Plouă cu vorbele tale, iubitule,
Plouă și-ascult.
Aud cum cade-n geam
Cântecul tău.
Pe câmp, uite, vântul
Ți-a dus departe șoapta.
Ascult. Aud cum strigă
Glasul tău de sub un colb plăpând.
Acordă vioara un suflet nătâng,
În rest e pustiu
Sub ploaia nebună
Vara se-ascunde în aripi de plumb.
În templu, sunt vorbele noastre,
Iubitule, și-aștept
O umbră să ne-ajute
Să zburăm.
-Dar cine ești, tu, bestie?
De ce-ai venit?... De ce-ai venit?
De ce plângi, ploaie, pe asfalt?
De ce, iubire, țipi cu trist accent?
-Taci! Nu te suport când zbieri,
Mi-a zis și am tăcut.
Sunt un acord de toamnă
Și-am venit să te răpesc.
Lorelei.
6 comments:
Superb...de-a dreptul super...sincere felicitari...si apropo merci pentru vizita :*.....
felicitari...foarte frumos..
si mie cred ca mi-a fost dor de mine :)
dar chiar daca nu am m-ai dat niciun semn de viata,nu inseamna ca nu am mai citit blogurile mele preferate :) si al tau imi place f mult :X.
imi place poezia asta, un pic cam trista, ca na, trecu si vara asta..
:*
@Delilah, sunt sigura ca ti-a fost dor de tine...Stii? Cateodata, cand nu scriu, simt ca uit de o parte din mine, si mi-e dor!
Cat despre poezie...toamna e oricum prea trista ca sa o exprim in cuvinte.
E, pur si simplu, o bestie.
Lori,
ai un stil care atrage!Sunt severa cu tine in farfurie pentru ca poti mult,mult,mult!Cand tac,dincolo de tacere nu este nimic!ca si tine,nu?
ioana care crede in fluturi
Frumos...
Post a Comment