22 August 2010

Pierdut

Atunci m-ai rupt ca pe un cuvânt mort
De pe inima ta
Și m-ai aruncat peste lume.

Ai aruncat o piatră în mâna mea,
Ai aruncat toamna
Peste sufletul meu.

Atunci am plans cu ploi
Peste tâmpla ta,
Peste ochii tăi.Și n-ai crezut...

Îți făcusem un loc într-o jumătate de inimă
Pictată de etern...
Atât. Tu ai tăiat cu o foarfecă.

Rupsesem cerul care ne izbea frânt,
Coborâsem soarele în suflet,
Găsisem cuvântul care semăna perfect cu tine.

Strânsesem cu sifală
Un pumn de fluturi, să-l prefac în vis.
Număram ploile din doi în doi...

Dar m-ai închis într-un colb.
Și-apoi mi-ai dat drumul de pe o stâncă.

Lorelei.

2 comments:

Banu Theodora said...

Nu-i nimic pierdut Lorelei,mai ai cu tine sarea ,in par, pe buze ,pe gene,o amintire despre vara,dulce.Frumos...

Camelia said...

Absolut genial. :)