26 July 2010

Vis abstract


Am visat spre dimineaţă,întâmplător,mov-închis...
Se făcea că toamna adormise pe piciorul meu stâng şi nu mă puteam mişca...O frunză îmi mângâia braţul drept, şi un cântec ciudat îmi răsuna liniştit pe obraji...Gândul că tu m-ai iubit îmi dezmierda palmele încet,ca un zbor, şi sărutul tău îmi rămăsese amprentat cu ruj peste frunte...
Din absurd,îmi crescuseră alte aripi şi, sărutând peste tâmple toamna, am reuşit să îmi înalţ zborul sub cer, agăţându-mi gândurile în câte-o rază rătăcită de soare...Confuză, nu ştiam din ce amintiri să te culeg, în ce lumi să te aşez,pe ce pleoapă să te mângâi stângaci...
Şi ce era cel mai ciudat, era o seară de septembrie în care soarele şi luna, sărutându-se prelung în eclipse nebune, îţi acoperise gândul colorat în verde închis iar durerea ta îmi suspina aproape de gât, gata să mă muşte...

Lorelei.

2 comments:

Monica said...

"Confuză, nu ştiam din ce amintiri să te culeg, în ce lumi să te aşez,pe ce pleoapă să te mângâi stângaci."

Asta e desnul meu ....

frumos:X

ChrySs said...

Interesant,ai o viziune oarecum optimista si romantica asupra faptelor din viata ta,si chiar molipsesti pe cititor cu aceste lucruri.