Apusul zeului

Se lăsase înspre mare-un zeu

Sarcastic şi supus

Într-un apus,

Din templu sfânt în elizeu.

Era doar prima dată când zeul de lumină

Spărgea ca o săgeată

Marea suspendată.

Pe alt cer făcea o dragoste senină.

Lumina lui platonică,savantă,

Din cerul lui oripilant,

Vânt sibilant,

Arunca ultima rază irelevantă.

Şi se stinsese zeul nostru înspre mare,

Ploua apusul

Universul,

În ultima lui fermă sublimare.

Aşa a fost apusul

Prima dată.