Good night,stranger!

Și așa,doar deodată,cum începusem să visez și să îmi cânt poeme de iubire,mi s-a făcut frig și frică...frig de suflete străine,umbrite absurd de neiubire,plutind împreună spre lumea lor de necuvinte,și frică de noapte,pur și simplu....

Șșșt...totuși...să ascult cum se rupe tăcerea în două și cum se sparge în bătaia frântă a inimii mele...Mi s-a făcut din ce în ce mai frică,într-o singurătate spulberândă,înecată în note muzicale și-n cărți...Mi s-a făcut pur și simplu teamă amestecată cu dor nebun...

De ce frică de noapte?De inegalabila mea prietenă,Noaptea...Noaptea Timpului meu...Poate noaptea a fost rece și cenușie,ruptă din pământ,fără stele,cu luna apărândă încă,la miezul nopții,în creștetul suspin al mării...

De ce mi-e frică de pereți goi,de geamul cu perdea albastră sub care,așteptând,vreun cetățean beat ar trece și-ar vedea în ceață,sughițând,lumina aprinsă?...Ce dacă?Și dac-aș stinge lumina,ar răbufni mai tare și mai misterios lumina verzuie din sufletul meu...Ce gând nebun!Să-nțeleg acum din nou,fără nicio urmă de regret,că mi-e groaznic de frică de singurătate...

Gânduri de miazănoapte...Noapte bună,ciudato!

(I`ve set the fire to the third bar...)

Pentru...

Am ajuns,în sfârșit,actori pe propria noastră scenă de teatru...Actori mincinoși,neiubiri...

Am ajuns note din propriul nostru cântec...

Am ajuns balerinele dansand ”Moartea Lebedei”...

Și-a mai rămas ceva din noi?O dragoste mare...

”Mă tem că n-am să te mai văd uneori...”

Am mângâiat acum infinitul care...s-a oprit exact acolo...unde cuvintele mele nu mai au rost,nici sentimentele,unde nici macar literele nu mai au sens...

Te-am iubit,și au ajuns să-mi crească aripi....

Poate undeva,în colțul sufletului tău,vei mai găsi vreodată un loc pentru mine...Un loc în care să mă cuibăresc cu dragoste și să-ți sărut chipul de ”bine te-am găsit!”...Eu voi aștepta,îngeraș,chemarea suavă a inimii tale...

Nemărginire...

Adesea,spintec sărutânt fericirea,
Sărut nemărginitul,îţi sărut neiubirea...
Îţi sărut necuvintele...
Acum te las,îngeraş,nu mai ai nevoie!...
Sărut timpul,sărut cerul dintre noi
Îmi sărut steaua şi luna
Şi le prefac în vânt albăstrui...
Sărut lumina,sărut necuvintele tale
Sărut parfumul tău care mi s-a uscat pe piele...
Sărut de-adio chipul tău,
Sărut în palme aripi de fluture,
Zâmbet îngeresc...
Sărut priviri arse de lacrimi,
Şi îmi sărut în suflet nebunescul meu!
Era al meu...Dar tu,cu neiubirea ta vulgară
Stinsă parcă în ţigări subţiri,
Mi-ai furat,odată cu inima şi o parte de suflet
Nebunescul meu...absurdul!
Îngeraş fără aripi...cu suflet ars
De iubirea ta sihastră,mincinoasă...
Ai ajuns un îngeraş la mini-jupe,cu decolteu adânc
Şi totodată,fără aripi...
Sărut de-adio chipul tău!
Şi sărut marea,nemărginitul meu albastru,
Pe care ai încercat să-l bagi într-un borcan şi să-l furi
Dar n-ai putut,era prea mare pentru tine,neiubire!
De ce te minţi pe tine?
Du-te,îngeraş,acolo...în locul tău...
Eu o s-ajung în cer,cu aripile mele!...
Cu ruj pe buze,rimel,nimicuri de fată,
Dar fără fond de ten şi mască de bal.
Sărut de-adio chipul tău,
Nemărginire...

Lorelei.

Colaj din mine

Dar taci tu,suflete,amăgit

Taci tu și-ascultă cumințit...
Auzi cum ploaia mângâie sfârșit

Obrazul mării albastre?

Și-am sărutat obrazul care plânge...Am sărutat obrazul cerului albastru,când pentru noi,da,pentru noi a plâns!Ți-aduci aminte?Parcă se frământa atunci și marea aspră în fața noastră,cu ochii tăi jucându-se ca ploaia între baletul de petale...

Dar sufletu-mi e-un câmp de crini frumoși

De mult tristețile l-au părăsit.

De mult,ai fericirii ochi sfioși,

Cu taina lor ușor l-au amăgit.

În zări,vezi văzduhul ars de amintire?Altarul meu,din care îngeri pleacă să te caute prin vânt verzui,acolo e...Acolo fluturi se joacă în sidef cu sufletele noastre mână de mână...Acolo stă și dragostea,în fața casei mele umplută de lumină aurie...

Ascultă-mi glasul!...Iubirea își ia zborul!...

În gândul meu gri-colorat se joacă dorul!...

Iubirea mi-a zburat pe mări sonoră

Ca să o-nchid în suflet,cu crini într-o amforă...

În zarea senină,acolo pe aripi zboară iubirea departe...În pagini arse de carte își scrie sufletul povestea,docil,slăvind nebunului de alb...Așa mi-a fost zâmbetul uitării,plin de speranță,absurd și absolut!Așa mi-a fost,și nimeni n-a știut c-atunci de buzele mele stătea adânc cu degete-ncleștate zborul înflorit al verii...

Vara sufletului meu...

Vara mea,azi plouă cu noi,ne-am schimbat,fără să prindem de veste!Mă simt în pragul tinereții liliachii,gata să îți sărut chipul ars de soare...

De câte ori mi se întâmplă să mă plimb cu dragostea de mână,se întâmplă să îmi fie bine...și mi-e frică de prea mult bine,și mă trezesc cu o clipire rece de căprui și ajung iar pe linia mea de veșnică visare...

Vara mea,tu ești vara sufletului meu!...Rămâi,ești atât de frumoasă!

Anii copilăriei mele au sunat a cântec...Și-acum,îmi doresc mai mult ca oricând viața...Secunde lungi curg în clepsidre,îndemnate de anticul trup al Timpului.În sufletul meu,armonii majore,de tinerețe.Până la urmă,tinerețea înseamnă elan,seninătate și bucurie,o sete incredibilă de viață...Asta e..sufăr de boala gravă de tinerețe magică și exuberanța sentimentului...Vara,se ning fluturii sufletului meu...aripi galbene,care mă duc spre a mea eternă plutire.Plutire pe tinerețe,pe aripi albe,în picioarele goale...Tinerețe...eterna tinerețe...momentul oportun în care visele copilăriei se prelungesc sfios încercate de clipe de maturitate.N-o să mă las doborâtă de gustul primilor ani de maturizare efemeră...ba din potrivă,în sufletul meu,eu o sa rămân mereu copil.Pentru mine,creșterea exterioară simbolizează numai șablonul adultului în devenire...în rest,sunt numai libertate și seninătate.

Ma simt gata să îmi iau zborul de pe crini,cu polen violet,Vară,du-mă spre colțul meu nebulos de Rai,din infinitul rupestru...Fericirea și dragostea,mână în mână,fără trecut și fără viitor,cu marea dorință de a căuta,de a ști...și nu pentru curiozitate,ci mai mult de atât:nostalgie.

Vara sufletului meu,la poarta casei tale,veghează și va veghea totdeauna dragostea...Totul ne desparte:dragostea,lumea,viața...Dar dacă nu mi-e frică de zâmbetul tău,atunci nu mi-e frică de nimic.Vara mea,în anotimpul tău mă voi contopi cu orice...voi fi aici,răspândită în univers,în cele patru colturi ale lumii și,mai mult de atât,voi cânta cu sunete false la fereastra casei tale.

Și totuși,Vară,mi-ai adus șoaptele tale în picuri de ploaie...Plouă...Plouă spart și fals.Plouă peste fluturi...

Aripi

Cred că a trecut ceva(mai mult)timp de când nu am mai postat premiile pe blog.Deci,voi posta acum vreo patru:D

Multumesc scumpei mele Amelie(fară cuvinte pentru ea)pentru premiul de vară,lui Premii for blog si...parcă lui rms pentru cel cu sunshine:P

(L-aș da eu la mulți dar majoritatea au primit)Deci,Premiul de vară merge laemmyema,Lola,X.Vibe,Bineînțeles la îngerașul meu de paris,Prometeu,Tess și Criiisss.

Buun,Amelie,ti l-as fi înapoiat dar...l-ai primit deja...

Enjoy!

Acum postarea.:D

Aseară mi-a fost dor de tine şi m-am ascuns sub căpruiul infinit al ochilor tăi.Am fost ca o lentilă de contact între tine şi ochiul tău...doar de dragul de a vedea prin mine jocul nesfârşit căruia i se zice viaţă.Am făcut atunci tăcut,cu scris violet,un pact cu iubirea.

Aseară,steaua care părea fixată etern pe bolta senină,s-a desprins şi a căzut liniştită în alt univers,murind în fericire cu dragostea mea pe buzele sale.În urma-i,praf de stele...

Aripi de înger peste pleoape.

Zbor înalt

Se lăsase miezul nopții între stele,prin vânt albăstrui

Și tu mi-ai apărut iar la mine în prag,clandestin,

Cu tot cu fericirile,iubirile și amăgirile tale.

Te-am primit și ți-am furat zâmbetul o clipă

Și mi l-am lipit peste buzele mele

Cu scoth,exact ca în zilele în care

Îmi puneam fericirea pe față ca șablon.

Tu rămăsesei puțin mai trist,și din cauza asta

M-ai așteptat toată noaptea să ți-l dau înapoi.

Mi-am desfătat obrajii în palmele tale,

Mi-am desfăcut aripile și m-am dus

În noapte,și am sculptat bustul fericirii noastre.

Și tu încă mai așteptai să-ți dau zâmbetul înapoi.

Am stat amândoi și am dospit amintirea

Și-am gustat-o câte puțin până ne-am amintit

De marea noastră dragoste imposibilă...

Ți-am pus sufletul în ramă și acum

Ai ajuns penibil,fără suflet și zâmbet în tine...

Apoi ți-am cântat suferința la pian

Și am cerut timpului să te mai lase la mine

Dar n-am mai știut cum să-i vorbesc frumos

Și astfel mi s-a nins dimineața mai întâi pe balcon,

Apoi pe fruntea ta surâzătoare,apoi pe buze

Și ni s-a coborât în suflet.Și ai plecat.

În treacăt ți-am înapoiat zâmbetul și am rămas goală.

Ai fi fost singura mea iubire,dacă ai mai fi rămas o zi...

Niciodată n-am știut cum și când o să-mi întâlnesc

Iubirea adevărată.De ce nu e viața izvor de iubire și fericire?...

Iubirea e doar ideal...fericirea-zbor înalt...

Sufletul tău mi-e numai o dorință pătrată și verde...

Dar îmi pot eu,oare,hrăni sufletul numai cu atât?

Lorelei.

Amintiri de departe...

Si...eu:)

Povestea pierderii păpuşii.

Păpuşa mea preferată este păpuşa mea din copilărie,

De plumb cu păr de aur,care mă face să tresar.

E o păpuşă venită din ploaie,şi e unică în lume.

Nimeni nu ştie că ochii ei sunt doar bucăţi de lună şi obrajii

Sunt luaţi din alte galaxii.Nimeni nu ştie că

Înăuntrul ei trăieşte un fluture cu aripi de mătase.

Înainte o ţineam sub pernă şi mă jucam numai noaptea

Şi n-o dădeam la nimeni ca să nu mi-o fure.Doar soarele şi luna

Au văzut-o.Mama a vrut să mi-o arunce că era prea veche.

În loc să citesc ziarul dimineaţa,vorbesc cu ea.

Dacă o strâng de mână începe să cânte ca o sirenă brunetă,

Şi dacă o strâng în braţe zâmbeşte dulce.

Luna şi soarele mi-o invidiază,pentru că e veche şi

Atât de frumoasă,cu ochi scăldaţi în noapte

Şi muşcată de copilărie de mâna stângă.

Soarele a vrut mult timp s-o fure,dar umbra mea verde

A ţinut-o ascunsă sub harfa ierbii verzi şi

N-a găsit-o nimeni.Abia mă împăcasem cu aştrii.

Aseară m-au chemat şi soarele şi luna pe la ei acasă,

Să mă joc de-a necuvintele cu ele,să mai vorbim,

Să-mi ies din fire,să nu mai fiu o scriitoare.

Dar eu m-am retras în puritate de tot,şi mi-era teamă

Şi mi-am căutat cuvintele,speriată,şi păpuşa,

Să nu-mi fi fost furate când vorbeam la telefon.

Am pictat crini şi garoafe pe perete cu păpuşa în jachetă

Şi-am invitat noaptea la o cafea amară,pe balcon.

Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu lumea,dar mi-a fost frică.

Aşa că am primit noaptea şi am mâncat biscuiţi

Şi am băut o cafea neagră.Tot timpul întrebam sufletul

Dacă păpuşa mea e tot ascunsă-n iarbă.

Mi-a bătut şi un înger la uşa de sticlă,de sus venit,

Aproape să mi-o spargă.Dar mi-a cântat la pianină

Şi mi-a recitat calde versuri albe de-odinioară.

S-a-ntâmplat să am chipul cioplit şi mâini de zeiţă

Şi-atunci visele minţeau şi oglinzile furau,păpuşa mea scânteia,

Şi cuvintele umblau cu măşti de bal,şi aşteptam să m-aprind.

Dar în zori,când abia destingeam lumina de-ntuneric

S-a arătat şi soarele la fereastra mea şi mi-a furat

Păpuşa mea de plumb cu păr de aur.

Pierdut păpuşă de plumb cu păr de aur.Ofer recompensă.Adresa:Strada Infinitului,nr.1,loc.Eternitate.Nu răspunde la voci străine.

The last remember

E vară,e pace,e vacanță!!!

S-au închis sute de porţi...sute de momente în care am fost sau doar era să fim fericiți,în care am fost sau eram la un pas de a fi triști,plini de speranță,emotivi,răi,urâcioși,nebunatici,visători,buni,amuzanți,penibili,iubitori...și toate împreună.

Eu?Eu n-am cum să fiu într-a 8a...Mai e un singur an,o singură clipă,un singur dor,căutând în cărți sistematic spre aspirațiile mele...Eu o să mă joc doar de-a clasa a 8a...pentru că eu voi rămâne mereu ”eleva Lorelei dintr-a 7a”...

Și totuși...Ce-o să fac?Cum o să-mi controlez amăgitorul dor răsunat din garoafe?Cum o să mai simt acel parfum specific,în dreapta,în față?Cum o să mă mai satur de aceiași ochi,de aceleași gesturi și mers specific?Cum o să pot sa trec o vară înainte fără toți ceilalţi?

Cum o să îndur?

Ultima amintire dintr-a 7a...s-a dus.Mi-a mai rămas,dintr-o excursie unde se agaţă harta în cui,o poezie...un poem de lumină!

Teoretic,mi-am propus să învăț să zbor,vara asta...Practic...O să-mi controlez zboruri frânte în înalt...Și-mi va fi dor,prea dor de tot.

Lumină

E atâta lumină în sufletul meu

De parcă

Un val nebunesc,rupt din soare

În unghi ascuţit

S-ar sparge în speranţă

Şi mi-ar coborî

Sfios

Peste aripi,peste umeri

Şi mi-ar umple ochii.

E-atâta lumină

Că cerul se topeşte

În nori,în fluturi perfecţi,

Şi înfloresc trandafirii.

E-atâta lumină încât

Coboară fericirea,
De parcă ar auzi

Strigarea şi,vai,e o minune!

E-atâta lumină,dragă,

Atâta încât am învăţat puţin să te privesc

Şi totuşi

Nu mă mai satur de pofta privirii tale.

Dar voi?

Aţi învăţat a merge-n întuneric,

Ori încă

Păreţi a fi într-un continuu

Joc de-a "baba-oarba"?

V-a răvăşit tristeţea sufletul,

Ori vreo deznădejde

V-a plecat lumina ochilor?

Totuşi,perfect,

La mine e atîta lumină încît

Îmi strălucesc poveştile căprui

Din ochi înstelaţi.

It's all love,my stupid love.

Ale depărtării în vară

Acolo unde vara și-a strălucit chemarea,

Acolo prima dată văzut-am îndurarea.

Acolo vântul cald își deschidea aripa,

Acolo-n fericire prea lungă era clipa.

Acolo cunoscusem iubiri amăgitoare,

Acolo,dragă,ore-ntregi cerșeam înduioșare.

Acolo cunoscut-am zei și zeițe-n zbor

Acolo cunoscut-am un vis stălucitor.

Acolo a-nflorit adesea luna plină

Prin iarba-mbujorată în tulburea lumină.

Acolo cunoscut-am,în visele de vară,

Sufletul tău zbătând o tremurare-ușoară.

Acolo cunoscusem bătăi în frământare,

Acolo mi-au crescut umile aripioare.

Acolo visul dulce sclipiri adânci aprinse,

În taina nopții cerul o stea gălbuie plânse.

Acolo vântul dulce-ngâna șoaptele noastre,

Acolo se rosteau vrăji și magii albastre.

Într-o săgeată de-aur grăbită și ușoară

S-au spart în depărtări gânduri de domnișoară.

Acolo clipe albe mai tremură pierind,

Acolo amintirile se-mbracă în argint.

Acolo ne-au rămas și glasul și uitarea

Și-adânc departe sună zbătându-se chemarea.

Mi-e poftă de tine!...

Am simțit astăzi nevoia absurdă de a plânge...Și nu oricum...Cu lacrimi înghețate...Cu lacrimi furate de prin cărți,de prin povești cu tâlc.Am simțit nevoia sa îmi revărs toate mările din suflet...Mi-e dor,mi-e mult prea dor de suflete pe care le-am pierdut.
Au fost multe momente în care pur și simplu doar era să fiu fericită.Și n-am fost.Am pierdut încă o dată în fața luptei cu timpul...Și iar mi-e frică.Și-acum mi-e frică să-mi mai fie frică...Am ezitat și astăzi să fiu fericită.Am avut o oarecare euforie nebunească...de altfel,nu m-a ajutat prea mult să trec peste alt impact cu Timpul.Mi-a fost greu.Încă mi-e greu să accept că drumul meu nu e întins ca în palmă,ci cu milioane de suișuri și coborâșuri.
Iar mi-a fost teamă să zbor,iar m-am ascuns în spatele durerii și al suferinței,încercând să îmi ascund trăirile sub fericiri tâmpite,care n-au niciun sens.Pentru că iubesc...Prea mult...și de fiecare dată,iubirea e mai gravă.Din ce în ce mai gravă...
Mi-am aruncat amintiri,sute de amintiri în râu.Degeaba.De fiecare dată revin...Mi s-au perindat prin minte fotografii ale prieteniei noastre...Prea multe.(Îți mai aduci aminte?Au fost multe amintiri...Multe...)
Îmi simt fericirea gata să curgă spre abisuri de singurătate.De fiecare dată,izvorând din iubiri neînțelese.Poate unii mă înțeleg,deși nu cred...Pentru că nici eu nu mă înțeleg.
Nu știu...poate mi-e prea dor...mult prea dor de mare.Și din cauza ei plâng.Și totuși,simt o durere în ochi,acea durere care te chinuie sfâșietor de mult înainte de a plânge,cu tremuratul acela de barbă a unui copil.M-am certat cu Timpul.M-am certat cu mine însămi,și cu trăirile mele.
Mi-e poftă de o noapte înstelată,cu lună plină,la mare,în care singurul zgomot să fie suspinul mării.Mi-e poftă să plâng.Mi-e poftă de tine...mi-e poftă de acel vechi ”noi”.
Pentru ea.

Lorelei.

(conversatie cu un suflet noncolor 2)

Sufletul-Ce ploaie!...

Lorelei-N-am nevoie de ea.Mă descurc și singură.

S-Știu că n-ai nevoie de ploaie.Nimeni n-are nevoie de ea.

L-Ba da...

S-Nu-i adevărat...

L-Ba da...De exemplu,mie îmi place să plouă înainte să dorm,seara.

S-De ce,ți se pare romantic?

L-Nu.Îmi place...pentru că...e un fel de poveste.

S-Eu nu văd nici zmei,nici prințese,nici nimic.

L-Acum e zi...N-ai cum să le vezi.E un miracol.

S-Mda...Eu n-am învățat încă să văd miracolele.

L-Așa se pare.Și oricum,nu este un basm...am zis poveste...Este un fel de poveste cu tâlc.

S-Ce fel de poveste?

L-O poveste...angelică...Uite-acolo:privește puțin cerul.Vezi?E strâmb.E mai strâmb acolo unde plouă mai mult.Și e puțin violet și...E altfel.

S-Ești nebună...Ai vedenii...Caută-te...Ești nebună de tot!

L-Probabil.

S-Pe cuvântul meu!

L-Tot ce e posibil.Ei bine,acolo ploaia e mai grea...Picăturile sunt un pic pătrățoase,fiindcă se înghesuie.Aici,uite,sunt aproape rotunde...Și sunt mai albastre.Și dacă stai să le privești atent,aproape că strălucesc.

S-Ești nebună de tot.

L-Am spus,probabil...Fii atent.Uite,picătura aia,albastră,povestește acum...Și o să povestească până o să cadă.Și știi ce o să se întâmple cu ea?O să se transforme-n apă.

S-De parcă acum ce-o fi?

L-Acum e jumătate cristal,jumătate poveste.

S-Aloo,pământul către Lorelei!...

L-Ești teribil.Lasă-mă-n pace.Vreau să plec.Acolo vreau să plec,unde e ploaie mai multă...Acolo,curcubeul e mai puternic...Și sunt fluturi mai mulți...Fluturi de ploaie...fluturi albaștri și violet...fluturi de mătase...

S-Unde să pleci pe ploaia asta?Doamne ferește!Măcar ia-ți umbrela!

L-N-am nevoie.Plec așa.De fapt,o să îmi iau și rochița de vară.Pentru că azi e prima zi de vară...

S-Aaa,da!La mulți ani!

L-Ziua mea e pe 8 aprilie.

S-E ziua copilului azi,fetiță.

L-Eu?Fetiță?Eu vreau la mările mele...la cerurile mele...la pădurile și castelele mele...Eu vreau la cărțile mele.Și-atât...Eu nu mai sunt de mult o fetiță.Poate tu,sufletul meu,ai păstrat ceva din copilărie...ceva din vechiul suflet de copil,cu ochi senini...

S-Poate...Atunci,la mulți ani mie însămi!!!Uraa!

L-Gata,încetează.Sunt tristă...

S-De ce?Azi e ziua mea...eu sunt sufletul tău...deci,e și ziua ta!!!

L-Nu știu...Eu nu mai sunt de mult o fetiță.