15 November 2010

W.

(w)
Și dacă te-aș cunoaște, probabil nu mi-ai mai părea la fel de străin ca un suflet naiv care aleargă nebunește pe străzi după o fericire și o copilărie aruncate ca pe niște țigări neterminate... Și dacă te-aș cunoaște, te-aș strânge gol în brațe, fără să aud în inimă clopoței sunând și râsete de copii, și aș privi în sus, în suflet, în gând, și te-aș culege din nu știu ce lumi aiurea. Apoi aș șterge imaginea îmbrățișării printr-o strângere de ochi, printr-o lacrimă, printr-un suspin și o cutie de bomboane cu mentă...
Mi-ai fi mai străin decât un zbor nesigur, nedeterminat, mai străin decât îmi e toamna în momentele de furtună, mult prea străin ca să te mai găsesc în niște note muzicale ale unei melodii franțuzești...mi-ar fi greu să te găsesc în niște priviri sincere, de vreme ce ai aruncat demult gustul inevitabil al copilăriei de mult apuse.
Te cunosc, și totuși, mi-ești mult prea străin ca să-ți spun cine ești. E prea devreme să te arunc din inimă, e prea târziu să te găsesc într-o lumină nestatornică de la un capăt de lume.
Capătul meu, de data asta.
Dragul meu, tu...

Lorelei.

Și dacă am vrut să te scot dintr-o carte de povești...
M-am făcut zâmbet.(w).

4 comments:

Monica said...

frumossssss

Tzzumbi said...

... greu ajungi să cunoști pe cineva

sentiment said...

un zambet am fost caci te-am citit!

Anonymous said...

:x