30 August 2010

Dar nu contează.


În ploaia asta, dragă, priveşte şi ascultă,
Păianjenul iubirii noastre-şi ţese pânză
Răneşte în tăcere o dragoste exultă,
Şi-afară, fără zgomot, pe vânt mai cade
Câte-o frunză...

Desparte necuvinte, şi neiubirea noastră,
Desparte-n frământare un glas de-o aripioară...
O pânză, doar atât, subţire şi sihastră,
De-ajuns e să ne rupă a noastră
Inimioară...

Păianjenul...nu iartă, nu uită, nu iubeşte,
Mă muşcă-ncet de buză sângeros
Te muşcă de obraz nebun, orbeşte,
Şi nu se satură, ne muşcă şi de inimi
Dureros...

Azi nu mă semnez Lorelei, pentru că mi-am amintit de tine şi asta mă face să mă pierd. Vreau să te uit, numele tău nu se mai aşază pe buzele mele ca un acord perfect. Nu-mi mai eşti, nu-ţi mai sunt.
Azi sunt Nimeni, azi te ignor.
Pleacă.

4 comments:

Flyerboy said...

Superb :)

Anonymous said...

nu mor caii cand vor cainii!

Valentin said...

paianjenul iubirii..frumoasa perspectiva.
imi place mult poezia.
felicitari! :)

Iulia said...

Superb:X