26 September 2011

tu, toamnă nebună


nu te mai tângui, toamnă,
în infinimile mele de visări
să te primesc în inimă.

n-ai dreptul să-mi croșetezi simțirile,
să faci pantomime din iubirile mele,
n-ai dreptul, tu, să-mi sfâșii lumina
și îngerii de ceară

nu ți-am dat voie să schimbi sufletele
cu îngâmfarea lor, sau să uiți
într-un sfârșit de vară
amintirile-mi arse de timp într-o doară

nu știi că eu, fiica unui faraon necunoscut,
te-am luat în brațe copil fiind
din coșul tău de paie, pe râul infinimii
din care-ai venit

aruncându-te în iarbă am zguduit pământul
și a căzut prima frunză,
atunci am învățat să plâng,
atunci mi-am cutremurat iubirile viitoare
și din florile-mi n-a mai rămas,
oh, n-a mai rămas nimic,
le-ai ars.

Lorelei.

3 comments:

sentiment said...

"n-ai dreptul, tu, să-mi sfâșii lumina/și îngerii de ceară"-prea frumos!!!m-am alaturat aceste "toamne nebune"!

Flyerboy said...

Deci ca de obicei. Wordless. Scrii superb :|

Passiflora21 said...

Mi-a placut la superlativ!