O altă vară a sufletului meu...
O altă vară pe care o laşi să plece...Nu mă mai surprinde...n-ar fi prima oară.
E dureros. Vara mea, pe care o crezusem la început eternă şi senină, pleacă fără să lase în urma ei măcar o rază de soare.
Nepăsarea ta...a adus toamna.
Azi am tot gândul incolor. Nu am chef, pur şi simplu, să arăt zâmbete, să suspin zgomotos, să plâng în tăcere. Nu. Tac şi aştept, nu fără nicio remuşcare.
Azi încerc să mă obişnuiesc cu acel odinioară al amintirii unei alte veri...O singură vară, atâtea amintiri, aşa puţine secunde scurse printr-o clepsidră spartă. N-a lipit-o nimeni.
O jumătate de fotografie, o jumătate de zâmbet, o jumătate de ploaie, o jumătate de suflet. Atât mi-a mai rămas.
Asta a fost ceea ce am numit "Vara sufletului meu..."
Lorelei.
(Crezi că am rămas numai atât? Mi-am scos masca neiubirii tale de pe chip şi l-am aruncat pe portativul glasului tău cu care învăţasei să mă minţi oval şi atât de perfect...)
