Și așa,doar deodată,cum începusem să visez și să îmi cânt poeme de iubire,mi s-a făcut frig și frică...frig de suflete străine,umbrite absurd de neiubire,plutind împreună spre lumea lor de necuvinte,și frică de noapte,pur și simplu....
Șșșt...totuși...să ascult cum se rupe tăcerea în două și cum se sparge în bătaia frântă a inimii mele...Mi s-a făcut din ce în ce mai frică,într-o singurătate spulberândă,înecată în note muzicale și-n cărți...Mi s-a făcut pur și simplu teamă amestecată cu dor nebun...
De ce frică de noapte?De inegalabila mea prietenă,Noaptea...Noaptea Timpului meu...Poate noaptea a fost rece și cenușie,ruptă din pământ,fără stele,cu luna apărândă încă,la miezul nopții,în creștetul suspin al mării...
De ce mi-e frică de pereți goi,de geamul cu perdea albastră sub care,așteptând,vreun cetățean beat ar trece și-ar vedea în ceață,sughițând,lumina aprinsă?...Ce dacă?Și dac-aș stinge lumina,ar răbufni mai tare și mai misterios lumina verzuie din sufletul meu...Ce gând nebun!Să-nțeleg acum din nou,fără nicio urmă de regret,că mi-e groaznic de frică de singurătate...
Gânduri de miazănoapte...Noapte bună,ciudato!
(I`ve set the fire to the third bar...)
1 comment:
Noapte buna si tie,scumpete!
Scrii minunat,si descrii teama ta intr-un mod extraordinar.Imi place la nebunie.Felicitari,ma atingi cu fiecare postare a ta!
Post a Comment