Mi-e dor de parfumul tău de liliac alb

Ochii mei au prins aseară culoarea cireșelor amare

Și luna înflorise albă în marinul cerului,

Zâmbetul meu împrumutase o strălucire de stele

Și mâinile mele ascundeau temătoare soarele

Să nu-mi fie furat,

Și din balconul meu rătăceam șoaptele în vânt,

Și construiam dintr-un curcubeu vibrând

Scări spre cer, spre îngeri,

Pe care tu, dragul meu, ai uitat să le cauți,

Te-am așteptat, iubire, cu cercei de stele la urechi

Mi-era dor să rămânem îmbrățișați,

Să-mi dai din dulceața buzelor tale de care mi-era sete

Imperfect ascunse în amarul nopților mele,

Hai să oprim timpul, să oprim o zi oarecare

În dormitorul meu, o zi în care să ne îmbrățișăm

Cu aripile peste privirile noastre împletite

Și să rămâi închis în inima-mi,

Lasă-mi amprentat pe piele al buzelor tale parfum

De liliac alb, sărutul tău primăvăratic,

Gândul nostru înfloritor, cuvintele încolăcite

În jurul iubirii noastre umbrite de ceruri...

Mi-e dor, îngerul meu!

Nu pleca!...

Încă nu m-am umplut toată de tine!...

...

Mi-e sete de privirile tale
Ascunzând cerul de fiecare mângâiere
Cu care ma îmbrățișează...