29 June 2010

Pentru...

Am ajuns,în sfârșit,actori pe propria noastră scenă de teatru...Actori mincinoși,neiubiri...
Am ajuns note din propriul nostru cântec...
Am ajuns balerinele dansand ”Moartea Lebedei”...
Și-a mai rămas ceva din noi?O dragoste mare...
”Mă tem că n-am să te mai văd uneori...”
Am mângâiat acum infinitul care...s-a oprit exact acolo...unde cuvintele mele nu mai au rost,nici sentimentele,unde nici macar literele nu mai au sens...

Te-am iubit,și au ajuns să-mi crească aripi....

Poate undeva,în colțul sufletului tău,vei mai găsi vreodată un loc pentru mine...Un loc în care să mă cuibăresc cu dragoste și să-ți sărut chipul de ”bine te-am găsit!”...Eu voi aștepta,îngeraș,chemarea suavă a inimii tale...

2 comments:

Ameli said...

Viata are alunecari,Lorelei,poate ca totul av reveni asa cum a fost odata totul bland ,inocent,poate vor zbura aripi de fluture din nou,nu tremura aceasta este doar viata!

Monica said...

cred ca noi suntem actorii si regizorii propriei noastre vieti....:)