e un tâmpit după gratiile suferinței
se uită la mine cu niște ochi scăldați în noapte
mă înspăimântă groaznic
și de când tristețea m-a încătușat
în cuibarul ei plin de amintiri
nu mai știu să visez în culori pastelate.
aștept să-mi dea drumul într-o zi
măcar din milă pentru
visele pe care nu le-am visat
și cafelele pe care nu le-am băut
în diminețile senine.
i-am dat tipului o infinitate de nume
și dintre toate i-am ales unul frumos
cu rezonanță, de parcă ar merita,
la cât de mult îmi chinuie nopțile,
ca să vezi, l-am numit McWakefulness,
fiindcă nu doarme niciodată.
azi-noapte a lătrat, am luat o piatră
și am aruncat în el,
cumplită greșeală, de-atunci mă privește dement,
de parcă abia așteaptă să mă muște...
e atâta liniște în clipele astea
încât mi-e teamă că respirația mea
s-ar putea să ajungă până la mâneca lui
și să mi-o rupă.
Lorelei.
No comments:
Post a Comment