18 November 2010

Suflet strâmb

Ascult noaptea muzică în surdină
După ce se termină ora poveștilor pentru copii
Și încep să scriu de mână ceea ce
În suflet nu mai poate intra
Și dau din aripi, fără să îmi fie teamă,
Căci doar ploaia poate să îmi vadă
Prin geamurile cu lumini
Care așteaptă să fie stinse
Trupul ascuțit, sufletul strâmb,
Și miile de amintiri pe care le pun pe hârtie
Ca pe niște vise răsucite.

Lorelei.

”Mie-mi plouă zborul cu pene...”

4 comments:

Monica said...

cred ca sufletul primeste mai mult decat mainile pot scrie...

Tzzumbi said...

Ce imagine faina ai creat in ultimul vers

Lavinia said...

ce frumos scrie, ca un omulet ce viseaza vesnic:X

clopotel said...

fiecare dintre noi are cate o stare de genul ,moment in care te simti confuz si ai nevoie de explicatii...dar se pare ca asa se invart lucrurile si cam asa continua viata ..dar asta e...:)