Se lasa seara.Afara era frig si mohorat.Abia trecuse apusul,si norii intunecati cuprinsera cerul fumuriu,de octombrie.Nici greierii nu mai cantau,nici pomii nu mai plangeau,nici oamenii nu mai plecau de acasa-caci era frig,ploaie...Usor,incepea ploaia.Apoi,incet incet,se grabea sa-si lase stropii pe asfaltul rece,inundand strazile goale.
Se auzeau din departare pasii cuiva,calcand cu greu.Trecea pe langa fiecare casa fara umbrela,prin ploaie,singura.Fredona ceva vechi,ca sa-si omoare timpul.Se parea ca mai avea mult de mers.Uneori se mai oprea in dreptul unei case si isi ridica privirea,uitandu-se ca din ce in ce mai mult cerul se intuneca.Privea apoi inainte,sperand sa vada cine ce minune.Ii era frica,singura,in noaptea care ii cuprindea sufletul.
Ce dor ii era de zilele de vara,cand,tot acest drum il strabatea,dar vesela,chiar si in miezul noptii.Acum totul se schimbase.Acest octombrie era cel mai urat din cate exista.Fata avea in spate un ghiozdan galben,plin de carti si culegeri pe care le purta de atata timp.Plecase de la scoala acum o ora si jumatate,dar tot nu ajunsese.Ieri fusese cald,azi era foarte frig.Iar se oprise si ridica privirea.Isi lasa obrajii biciuiti de picaturile aspre de ploaie,pleca privirea apoi si mergea mai departe.Ropotul ploii era groaznic.Si ea incerca sa invinga teama .
Octombrie venise asa cum plecase septembrie.Asa,deodata,fara ca nimanui sa-i fi cerut permisiunea.Si uite asa,venise mijlocul lunii acesteia,cu ploi...Fata era foarte trista.Omisese ceva ce simtea ca trebuie sa stie...in sufletul ei.Sufletul ii era acum cuprins de intuneric.Mersese doar cinci minute se atunci si i se parea o vesnicie.Mai avea cam o jumatate de ora.Era foarte uda deja si nu mai suporta apa din abundenta.
Merse mai departe.Iar canta acea melodie veche,si exersa cu mainile ude melodia aceea pe clapele pianului.Parea nebuna.Dar oricum nimeni nu era pe strada,poate doar cainii,dar n-o vedea nimeni,pentru ca noaptea era tarzie.
Acesta era octombrie...trist si intunecat...
Se auzeau din departare pasii cuiva,calcand cu greu.Trecea pe langa fiecare casa fara umbrela,prin ploaie,singura.Fredona ceva vechi,ca sa-si omoare timpul.Se parea ca mai avea mult de mers.Uneori se mai oprea in dreptul unei case si isi ridica privirea,uitandu-se ca din ce in ce mai mult cerul se intuneca.Privea apoi inainte,sperand sa vada cine ce minune.Ii era frica,singura,in noaptea care ii cuprindea sufletul.
Ce dor ii era de zilele de vara,cand,tot acest drum il strabatea,dar vesela,chiar si in miezul noptii.Acum totul se schimbase.Acest octombrie era cel mai urat din cate exista.Fata avea in spate un ghiozdan galben,plin de carti si culegeri pe care le purta de atata timp.Plecase de la scoala acum o ora si jumatate,dar tot nu ajunsese.Ieri fusese cald,azi era foarte frig.Iar se oprise si ridica privirea.Isi lasa obrajii biciuiti de picaturile aspre de ploaie,pleca privirea apoi si mergea mai departe.Ropotul ploii era groaznic.Si ea incerca sa invinga teama .
Octombrie venise asa cum plecase septembrie.Asa,deodata,fara ca nimanui sa-i fi cerut permisiunea.Si uite asa,venise mijlocul lunii acesteia,cu ploi...Fata era foarte trista.Omisese ceva ce simtea ca trebuie sa stie...in sufletul ei.Sufletul ii era acum cuprins de intuneric.Mersese doar cinci minute se atunci si i se parea o vesnicie.Mai avea cam o jumatate de ora.Era foarte uda deja si nu mai suporta apa din abundenta.
Merse mai departe.Iar canta acea melodie veche,si exersa cu mainile ude melodia aceea pe clapele pianului.Parea nebuna.Dar oricum nimeni nu era pe strada,poate doar cainii,dar n-o vedea nimeni,pentru ca noaptea era tarzie.
Acesta era octombrie...trist si intunecat...
No comments:
Post a Comment