am uitat anotimpul nopții într-o gaură de vreme,
anotimpul în care cerul era orb
și tropotul calului ca o bătaie de inimă
se preschimba în fluturi și nori
acela era anotimpul în care mi-erai furtună
și implorai destinul să sfâșie secunda,
curgea luna în cascadele morții,
urlau libelulele sub stelele căzătoare
sufletul meu era atunci fântâna
în care, mi-aduc aminte, ți-ai rănit negrul
ochilor tăi, oglindind păcatele lumii
agățate în ștreangul visărilor îngerești
și știu cum sângera firul ierbii
când curcubeiele muriseră de dorul cerului senin,
și șoaptele-mi se stingeau sugrumate de vânt
purtând ecoul nopții anotimpului cinci
dar spune-mi că atunci n-am plâns degeaba după ploi
și n-am lăsat în urmă iluzia firavă
a primăverii care avea să se nască sub o floare de cireș
condamnând timpul la o moarte frivolă
anotimpul nopții, anotimpul cinci
...
Lorelei.
3 comments:
wow foarte frumos
O da..Ce pot eu sa mai zic...stii foarte bine ce parere am despre poeziile tale. Pot sa zic insa..tine-o tot asa!!
poposesc mereu la tine sa simt adevarata savoare a sublimului!!!m-am invelit in anotimpul noptii,tare mult mi-a placut!!!
Post a Comment