Îmi pun întrebarea "cum să mai zâmbesc??"
Fiindcă trupul tău m-a mințit de-atâtea ori,fără sens,ireproșabil și irevocabil...Pentru că trupul tău m-a mințit deșertic,iar minciuna ta îmi devenise aproape un sfat demn de urmat,pe care o clipa începusem să îl cred,să mă iau după gândurile tale...
Cum să mai zâmbim,când nu mai are rost sa spunem că urâm...Urâm o clipă,două,trei,două săptămâni,și-apoi costatăm fără niciun grad de uimire că ne-am mințit pe noi înșine pentru alții...Cu ce sens?Pentru ei...
Pentru ei...cei care de atâtea ori ne mint...Pentru ei,cei care azi te iubesc,mâine te urăsc fiindcă te iubesc,poimaine...te urăsc și atât.Pentru ei,cei a căror iubire azi este,maine...poate...a căror iubire ne pare insistentă și veninoasă pentru propria noastră existență,pur experiment destinului...
Și ne gândim și noi la rândul nostru.Azi iubim,mâine,poate...
Pentru ce să mai zâmbim?Noi nu mai credem de mult în povești de adormit copiii...Credem în povești de trezit adulții...Noi nu mai credem în Moș Crăciun ,și nici în Iepurașul de Paște...Noi nu mai credem în nimic,am devenit și noi adulți,și ce?Și adulții au fost cândva copii...Au fost copii și ei,dar,își mai aduc aminte că și ei au fost ca noi?
Pentru ce să mai zâmbim?Pentru că adulții au fost,noi suntem...Și totuși,ei își aduc aminte de atunci,dar cu o altă urmă de regret,mai proaspătă,ca o apă limpede...Și noi,dragii de noi,facem greșeli,și adulții vor fapte,nu vorbe...vor fapte...Dar și ei la timpul lor au făcut greșeli,și au spus vorbe,nu fapte...
Și-așa și acum...Suntem adulți cu chip de copil,dar cine să înțeleagă?Copiii sunt copii,adulții sunt adulți și atât...Doar noi suntem la mijloc...și noi vrem fapte,nu vorbe,sau poate noi nu vrem nimic,nu avem voie să vrem,avem voie să dăm...
Adulții au fost și ei copii,să ținem minte...Și astăzi,la un colț de stradă,se plimbă aiurea lângă bulevard,și alții,dragii de ei,copiii,îi urmăresc din joaca...Ah,dacă i-ar vedea,le-ar spune multe...dar și ei au fost așa,și ei au urmărit și au gândit la fel atunci...Și totuși,nu se mai întorc să se uite în urmă,iar ei,dragii de ei,copiii,urmăresc,pierd,urmăresc...ca un simplu circuit de joacă,un singur fel de a spune că nu mai vor nimic,că urmăresc degeaba,doar așa...și dacă ar fi prinși...și ce dacă?Sunt copii,copiii știu să mintă frumos...Și adulții au știut,dar acum...acum adulții nu mai știu să mintă frumos,mint cu amăgire,mai dureros...și copiii știu să fie indulgenți și să asculte...să facă...să regrete totul și să urască tot ce au făcut...pentru alții,mereu pentru alții...
Pentru că așa-s adlții...”tineri toată viața...”,cu o tinerețe care îmbătrânește totuși,în ultimele câteva zile,primele de primăvară,și totuși tinerețea îmbătrânește și ea cândva...
Și doar Tess știe...doar Tess,un alt adult cu chip de copil,ca Lorelei...Numai ea înțelege...și ea a fost odata copil...și alții...și ea urăște când vrea să iubească și iubește când vrea să urască...Și totuși,mai există cineva pe care noi,dragii de noi...[...]...în gândul nostru plin de [...] pentru ea...Mereu aceeași ea...
Și atunci cum să mai zâmbim?Căci totuși sunt obișnuită cu fețe surprinzătoare,adevarate spectacole ale minciunii...am trăit destul cât să îmi dau seama că diferența naște ură...
14 comments:
este poate pragul de final al copilariei peste care trecem cu totii uneori, impotriva vointei noastre... din pacate vei intalni din ce in ce mai multa indiferenta si rautate in lumea din jurul tau... pastreaza-ti virgin micul tau univers si nu lasa pe nimeni sa ti-l admire fals sau sa indrazneasca a il lua in deradere. e un sfat, daca vrei, de la cineva care a trecut deja prin asta. cum sa mai zambim ?!... interiorizat, launtric, cu credinta in Dumnezeu :)
Adultii nu's de noi, Lorelei....sunt mult prea simplii, si totusi, isi complica existenta prin...nimic.Aleg intotdeauna calea mai grea...ei nu ar iesi noaptea, in balcon, la 12, ca noi...ei ar ramane in casa, "sa nu raceasca", poate....sau fiindca "sunt prea obositi, au atatea treburi!"Of, Lorelei, sper sa fim intoteauna copii, caci, sa fii adult, e prea complicat, complicandu-ti insuti exsitenta...Te astpet astaseara, pe balcon:-*:-*
astept*
zambetul,este drumul cel mai scurt dintre doua inimi,este curcubeul lacrimilor,este o lumina la fereastra sufletului ce iti arata ca inima e acasa...zambeste!zambetul dureaza o clipa,dar amintirile lui o viata....
Bogdan,ai...perfecta dreptate,stiu...
Dar sunt lucruri in viata,chiar acum,la un prag spre maturitate,momente pe care nu le poti privi cu zambete...si-atunci apare greul...
Anilei,ne-am vazut,ne mai vedem si la noapte...daca aseara am facut ceai de mure cu biscuiti de vanilie,diseara vom face ceai de portocale cu biscuiti de cacao...
Aseara am privit pamantul cu grija,sa nu-l speriem,sa nu il trezim...si pe la 4 ai plecat de la mine,sarutand pamantul de noapte buna si am zburat pana sus de teama sa nu ii strivim sarutul...
Sentiment...Iti multumesc...Asa e,zambetul e important...dar,asa cum ii spuneam si lui Bogdan,sunt momente in care nu poti sa privesti totul cu zambet...
si eu mi-am pus intrebarea zilele astea de-atatea ori si-acum..pur si simplu.nu mai zambesc..pentru o perioada.
Si eu,Prometeu...si eu la fel...
Sublim,ca intotdeauna!
Merci,Anonim...
e greu sa privesti viata doar zambind. ar fi oarecum absurd, dar puterea vine din optimism: va fi bine, totul are un rost. ai scris superb ca de obicei :x >:D<
Multumesc,Amelie,esti o dulceata,ca de obicei....:D
Zambim pentru ca uneori zambetul e tot ce ne mai ramane .
Trebuie sa traim viata asa cum e ea... nu trebuie sa ne framantam existenta cu prea multe ganduri!
Nu stiu ce sa mai spun..E asa usor,cand nu esti in locul unuia ca mine,sa zici ca e bine si frumos sa zambesti...dar sunt atatea motive pentru care sa te intrebi daca mai e nevoie sa zambesti...Merci pentru sfaturi,oricum...Imi vor folosi,candva...
Post a Comment