8 June 2010

Mi-e poftă de tine!...


Am simțit astăzi nevoia absurdă de a plânge...Și nu oricum...Cu lacrimi înghețate...Cu lacrimi furate de prin cărți,de prin povești cu tâlc.Am simțit nevoia sa îmi revărs toate mările din suflet...Mi-e dor,mi-e mult prea dor de suflete pe care le-am pierdut.
Au fost multe momente în care pur și simplu doar era să fiu fericită.Și n-am fost.Am pierdut încă o dată în fața luptei cu timpul...Și iar mi-e frică.Și-acum mi-e frică să-mi mai fie frică...Am ezitat și astăzi să fiu fericită.Am avut o oarecare euforie nebunească...de altfel,nu m-a ajutat prea mult să trec peste alt impact cu Timpul.Mi-a fost greu.Încă mi-e greu să accept că drumul meu nu e întins ca în palmă,ci cu milioane de suișuri și coborâșuri.
Iar mi-a fost teamă să zbor,iar m-am ascuns în spatele durerii și al suferinței,încercând să îmi ascund trăirile sub fericiri tâmpite,care n-au niciun sens.Pentru că iubesc...Prea mult...și de fiecare dată,iubirea e mai gravă.Din ce în ce mai gravă...
Mi-am aruncat amintiri,sute de amintiri în râu.Degeaba.De fiecare dată revin...Mi s-au perindat prin minte fotografii ale prieteniei noastre...Prea multe.(Îți mai aduci aminte?Au fost multe amintiri...Multe...)
Îmi simt fericirea gata să curgă spre abisuri de singurătate.De fiecare dată,izvorând din iubiri neînțelese.Poate unii mă înțeleg,deși nu cred...Pentru că nici eu nu mă înțeleg.
Nu știu...poate mi-e prea dor...mult prea dor de mare.Și din cauza ei plâng.Și totuși,simt o durere în ochi,acea durere care te chinuie sfâșietor de mult înainte de a plânge,cu tremuratul acela de barbă a unui copil.M-am certat cu Timpul.M-am certat cu mine însămi,și cu trăirile mele.
Mi-e poftă de o noapte înstelată,cu lună plină,la mare,în care singurul zgomot să fie suspinul mării.Mi-e poftă să plâng.Mi-e poftă de tine...mi-e poftă de acel vechi ”noi”.
Pentru ea.

Lorelei.

5 comments:

Ameli said...

Frunmos...:X:X:X

Premii for blog said...

Ai primit un premiu!

Falling... said...

Imi e frica sa imi mai amintesc...pur si simplu...traiesc cu amagirea si cu gandul la ce a fost...si, poate, inca mai e...

Bogdan Oancea said...

In lipsa ta, pasii mei goi ma duc undeva departe de felul in care ma faci sa ma simt cand imi esti in preajma…vibratiile devin seci si avide de tine, de rasuflarea ta, de mirosul tau… Singuratatea isi repeta la nesfarsit rimele stereotipe, iar cuvintele mele se dezbraca neputincios de sens… nu mai au puterea sa urle albastrul de metil din adancul unui suflet ce tanjeste dupa tine, istovit sa se mai agate de imagini si culori inversate in care parul tau balai se joaca in adierea lina a unei brize de mare… starea de visare morbida imi este deja straina, ma plictiseste. Vreau sa imi atingi chipul dezgolit de zambetul acela plin de viata ce iti anima firea si sa imi alungi tristetea, sa imi astamperi setea de… bliss.

Oricat de tare incerc sa ma desprind de pamant, cautandu-ti chipul intors de la mine, ma lovesc mereu de un ciot de sticla prafuita, de un colt de sertar cu manerul aproape rupt, de o pagina de blog care imi inghite diabolic toate literele din mine, fara sa imi redea insa perechea vibratiei X decat undeva dincolo de firele si electronii care fac sufletele sa se citeasca la departare… din cand in cand insa, puterea magica a intalnirii gandului ce zboara printre atatea micro-particule ce plimba magnetic litere, apar semne divine ca undeva, un alt suflet vibreaza… poate si al tau, uneori…alaturi de al meu…

Lorelei said...

Premii for blog,multumesc mult pentru premiul acordat.Inca nu am avut timp sa il postez nici pe celalalt,dar o sa le pun eu:)
Falling,a fost...a fost mult,au fost clipe pe care sincer le-am crezut infinite.Mai stii cand vroiam sa ne facem"medsane"?Clipele alea au fost printre cele mai frumoase clipe din viata mea...si mi-as fi dorit sa nu se termine niciodata.Si acum mai e...dar poate nu la fel....
Bogdan,nu mai are rost sa spun nimic.

Multumesc mult tuturor,sunteti niste draguti:*