comete azurii și câte cuvinte ne mai trebuie să ajungem la univers? câte culori există și câți îngeri au învățat încă să iubească? ce gust are răsăritul și câtă acuarela încape într-o portocală?

în jurul numelui tău am desenat un poem și-aștept, emotivă, prima adiere de primăvară venind pe ghemul de șine de tren din inima mea.

am învățat pe de rost glasul și mirosul tău și-n fiecare zi gust din răsăritul dulceag de pe cer...

mi-e cald și nu-mi mai e iarnă.

Lorelei.


4 comments:

Iulia said...

în jurul numelui tău am desenat un poem și-aștept"...frumos ce ai scris :X:*

Invizibilul said...

Bravo , Lorelai !

Tzzumbi said...

cuvantul ... ce arma puternica. un ghem de sine de tren !!! ... as spune ca depaseste stadiul de metafora preschimbandu-se intr-o hiperbola :D ... daca ar fi sa le luam dupa gradul de beatitudine :)

29decembrie said...

bestial ;x... nu-mi mai e iarna.. cat de absolut suna :)