Gând ultim de toamnă

Și poate mă întrebați pe mine

De ce cad frunzele și stelele,

De ce de mâine bate iarna-n sufletele noastre,

Și poate mă-ntrebați stupid

De ce strigă totul în templele minții și

În jurul sufletelor noastre.

Vine iarna, lacrimile

Se fac de acum fulgi de nea

Și o să ne înghețe obrazul

Și mi-e frică să nu cumva

Să-mi crească un om de zăpadă pe tâmple.

Mi-ar ajunge o bucată de lună

Nu vreau tot cerul, n-am

Ce să fac cu el întreg,

Îmi trebuie doar un colț pe care

Să-l strâng în brațe când

Mi-e frică de noapte și n-am jucăriile-aproape.

Lorelei.

Noiembrie, îmi pare atât de rău! Pleci, și parcă anul ăsta nici nu te-am cunoscut...

Un colț aici: