Din livada razbate pana aici taraitul greierilor .Parca sunt undeva la tara intr-o seara,cand somnul ma ocoleste,asteptand sa se intample nu stiu ce minune,care sa schimbe ceva in existenta mea ,s-o inscrie pe un alt fagas decat cel ai carui pasi sunt dinainte determinati.
Cred ca fiecare dintre noi si-ar dori sa i se intample ceva iesit din comun,ceva care sa-i deschida apetitul pentru necunoscut,pentru aventura.Ne plictisesc zilele monotone si noptile,ce par la fel de lungi.Se duc fara sa lase vreun semn al trecerii lor ireversibile.
Probabil copacii sunt mai intelepti decat noi.Se pleaca in fata inevitabilului cu un fel de smerenie care ne surprinde.Spre deosebire de ei,noi cartim in fata implacabilului incapabili sa ne impacam cu un destin omenesc,chiar daca suntem doar trecatori prin viata ca un vis.Vietile noastre sunt doar o masura a scurgerii timpului.Puncteaza din loc in loc vesnicia.
O clipa,imi lasasem gandul dus pe firul amintirii la vremea cand nestiind sa buchisesc literele,bunica imi citea basme a caror actiune se descalcea repede,chiar daca autorul atragea atetia ca au trecut ani si ani pana ce Fat-Frumos i-a venit de hac zmeului si a salvat-o pe Ileana-Cosanzeana.
Ne vine greu sa ne recunoastem invinsi de propriile noastre arme,d-apai sa mai si trambitam infrangerea.Numai eu stiam ce se ascundea in sufletul meu dincolo de fizionomie aparent calma,usor marcata de tristete.
Ma simteam la inceput de veac asistand la disparitia unei lumi ce apartinea prin structura ei trecutului si la aparitia altei lumi despre care era greu sa ghicesc incotro isi indreapta pasii.Si ce mi se parea covarsitor,era un sentiment de vinovatie totala.Nu cred ca cineva ar putea intui exact starea mea de atunci.Parca imi atarnau in spate toate pacatele omenirii,reactualizate cu o forta cosmica.
Pentru prima data indoiala si-a facut loc in gandurile mele.Am realizat in sfarsit ca drumul meu nu e intins ca-n palma ci cu tot felul de asperitati,cu urcusuri si coborasuri repezi,ce-ti taie respiratia.
Am inteles ca in viata nimic nu se obtine fara munca asidua,ca automultumirea e un drog cu efecte periculoase pentru evolutia ulterioara a indivdului.Am inteles foarte multe lucruri intr-o vara ce avea sa nu se mai termine,o vara in care am simtit nevoia sa-mi randuiesc cu grija in minte semnificatia unor indelungi meditatii.Primul meu insucces adevarat mi-a adus cu sine un imens castig spiritual.
Am invatat ca nu trebuie sa regretam nimic atat timp cat mai exista o primavara care vine sa se suprapuna peste toate toamnele din sufletul nostru,aducand cu ea bucuria implinirilor viitoare.
No comments:
Post a Comment