16 February 2011

Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș


Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș
Care mi-au crescut pe inimă.
Acum, sufletul meu e-atât de alb
Încât mi-ar fi teamă să-l zgudui
Să nu cadă de pe el parfumul cireșilor
Și piersicilor înfloriți atât de timpuriu.

Nopțile astea care-și culcă seninul la piept,
Obosite de-atâtea stele și timpuri
Mi-au aruncat în mijlocul grădinii din inimă
O lună maaare, de care să-mi fie dor,
Timp în care eu să-mi pun copilăria
În minunile care au început să ningă din copaci...

E-atâta primăvară în sufletul meu,
Atâta dragoste și tinerețe cu parfum de liliac,
Încât, dacă cerul ar prinde culoarea infinitului
Ce soare s-ar ivi, și ce sublim ar răsări
Din lăuntrul unde-mi cresc aripi...!

Lorelei.

Noapte bună, vis magic al copilăriei nu știu pe unde rătăcite, noapte bună, liliac înfloritor al tinereții, noapte bună, vals timid al florilor care-mi cad pe inimă...



3 comments:

Celestine said...

O sa aduci inapoi Medelenii si iubirile liceenilor...
Ce timpuri.
E frumos ca nu le lasi sa moara.

Iulia said...

Copilăria este un tărâm magic... Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină...
minunat ce ai scris :x

Rosaline said...

cat de frumos, atat de pur si parfumat.