Cleoporelei

Curgea marea

În venele noastre vineții,

Ne dezgolisem de iubire

Și rămăseserăm cu umerii goi,

Eu, așteptând să-ți simt sărutul

Pe umărul stâng,

Tu,

Așteptând moartea ca o umbră

Să te înfășoare

Ca pe Cleopatra într-un covor murdar

...

Mi-ai adus un șarpe

L-ai pus pe spatele meu

Să mă muște

De aripi,

Ce crud!

Voiam să te mai văd măcar o dată

Să-mi întorc fața la chipul tău

Să te culeg din întunericul fără fund

...

Cine te-a adus aici?

Cine m-a adus aici?

Iubirea...poate, dorul...

Adu-ți aminte,

Cum Cleopatra s-a lăsat înfășurată

Într-un sac

Și purtată pe mare,

Ca să-l vadă pe Cezar,

Dar cine-și închipuia că astfel va veni

Regina Egiptului?

Cine își închipuia,

Că altă regină,

Regina propriei minți lorelaiste,

Avea să plece cu Cezar mort

Înfășurat într-un sac?

Dacă m-am transformat în Cleopatra...

ce este, oare, universul nostru?

Lorelei.