Dar nu contează.

În ploaia asta, dragă, priveşte şi ascultă,

Păianjenul iubirii noastre-şi ţese pânză

Răneşte în tăcere o dragoste exultă,

Şi-afară, fără zgomot, pe vânt mai cade

Câte-o frunză...

Desparte necuvinte, şi neiubirea noastră,
Desparte-n frământare un glas de-o aripioară...

O pânză, doar atât, subţire şi sihastră,

De-ajuns e să ne rupă a noastră

Inimioară...

Păianjenul...nu iartă, nu uită, nu iubeşte,

Mă muşcă-ncet de buză sângeros

Te muşcă de obraz nebun, orbeşte,

Şi nu se satură, ne muşcă şi de inimi

Dureros...

Azi nu mă semnez Lorelei, pentru că mi-am amintit de tine şi asta mă face să mă pierd. Vreau să te uit, numele tău nu se mai aşază pe buzele mele ca un acord perfect. Nu-mi mai eşti, nu-ţi mai sunt.
Azi sunt Nimeni, azi te ignor.

Pleacă.