Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș

Ulița copilăriei mele e ninsă de florile de cireș

Care mi-au crescut pe inimă.

Acum, sufletul meu e-atât de alb

Încât mi-ar fi teamă să-l zgudui

Să nu cadă de pe el parfumul cireșilor

Și piersicilor înfloriți atât de timpuriu.

Nopțile astea care-și culcă seninul la piept,
Obosite de-atâtea stele și timpuri

Mi-au aruncat în mijlocul grădinii din inimă

O lună maaare, de care să-mi fie dor,

Timp în care eu să-mi pun copilăria

În minunile care au început să ningă din copaci...

E-atâta primăvară în sufletul meu,

Atâta dragoste și tinerețe cu parfum de liliac,

Încât, dacă cerul ar prinde culoarea infinitului

Ce soare s-ar ivi, și ce sublim ar răsări

Din lăuntrul unde-mi cresc aripi...!

Lorelei.

Noapte bună, vis magic al copilăriei nu știu pe unde rătăcite, noapte bună, liliac înfloritor al tinereții, noapte bună, vals timid al florilor care-mi cad pe inimă...