6 February 2011

A fost ziua ei

Lee,

Aseară sora ta voia să culeagă în palme
Lumina de pe jos
Care făcea un joc cu întunericul,
Sau s-o oprească sub tălpi
Ca să nu mai fugă

Şi mi-am dat seama
Că e imposibil să coborâm
La gât soarele ca medalion
Când între noi sunt ani lumină
Şi oricum el va trebui
Să răsară şi s-apună

Aseară ţi-a mai crescut pe suflet
Încă o iarnă
Şi, draga mea, am ţinut să-ţi spun
Că în cadoul ăla trebuia să fie o lună
Dar nu ştiu unde s-a ascuns

Abia târziu au început
Să plângă stele
Şi noi două ne gândeam timid
La cât de mult iubim cerul
Pe frig, din leagăn

Lorelei.

4 comments:

Elena Catalina said...

Era cerul nostru. Și nu contează că din când în când mai moare câte-o stea. Apoi aparea-vor altele. Și noile stele sunt doar ale noastre... Suflețel... mă semnez cu un pupic pe obrazul tău. Te iubesc.

Lee, a ta.

Flyerboy said...

Genial :X

. said...

frumos :X

Prometeu said...

eşti o grădină de copil!scrii atât de plin şi de cald,of!